Președintele CEC, Angelica Caraman s-a întâlnit cu președintele AEP din România, Constantin-Florin Mitulețu-Buică

  • 27.09.2021
  • 368
  • 0

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman a avut, astăzi, o întrevedere cu președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) din România, Constantin-Florin Mitulețu-Buică.  

Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei pe care o realizează, în aceste zile la București, delegația CEC, cu prilejul participării la  Adunarea Generală și la cea de-a 30-a Conferință Anuală a Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO). CEC și AEP sunt membre ale Comitetului Executiv al ACEEEO.

Președinții celor două instituții și-au reafirmat angajamentul de a se sprijini reciproc în vederea consolidării proceselor democratice, dar și de a dezvolta unele proiecte comune în virtutea Acordului de colaborare dintre autorități. 

Reamintim că, Comisia Electorală Centrală și Autoritatea Electorală Permanente din România au încheiat un Acord de colaborare în domeniul electoral în data de 11 noiembrie 2019. Principalele domenii de colaborare convenite de părți vizează, printre altele, perfecționarea legislației privind organizarea și desfășurarea alegerilor și referendumurilor, administrarea și funcționarea sistemelor  informaționale și a sistemelor moderne de evidență a alegătorilor, realizarea de programe și campanii naționale și internaționale în sfera responsabilizării civice și a promovării participării la vot.