Comisia Electorală Centrală a stabilit ca primirea documentelor pentru înregistrarea blocurilor electorale în scopul desemnării candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, va avea loc în perioada 22 iulie – 25 august 2024, la sediul Comisiei Electorale Centrale, mun. Chișinău, str. V. Alecsandri, nr. 119, biroul nr. 202, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00 (pauză de masă 12:00 – 13:00). Menționăm că pentru ziua de duminică, 25 august, documentele vor fi recepționate între orele 10:00 – 17:00 (pauză de masă 12:00 – 13:00).
Conform aceleiași hotărâri, documentele în vederea înregistrării blocurilor electorale pentru referendumul republican constituțional se vor depune de partidele politice la sediul Comisiei, în perioada 22 iulie 2024 și până la 14 septembrie 2024, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00 (pauză de masă 12:00 – 13:00), iar pentru ziua de 14 septembrie – între orele 10:00 – 17:00 (pauză de masă 12:00 – 13:00).
Totodată în ședința de astăzi, CEC, a autorizat publicarea rezultatelor sondajului de opinie de către Asociația Obștească „Institutul pentru Politici și Reforme Europene”, în perioada electorală a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional. Sondarea este realizată pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 5 - 19 iulie 2024, pe un eșantion reprezentativ național de 1100 respondenți, în baza intervievării față în față, cu aplicarea computerului (CAPI) și urmează să fie publicat începând cu data de 30 iulie 2024. Sondajul este comandat și finanțat de către Asociația Obștească „Institutul pentru Politici și Reforme Europene” și realizat de Î.M. „C.B.S.-RESEARCH” S.R.L.