Nr. 3773 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul orășenesc Nisporeni, raionul Nisporeni

  • 28.02.2020
  • 836
  • 0

HOTĂRÂRE

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul orășenesc Nisporeni, raionul Nisporeni

 

Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului Simion Igor ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul orășenesc Nisporeni, raionul Nisporeni, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul orășenesc Nisporeni îi revine candidatului supleant Ceaicovschi Diana de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 7 noiembrie 2019. La atribuirea mandatului s-a ținut cont de declarația de refuz depusă de candidatul supleant Ciochina Dumitru de pe lista aceluiași partid.

În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 144 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381/1997, art. 5 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local și în conformitate cu pct. 15 lit. e), pct. 23 şi pct. 29 lit. b), e) și g) din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Simion Igor ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul orășenesc Nisporeni, raionul Nisporeni.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul orășenesc Nisporeni, raionul Nisporeni, candidatului supleant Ceaicovschi Diana de pe lista Partidului Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Ceaicovschi Diana asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119).

 

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                       Dorin CIMIL

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                                   Maxim LEBEDINSCHI

 

Chişinău, 28 februarie 2020

Nr. 3773