logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

cu privire la cererea  „DATE INTELIGENTE” S.R.L. privind autorizarea efectuării sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor


https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-cererea-date-inteligente-srl-privind-2751_107308.html

H O T Ă R Â R E cu privire la cererea  „DATE INTELIGENTE” S.R.L. privind autorizarea efectuării sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor   „DATE INTELIGENTE” S.R.L. a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere, înregistrată sub nr. CEC-7/6313 din 25 august 2023, prin care solicită autorizarea efectuării a trei sondaje de opinie publică în perioada electorală a alegerilor locale generale

H O T Ă R Â R E

cu privire la cererea  „DATE INTELIGENTE” S.R.L. privind autorizarea efectuării sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor

 

„DATE INTELIGENTE” S.R.L. a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere, înregistrată sub nr. CEC-7/6313 din 25 august 2023, prin care solicită autorizarea efectuării a trei sondaje de opinie publică în perioada electorală a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Conform cererii, chestionarea pentru cele trei sondaje se va efectua pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 30 august – 8 septembrie 2023, 25 septembrie – 2 octombrie 2023 și 22 – 29 octombrie 2023, fiecare pe un eșantion național de 1000 de respondenți. Colectarea datelor va fi efectuată telefonic, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interview) și on-line, prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing). Sondajele sunt finanțate și vor fi efectuate de „DATE INTELIGENTE” S.R.L.

La examinarea documentelor prezentate, s-a constatat că acestea corespund prevederilor pct. 3, 4 și 8 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea sondajelor de opinie și a exit-pollurilor în perioada electorală, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1138/2023. Pentru toate cele trei sondaje va fi utilizat același chestionar, care conține întrebări referitoare la preferințele politice ale alegătorilor, iar responsabilitatea pentru modalitatea formulării și caracterul întrebărilor aparține exclusiv entității care va efectua sondajul de opinie.

În temeiul art. 90 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022 și în conformitate cu pct. 10 și 11 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea sondajelor de opinie și a exit-pollurilor în perioada electorală, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1138/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

1. Se autorizează efectuarea a trei sondaje de opinie publică de către „DATE INTELIGENTE” S.R.L. în perioada 30 august – 8 septembrie 2023, 25 septembrie – 2 octombrie 2023 și 22 – 29 octombrie 2023.

2. Persoanele implicate în organizarea, efectuarea sondajelor de opinie publică, transmiterea și difuzarea rezultatelor acestora își vor desfășura activitatea în condițiile legislației Republicii Moldova.

3. Hotărârea se comunică entității care a solicitat autorizarea sondajelor de opinie publică.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                          Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 30 august 2023

Nr. 1203