logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul municipal Chișinău


https://a.cec.md/index.php/ro/cu-privire-la-atribuirea-unui-mandat-de-consilier-in-consiliul-2751_106963.html

HOTĂRÂRE cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul municipal Chișinău   Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului Cojuhari Roman ales pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în Consiliul municipal Chișinău, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant. Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău îi revine candidatului supleant

HOTĂRÂRE

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul municipal Chișinău

 

Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului Cojuhari Roman ales pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în Consiliul municipal Chișinău, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău îi revine candidatului supleant Pșeneac Ion de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 2 noiembrie 2019.

În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), art. 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. h) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. h), 29, 45 lit. b) și 46 lit. a) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea și atribuirea mandatelor de primar și consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Cojuhari Roman ales pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în Consiliul municipal Chișinău.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău candidatului supleant Pșeneac Ion de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.

3. Se preavizează consilierul Pșeneac Ion asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                       Angelica CARAMAN

 

Chişinău, 16 august 2023

Nr. 1177