logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

CEC Moldova a participat la observarea alegerilor prezidențiale din România


https://a.cec.md/ro/cec-moldova-a-participat-la-observarea-alegerilor-prezidentiale-din-2781_112000.html

O delegație a Comisiei Electorale Centrale, condusă de Președinta instituției, Angelica Caraman, a participat la observarea alegerilor pentru Președintele României, care au avut loc ieri, 24 noiembrie 2024.

O delegație a Comisiei Electorale Centrale, condusă de Președinta instituției, Angelica Caraman, a participat la observarea alegerilor pentru Președintele României, care au avut loc ieri, 24 noiembrie 2024.

În marja programului electoral organizat pentru observatorii internaționali, a avut loc o întrevedere cu reprezentanții autorităților electorale străine. În acest sens, președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, vicepreședintele Autorității, Zsombor Vajda și reprezentanții principalelor direcții cu atribuții în organizarea proceselor electorale de la nivelul AEP, au prezentat bunele practici în materie electorală dezvoltate de România. Președintele AEP a precizat că vizita observatorilor internaționali contribuie la facilitarea schimburilor de experiență la nivel internațional și la promovarea valorilor și principiilor democratice, menționând că acestea vor sta la baza elaborării, cu ajutorul experților europeni și internaționali în materie electorală, a unui viitor Cod electoral.

Această reuniune a constituit un bun prilej pentru participanți de a fi informați despre cadrul normativ național care reglementează alegerile pentru Președintele României, dar și față de modul de organizare a procesului electoral și de desfășurare a alegerilor din perspectiva practicilor și soluțiilor implementate pentru asigurarea securității informatice și a provocărilor care pot apărea în mediul online, în perioada electorală.

Pe parcursul zilei alegerilor, reprezentanții CEC Moldova au observat desfășurarea procesului electoral în mai multe secții de votare din municipiul București, unde, în aceeași zi a avut loc și un referendum local, și județul Ilfov.

Președinta CEC Moldova, Angelica Caraman, a avut o întrevedere bilaterală cu Președintele AEP, Toni Greblă. Oficialii au discutat despre evoluția și modernizarea procesului electoral din țările noastre și continuarea dezvoltării relațiilor de colaborare interinstituțională.