Nr. 4529 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Ciuciuieni, raionul Sângerei

  • 01.12.2020
  • 2234
  • 0

 

HOTĂRÂRE

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul comunal Ciuciuieni, raionul Sângerei

 

Comisia Electorală Centrală a recepționat certificatul de deces (în copie) al consilierului Andoni Vasile ales pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în Consiliul comunal Ciuciuieni, raionul Sângerei, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Ciuciuieni îi revine candidatului supleant Roponica Svetlana de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 6 noiembrie 2019.

În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. v),  art. 144 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381/1997, art. 5 alin. (2) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local și în conformitate cu pct. 22 și pct. 29 lit. c) și e) din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul comunal Ciuciuieni, raionul Sângerei.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Ciuciuieni, raionul Sângerei, candidatului supleant Roponica Svetlana de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS.

3. Se preavizează consilierul Roponica Svetlana asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119).

 

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                       Dorin CIMIL

   

Secretarul 

Comisiei Electorale Centrale                                                                             Maxim LEBEDINSCHI

                                                          

Chișinău, 1 decembrie 2020

Nr. 4529