CEC susține Campania Națională "Femeile candidează!"

  • 16.03.2023
  • 1161
  • 0

„Partidele politice ar trebui să susțină femeile nu doar prin respectarea cotei de gen în listele de candidați la alegeri, dar și prin suport atunci când acced în funcție” a menționat Angelica Caraman, Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), în cadrul evenimentului de lansare a Campaniei Naționale cu genericul „Femeile candidează”, organizată de Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a.

În mesajul său, Președinta CEC a vorbit despre noile prevederi ale legislației electorale care asigură condiții speciale de impulsionare a participării femeilor în alegeri: „Recent, prin aprobarea noului Cod electoral, am inițiată o reformă care prevede printre altele și anumite condiții care vor facilita participarea femeilor atât în calitate de candidate, dar și alese în funcții elective”, a punctat Angelica Caraman.

O modificare substanțială, aplicabilă pentru alegerile locale din această toamnă, este micșorarea vârstei de participare în calitate de candidați pentru funcția de primar, de la 25 la 23 de ani, iar în acest segment de vârstă se regăsesc circa 42 000 de femei. De asemenea, pentru prima data în alegerile locale, pentru cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe, poziționarea candidaților pe liste se va face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece locuri.

Totodată, a fost simplificată semnificativ procedura de colectare a semnăturilor pe listele de subscripție: un alegător poate susține mai mulți candidați, semnăturile pot fi colectate la nivel de unitate administrativ-teritorială și nu strict pe localități din această unitate, iar cazurile de invalidare a listei de subscripție sunt reduse. De menționat că, pentru a fi înregistrat în cursa pentru funcția de deputat, candidatul independent prezintă Comisiei liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2000 și cel mult 2500 de susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, o candidată femeie prezintă semnăturile a cel puțin 1000 și cel mult 2500 de susținători cu drept de vot.

Comisia Electorală Centrală, în calitate de instituție responsabilă de realizarea politicilor electorale, susține plenar asigurarea și  promovarea drepturilor femeilor și le încurajează să se implice activ în procesul electoral, atât în calitate de alegători, funcționari electorali și concurenți electorali. În acest scop, CEC planifică mai multe campanii de informare atât despre noile prevederi ale Codului electoral, cât și despre combaterea sexismului, hărțuirii și violenței împotriva femeilor în alegeri