logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

cu privire la aprobarea simbolurilor electorale pentru imprimare  în buletinele de vot la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023


https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-aprobarea-simbolurilor-electorale-pentru-imprimare-in-buletinele-2751_107797.html

 

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea simbolurilor electorale pentru imprimare

 în buletinele de vot la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023

 

Prin adresa nr. CEC-8/3222 din 11 octombrie 2023, Comisia Electorală Centrală a solicitat concurenților electorali să prezinte simbolurile electorale, ce le aparțin, pe hârtie în non-culori alb-negru și în versiune electronică, pentru a fi imprimate în buletinele de vot în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie.

În perioada 11-16 octombrie, toate cele 35 de partide politice care și-au desemnat candidați în alegerile locale generale din 5 noiembrie și au obținut statutul de concurent electoral au prezentat Comisiei simbolurile electorale.

Totodată Comisia reține faptul că prin hotărârea sa nr. 1232/2023 „Cu privire la cererea de înregistrare a Blocului electoral „Ruslan Codreanu” a fost înregistrat și simbolul electoral al acestuia pentru participare la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Examinând admisibilitatea simbolurilor prezentate de concurenții electorali, Comisia constată că acestea corespund rigorilor legale, însă simbolurile depuse de Partidul Politic „NOI” și Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ sunt asemănătoare, reprezentând cuvântul „NOI” scris cu majuscule, stilistic executate în manieră apropiată, cu diferența că în cazul Partidului Politic „NOI” acesta este înscris într-un pătrat, iar acronimul Partidului Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ este situat în interiorul unei piramide stilizate.

Potrivit art.73 alin.(3) din Codul electoral, „Nu se admite identitatea sau similitudinea elementelor de identificare ale simbolurilor electorale, inclusiv ale celor utilizate de partidele politice declarate neconstituționale”.

În conformitate cu art.16  alin.(1) din Codul administrativ, „Dreptul discreționar al autorității publice reprezintă posibilitatea acesteia de a opta între mai multe soluții posibile corespunzătoare scopului legii atunci când aplică o dispoziție legală”.

Deci, scopul legii, la înregistrarea simbolurilor electorale pentru imprimare în buletinul de vot constă în diferențierea simplă a concurenților, astfel încât opțiunea alegătorului să corespundă preferințelor sale atunci când își dă votul în cabina de vot, fapt pentru care se instituie prohibiția utilizării simbolurilor similare în procesul electoral.

Având în vedere această situație, urmează a se stabili criteriul priorității pentru a determina soluția discreționară conform scopului legal.

 Potrivit pct. 42 din Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1202/2023, „În cazul în care mai mulți solicitanți vor depune spre înregistrare simboluri identice, prioritate va avea solicitantul care l-a depus primul și a cărui cerere a fost admisă, celorlalți solicitanți le vor fi restituite cererile pentru a fi schimbat simbolul”.

Totodată, în procedura administrativă de examinare a admisibilității simbolurilor în cauză, se constată că ambele simboluri prezentate în calitate de simboluri electorale sunt simboluri oficiale ale partidelor politice înregistrate în modul stabilit ca și statutele acestora. Prin urmare, criteriul prevăzut la pct. 42 din regulamentul citat nu este aplicabil speței de față, în care se examinează simbolurile înregistrate în calitate de simboluri electorale. Or, în caz contrar, s-ar admite utilizarea unui simbol înregistrat oficial al unui partid politic de către un alt subiect care se va adresa primul organului electoral, ceea ce ar putea induce în eroare alegătorii și ar denatura preferințele lor reale, fapt opus scopului legal stabilit. Prin urmare, prevederea regulamentară vizată este aplicabilă numai în privința simbolurilor electorale, fără un statut juridic distinct.

În această situație, fără a prejudicia aspectele ce au stat la baza înregistrării simbolurilor respective, se va aplica aceeași abordare generală conform căreia are prioritate dreptul apărut primul în timp. Prin urmare, prioritatea urmează a fi atribuită primului înregistrat de autoritatea competentă, acesta fiind singurul criteriu obiectiv aplicabil  în corespundere cu art.137 alin.(3) din Codul administrativ nr. 116/2018.

Așadar, Comisia reține că modificările privind statutul și simbolul Partidului Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ au fost înregistrate de către Ministerul Justiției prin decizia nr. 85 la data de 2 mai  2013, iar statutul Partidului Politic „NOI” și simbolul acestuia au fost înregistrate de către Agenția Servicii Publice la data de 7 aprilie 2020, ceea ce atestă prioritatea simbolului prezentat de Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ.

În același timp, ținând cont că Partidul Politic „NOI” a prezentat simbolul pe data de 15 octombrie 2023, iar Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ a depus simbolul în ultima zi admisibilă, pe data de 16 octombrie 2023, în vederea asigurării realizării depline a drepturilor sale electorale în astfel de circumstanțe, Comisia consideră judicios de a oferi Partidului Politic „NOI” termenul suplimentar de 3 zile pentru a prezenta un alt simbol, care nu va fi similar celui prezentat de Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ.

Totuși, Comisia observă că nu poate îngrădi dreptul partidului de a-și utiliza propria denumire în simbol, însă acesta stilistic urmează a fi prezentat într-o formă diferită, care nu ar duce la similitudine.  

În temeiul art. 32 și 73 alin. (3) și alin. (4) din Codul electoral nr. 325/2023 și în conformitate cu pct. 40 și 42 din Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1103/2023, pct. 83 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1150/2023 și pct. 16 din Instrucțiunea cu privire la aprobarea modelului, tipărirea, transmiterea și păstrarea buletinelor de vot, aprobată prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1212/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se aprobă, pentru imprimare în buletinele de vot, simbolurile electorale ale partidelor politice și al Blocului electoral „Ruslan Codreanu”, înregistrate în calitate de concurenți electorali la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, conform anexei.

 2. Partidul Politic „NOI” în termen de 3 zile (cel târziu la data de 19 octombrie 2023, ora 17:00) va prezenta Comisiei Electorale Centrale un alt simbol electoral pentru a fi aprobat pentru imprimare în buletinele de vot.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresă: str. Teilor nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN

                                                                                          

Chişinău, 16 octombrie 2023

Nr. 1462