CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi din 29 mai 2022

  • 26.05.2022
  • 1578
  • 0

Comisia Electorală Centrală a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi din 29 mai 2022. În total, pentru cele 10 localități, vor fi tipărite 22 061 buletine de vot.

Pentru alegerea primarilor în 8 localități urmează a fi tipărite, în total, 14 180 buletine de vot. Acestea se vor tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare roz, vor avea lungimea de 210 mm și lățimea de 140 mm.

Pentru scrutinul din cele 2 localități, unde va fi aleasă o nouă componență a consiliului local, vor fi tipărite, în total, 7881 buletine de vot. Acestea se vor tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare gri afumat și vor avea lungimea de 165 mm și lățimea de 140 mm.

Prețul unui buletin de vot pentru alegerea primarilor este de 0,89 lei, iar pentru alegerea consiliilor locale în unele localități este de 1,29 lei.

Valoarea totală a tirajului buletinelor de vot pentru alegerile locale noi din 29 mai curent este de 22 843,41 lei.