logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Comisia Electorală Centrală atenționează concurenții electorali asupra necesității respectării prevederilor legale despre desfășurarea agitației electorale


https://a.cec.md/ro/comisia-electorala-centrala-atentioneaza-concurentii-electorali-asupra-necesitat-2781_94766.html

omisia Electorală Centrală (CEC) atenționează concurenții electorali asupra necesității respectării prevederilor legale despre desfășurarea agitației electorale. Codul electoral indică, că cetăţenii Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de încredere ale candidaţilor au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale candidaţilor, precum şi de a face agitaţie electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin expunerea de afişe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.

 

Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează concurenții electorali asupra necesității respectării prevederilor legale despre desfășurarea agitației electorale.

Codul electoral indică, că cetăţenii Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de încredere ale candidaţilor au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale candidaţilor, precum şi de a face agitaţie electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin expunerea de afişe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.

Totodată, se interzice concurenţilor electorali să implice sub orice formă persoanele care nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova în acţiunile de agitaţie electorală.

Nu pot fi utilizate în scop de publicitate electorală imagini ce reprezintă instituţii de stat sau autorităţi publice, atât din ţară cât şi de peste hotare, ori organizaţii internaţionale. Se interzice combinarea de culori şi/sau sunete care invocă simboluri naţionale ale Republicii Moldova ori ale altui stat, utilizarea materialelor în care apar personalităţi istorice ale Republicii Moldova sau de peste hotare, simbolistica unor state străine sau organizaţii internaţionale sau imaginea unor persoane oficiale străine.

CEC atrage atenția că, în ziua alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor, nu se admite niciun fel de agitaţie electorală. Interdicţia respectivă nu se referă la informaţiile deja plasate pe Internet şi pe afişele expuse anterior.