logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

cu privire la contestația nr. CEC-10AP/34 din 31 ianuarie 2019 a domnului Ion Duca, pretendent la calitatea de candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru


https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-contestatia-nr-cec-10ap34-din-31-2751_92429.html

 

H O T Ă R Î R E

cu privire la contestația nr. CEC-10AP/34 din 31 ianuarie 2019 a domnului Ion Duca, pretendent la calitatea de candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul

Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău

din partea Partidului Politic Partidul Nostru

 

            La data de 31 ianuarie 2019, domnul Ion Duca, pretendent la calitatea de candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru a depus la Comisia Electorală Centrală o contestație, înregistrată sub nr. CEC-10AP/34, prin care solicită:

  1. admiterea contestației;
  2. anularea integrală a hotărîrii nr. 49 din 29 ianuarie 2019 a Consiliului electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 33, mun. Chișinău (în continuare – CECEU nr. 33), cu privire la cererea de înregistrare a domnului Ion Duca în calitate de candidat  la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru;
  3. obligarea CECEU nr. 33 să reexamineze cererea de înregistrare a domnului Ion Duca în calitate de candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru.

            Contestatarul, în susținerea contestației, menționează că a depus personal la data de 24 ianuarie 2019 actele necesare pentru înregistrarea sa în calitate de candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru, inclusiv 20 de liste de subscripție cu 540 de semnături ale susținătorilor. Consideră că semnăturile sînt valabile și că nu există temei de invalidare pentru 155 de semnături ale susținătorilor, calificînd constatările din Nota informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripție și hotărîrea contestată neîntemeiate, contrare legii, ca urmare a unei verificări subiective și tendențioase a listelor de subscripție.

            Astfel, prin hotărîrea contestată și Nota informativă, CECEU nr. 33 a considerat semnături nevalabile și neautentice, după cum urmează:

  • Act de identitate incorect – 121 persoane;
  • Circumscripția de domiciliu incorectă – 18 persoane;
  • Data semnării este în afara perioadei de colectare – 8 persoane;
  • Regiunea de domiciliu incorectă – 18 de persoane;
  • Date personale incorecte/incomplete – 5 persoane;
  • Susținătorul are statut de decedat – 2 persoane;
  • Susținătorul se repetă în alte circumscripții – 2 persoane;
  • Susținătorul se repetă pe alte întrebări – 10 persoane;
  • Susținătorul se repetă pe aceeași întrebare – 10 persoane.

Contestatarul menționează că temeiurile de declarare nule și neavenite sînt prevăzute la art. 48 alin. (4) din Codul electoral, respectiv CECEU nr. 33 trebuia să se conducă de aceste prevederi.

De asemenea, din conținutul Notei informative și a hotărîrii contestate, contestatarului îi este neclar actele de identitate ale căror persoane sînt incorecte, precum și temeiurile de anulare pentru faptul că susținătorul se repetă în alte circumscripții, se repetă în alte întrebări, se repetă pe aceeași întrebare, cine sînt susținătorii cu statut de decedat etc. Prin urmare, contestatarul susține că listele de subscripție nu au fost verificate în ordinea prevăzută de art. 47-48 din Codul electoral și pct. 40-43 din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1730 din 3 iulie 2018, deoarece nu a fost indicat temeiul de drept privind anularea semnăturilor.

Suplimentar, în contestație se arată că listele de subscripție nu au fost verificate prin intermediul aplicației SIASA – Verificare Liste de Subscripție, Nota informativă nu a fost întocmită după modelul din Anexa nr. 5 la Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, de asemenea contestatarul nu a fost invitat personal nici la ședința de verificare a listelor de subscripție, nici la ședința CECEU nr. 33 din 29 ianuarie 2019 pentru a-și susține argumentele, atît Nota informativă cît și hotărîrea fiindu-i aduse la cunoștință la data de 29 ianuarie 2019.

Prin referința depusă la Comisie pe data de 1 februarie 2019 și înregistrată sub nr. CEC-10AP/34/R, CECEU nr. 33 relevă următoarele.

La data de 24 ianuarie 2019, domnul Ion Duca a depus la CECEU nr. 33 un demers prin care a solicitat înregistrarea sa în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, anexînd documentele necesare pentru înregistrare și 37 de liste de subscripție.

