CEC a decis organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni

  • 05.06.2021
  • 3494
  • 0

Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis organizarea a 44 secții de votare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În acest fel, consiliul electoral al circumscripției electorale pentru localitățile din stânga Nistrului nr. 37 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora.

Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor Codului electoral, va întreprinde toate măsurile necesare privind menținerea ordinii publice în localitățile unde își au sediul aceste secții de votare.

În scopul garantării securității procesului de votare la secțiile de votare din localitățile aflate în Zona de Securitate, CEC face apel către observatorii naționali, internaționali şi Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral.

Amintim că, potrivit datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor, în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, sunt înregistrați peste 258 mii cetățeni cu drept de vot.

 

Nr.

d/o

 

Denumirea localității

 Numărul secțiilor de votare

1.       

Municipiul Chișinău

2

2.       

Orașul Anenii Noi, raionul Anenii Noi

1

3.       

Comuna Calfa, raionul Anenii Noi

2

4.       

Satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi

2

5.       

Satul Hîrbovăț, raionul Anenii Noi

1

6.       

Satul Varnița, raionul Anenii Noi

4

7.       

Comuna Zolotievca, raionul Anenii Noi

1

8.       

Orașul Căușeni, raionul Căușeni

2

9.       

Satul Chircăiești, raionul Căușeni

2

10.   

Satul Copanca, raionul Căușeni

2

11.   

Comuna Fîrlădeni, raionul Căușeni

1

12.   

Satul Hagimus, raionul Căușeni

2

13.   

Orașul Criuleni, raionul Criuleni

1

14.   

Comuna Cocieri, raionul Dubăsari

2

15.   

Comuna Corjova, raionul Dubăsari

1

16.   

Comuna Coșnița, raionul Dubăsari

1

17.   

Comuna Coșnița (satul Pohrebea), raionul Dubăsari

1

18.   

Satul Doroţcaia, raionul Dubăsari

2

19.   

Comuna Molovata Nouă, raionul Dubăsari

1

20.   

Satul Ustia, raionul Dubăsari

1

21.   

Satul Sănătăuca, raionul Florești

4

22.   

Orașul Rezina, raionul Rezina

4

23.   

Orașul Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă

1

24.   

Comuna Răscăieți, raionul Ștefan Vodă

1

25.   

Municipiul Bender

2

Total

44