Astăzi, 3 noiembrie, în Republica Moldova se desfășoară turul doi al alegerilor locale generale

  • 03.11.2019
  • 631
  • 0

Pentru că, urmare scrutinului din 20 octombrie curent, niciunul dintre candidații la funcția de primar din 384 de localități din țară n-a reușit să întrunească condițiile necesare pentru a fi declarat învingător, Comisia Electorală Centrală, ghidându-se le prevederile legislației electorale, a decis organizarea turului II al alegerilor locale generale. La al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri.

Pentru suplinirea celor 384 de mandate de primar candidează 768 de persoane. 589 dintre candidați sunt bărbați și 179 sunt femei. Cel mai tânăr dintre candidați are 25 de ani, iar cei mai în vârstă au câte 72 și, respectiv, 74 de ani. Din totalul candidaților la funcția de primar 85 (11,07%) sunt independenți, iar 683 (88,93%) reprezintă o formațiune politică.

Pentru organizarea turului II al alegerilor locale generale au fost organizate 1 042 de secții de votare. Dintre acestea, 307 – în municipiul Chișinău. În listele electorale de bază avem înscriși circa 1, 6  mln. cetățeni cu drept de vot, dintre care peste 630 de mii sunt arondați secțiilor de votare din municipiul Chișinău.

La ora 7.00 au fost deschise toate secțiile de votare din țară. Au fost înregistrate 2 incidente la 2 secții de votare din mun. Chișinău. În primul caz (secția nr. 253 din sectorul Ciocana) ține de lipsa de curent electric, cauzată de consecințele lucrărilor de reparație în zonă. Și al doilea (la secția de votare nr.113 din sectorul Centru) se referă la o problemă legată de dificultatea deschiderii safeului unde se păstrau calculatoarele pentru operatori. În ambele cazuri – problemele au fost remediate și, la această oră, procesul electoral decurge în regim normal.

Pentru scrutinul de astăzi au fost tipărite circa 1,7 mln. buletine de vot.

Actele în baza cărora pot să-și exercite dreptul la vot sunt următoarele:

  • buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova
  • buletinul de identitate provizoriu

Primele date preliminare referitoare la rezultatele alegerilor vor fi prezentate către ora 22.00.

Următoarele declarații în care vor fi prezentate informaţiile despre prezenţa la urne și mersul, per ansamblu, al alegerilor vor fi difuzate la ora 13.00.