Ca rezultat al verificării listelor de subscripție, atît sub aspect cantitativ cît și calitativ, prin intermediul aplicației SIASA – Verificare Liste de Subscripție au fost stabilite următoarele rezultate:

Listele de subscripție nule și neavenite:

  • liste de subscripție necompletate – în număr de 17 (şaptesprezece), cu numerele de ordine 019367, 019368, 019376, 019385, 0019384, 019383, 019382, 019389, 019390, 019391, 019392, 019393, 019394, 019395, 019396, 019397, 019399.
  • 3 liste de subscripție cu seria 019374, 019377, 019366 au fost declarate de către domnul Ion Duca sustrase, acest fapt fiind adus la cunoștința CECEU nr. 33 printr-o Notă informativă.

 

  Semnăturile susţinătorilor nevalabile şi neautentice:

  • Act de identitate incorect – 121 de persoane
  • Circumscripţia de domiciliu incorectă – 18 persoane
  • Data semnării este în afara perioadei de colectare – 8 persoane
  • Date personale incorecte/incomplete – 5 persoane
  • Regiunea de domiciliu incorectă – 18 persoane
  • Susţinătorul are statut de decedat – 2 persoane
  • Susţinătorul se repetă în alte circumscripţii – 2 persoane
  • Susţinătorul se repetă în alte întrebări – 2 persoane
  • Susţinătorul se repetă pe aceeași întrebare – 10 persoane

În final, au fost invalidate 155 (o sută cincizeci şi cinci) de semnături ale susţinătorilor, fiind considerate valabile 382 (trei sute optzeci şi două) semnături ale susţinătorilor.

În consecință, prin prisma prevederilor art. 86 din Codul electoral, CECEU nr. 33 a constatat că numărul semnăturilor valabile nu permit înregistrarea domnului Ion Duca în calitate de candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Cu referire la argumentul contestatarului privind neinformarea despre rezultatele verificării listelor de subscripție, CECEU nr. 33 menționează că la data de 28 ianuarie 2019 a invitat solicitantul la sediul organului electoral în vederea informării despre rezultatele verificării listelor de subscripție, acesta din urmă prezentîndu-se și luînd act de Nota Informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripţie.

Cu referire la ședința CECEU nr. 33 din 29 ianuarie 2019 de examinare a cererii de înregistrare a domnului Ion Duca în calitate de candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, CECEU nr. 33 relevă că la această ședință au fost prezenți 7 membri al acestui organ electoral, iar proiectul de hotărîre privind neînregistrarea contestatarului în calitate de concurent electoral a fost susținut în unanimitate.

În temeiul celor enunțate în referință, CECEU nr. 33 solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, cu menținerea în vigoare a hotărîrii nr. 49 din 29 ianuarie 2019 a CECEU nr. 33 cu privire la cererea de înregistrare a domnului Ion Duca în calitate de candidat la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, din partea Partidului Politic Partidul Nostru.

Examinînd documentele prezentate, Comisia constată următoarele.

            În conformitate cu art. 72 alin. (1) din Codul electoral, hotărîrile consiliului electoral de circumscripție pot fi contestate la organul electoral ierarhic superior în termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii. Astfel, Comisia reține că termenul legal de depunere a contestației a fost respectat de contestatar, iar contestația corespunde cerințelor de formă și de fond.

Potrivit art. 71 alin. (5) din Codul electoral, în cazul contestării hotărîrii organului electoral, sarcina probării legalității revine acestui organ. Respectiv, din materialele prezentate de către CECEU nr. 33 reiese că pe 24 ianuarie 2019 la organul electoral au fost depuse 37 liste de subscripție pentru susținerea domnului Ion Duca în calitate de candidat la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, din partea Partidului Politic Partidul Nostru, dintre care 17 liste de subscripție nu au fost completate, iar restul 20 de liste de subscripție conțineau un număr de 537 de semnături. Din semnăturile prezentate, potrivit Notei informative, 155 de semnături au fost invalidate. Subsecvent, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul de semnături valide s-a redus față de plafonul minim, fiind în număr de 382.

Încălcările constatate au fost reflectate de către organul electoral atît în hotărîrea care se contestă, cît și în Nota informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripție.

