logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican consultativ


https://a.cec.md/ro/comisia-electorala-centrala-a-respins-cererea-de-inregistrare-a-2781_106608.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican consultativ, înregistrată la Comisie pe 29 iunie 2023.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican consultativ, înregistrată la Comisie pe 29 iunie 2023.

În procesul de examinare a documentelor prezentate, Comisia a constatat nerespectarea criteriilor minime de constituire a grupului de inițiativă.

Conform procesului-verbal al adunării cetățenilor pentru inițierea referendumului republican consultativ, s-a declarat participarea a 682 de cetățeni, totodată, s-a menționat că grupul de inițiativă a fost constituit din 110 de persoane. Datele referitoare la 4 membri sunt eronate, ceea ce reduce sub acest aspect numărul de persoane admisibile la cifra de 106.

În urma contrapunerii listei participanților la adunarea de constituire a grupului de inițiativă, cu lista membrilor grupului de inițiativă constituit, s-a atestat că 22 de persoane nu se regăsesc în lista participanților la adunarea cetățenilor, fapt ce se confirmă prin semnăturile președintelui și secretarului grupului de inițiativă înscrise pe aceste liste. Astfel, rezultând un număr de doar 84 de persoane, ceea ce este sub minimumul de 100 de persoane cu drept de vot care constituie grupul de inițiativă, necesar pentru înregistrarea acestuia, conform prevederilor art. 191 alin. (4) din Codul electoral.

Totodată, Comisia a atras atenția asupra normelor legale care statuează că “referendumul republican nu se desfășoară în cazul instituirii/declarării stării de urgență, de asediu ori de război şi nici în decursul a 120 de zile de la ridicarea stării respective”, precum și că „referendumul republican nu poate avea loc în ziua alegerilor parlamentare, prezidențiale și a celor locale generale și nici cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor”.

Menționăm că, prin hotărârea Parlamentului nr. 133/2023, starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova declarată prin hotărârea Parlamentului nr. 41/2022, a fost prelungită cu 60 de zile începând cu data de 4 iunie 2023. Iar prin hotărârea nr. 1108 din 4 iulie 2023, Comisia a stabilit data de 5 noiembrie 2023 pentru desfășurarea alegerilor locale generale.

În acest context, dar și a prevederilor Codului electoral legate de termenul pentru colectarea semnăturilor susținătorilor referendumului republican care nu poate fi mai mic de 2 luni și mai mare de 3 luni, și cele care prevăd competența Parlamentului de a stabili data referendumului cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua desfășurării lui, în interiorul termenelor de menționate supra, nu este posibilă desfășurarea unui referendum republican.