            Din materialele prezentate de către CECEU nr. 33, se atestă că verificarea semnăturilor din listele de subscripție a fost realizată prin intermediul aplicației SIASA – Verificare Liste de Subscripție, drept dovadă constituind Tabelul totalizator generat de sistem în care se arată calculul numărului de susținători pentru fiecare etapă de procesare a listelor și statistica erorilor depistate în procesul de verificare a listelor de subscripție pentru fiecare etapă de lucru.

            Cu referire la temeiul de anulare a semnăturilor „Susținătorul se repetă în alte circumscripții” în baza căruia s-au anulat 2 semnături, Comisia explică că în acest caz susținătorul care a semnat în lista de subscripție, anterior a semnat și în susținerea unui alt candidat, dintr-o altă circumscripție. La acest aspect, potrivit art. 47 alin. (5) din Codul electoral, un alegător poate susține, prin semnătură, un singur candidat în cadrul unui scrutin. Conform pct. 8 Din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, dacă alegătorul a susținut mai mulți candidați, se consideră valabilă semnătura aplicată prima conform datei din lista de subscripție, celelalte semnături nu vor fi valabile.

            În partea ce ține de temeiul de anulare „Susținătorul se repetă pe aceeași întrebare”, Comisia, de asemenea, arată că în baza acestui temei sînt anulate acele semnături ale susținătorilor care apar de mai multe ori pe listele de subscripție în susținerea aceluiași candidat.

            Cu privire la persoanele cu statut de decedat, potrivit informației generate de aplicația SIASA – Verificare Liste de Subscripție, aceste persoane se regăsesc în lista de subscripție cu nr. 019373 poziția nr. 18 și lista de subscripție cu nr. 019387 poziția nr. 19.

Vizavi de nerespectarea formei Notei informative potrivit modelului din Anexa nr. 5 a Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, se relevă că la baza Notei informative privind rezultatele verificării listelor de subscripție și a semnăturilor stă informația generată de Tabelul totalizator din aplicația SIASA – Verificare Liste de Subscripție, astfel fără a o încadra în forma din Anexa nr. 5 a Regulamentului sus-menționat, CECEU nr. 33 a transpus informația din Tabel direct în hotărîre care în esență nu a afectat sau denaturat conținutul rezultatelor.

Cu referire la comunicarea Notei informative și a hotărîrii la data de 29 ianuarie 2019, Comisia menționează că, potrivit art. 48 alin. (1) în coroborare cu art. 49 alin. (3) din Codul electoral, verificarea listelor de subscripție și a semnăturilor, comunicarea rezultatelor, examinarea cererii de înregistrare a candidatului au avut loc în interiorul termenului prevăzut de lege fapt ce atestă respectarea procedurii. Or, comunicarea Notei informative în prealabil nu acordă candidatului posibilitatea de a interveni cu rectificări odată ce listele de subscripție au fost transmise organelor electorale, rezultatele constatate în Notă se reflectă ulterior în hotărîre.       

În conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) din Codul electoral, pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripție, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă, în condițiile art. 47 și art. 48, liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze.

            Conform alin. (3) al art. 86 din Codul electoral, pct. 45 lit. a) din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, pct. 66 din Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1731 din 3 iulie 2018, dacă la verificarea listelor de subscripție se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul lor s-a redus față de plafonul minim prevăzut la alin. (1) al art. 86 din Codul electoral, organul electoral refuză înregistrarea candidatului la alegeri.

       Pentru motivele arătate și în temeiul art. 18 alin. (2), art. 47 - 49, art. 71 alin. (5), art. 72 alin. (1), art. 86 din Codul electoral, al Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1730 din 3 iulie 2018, al Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1731 din 3 iulie 2018, și al pct. 26 lit. b) din Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:

                                           

  1. Se respinge contestația nr. CEC-10AP/34 din 30 ianuarie 2019 a domnului Ion Duca, pretendent la calitatea de candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru.
  2. Se menține hotărîrea nr. 49 din 29 ianuarie 2019 emisă de Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 33, mun. Chișinău, prin care s-a respins cererea domnului Ion Duca privind înregistrarea în calitate de candidat  la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 33, mun. Chișinău din partea Partidului Politic Partidul Nostru pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
  3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale                                                                                  Alina RUSSU

 

Secretarul
Comisiei Electorale Centrale                                                            Veaceslav AGRIGOROAE

 

Chişinău, 02 februarie 2019

Nr. 2219