H O T Ă R Î R E
cu privire la contestaţiile nr. CEC-10 AP/42 și nr. CEC-10 AP/43 din 1 februarie 2019 a domnului Andrei Rau și a domnului Maxim Lebedinschi reprezentant cu drept de vot consultativ al Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Comisia Electorală Centrală
La 1 februarie 2019, domnul Andrei Rau și domnul Maxim Lebedinschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” (în continuare – PSRM) în Comisia Electorală Centrală, au depus fiecare cîte o contestație, înregistrate sub nr. CEC-10 AP/42 și, respectiv, CEC-10AP/43, prin care solicită anularea hotărîrii nr. 37 din 30 ianuarie 2019 a Consiliului electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 5, orașul Glodeni (în continuare – CECEU nr. 5).
În motivarea contestaţiilor se arată că la 30 ianuarie 2019 a fost desfășurată ședința ordinară a CECEU nr. 5 cu 2 chestiuni pe ordinea de zi, una dintre care a fost „Cu privire la constatarea circumstanțelor de revocare a membrului CECEU nr. 5”.
Urmare a examinării chestiunii respective, CECEU nr. 5 a adoptat hotărîrea nr. 37 din 30 ianuarie 2019, prin care:
- a constatat circumstanțe pentru revocarea domnului Andrei Rau, desemnat de PSRM în CECEU nr. 5, pe motiv de efectuare a agitației electorale în favoarea PSRM;
- hotărîrea a fost adusă la cunoștința domnului Andrei Rau pentru informare și transmisă Comisiei Electorale Centrale pentru revocarea domnului Andrei Rau din componența consiliului și desemnarea unei noi candidaturi.
Contestatarii mai menționează că CECEU nr. 5, în motivarea soluției adoptate, a făcut referire la faptul că domnul Andrei Rau a semnat în lista de subscripție în susținerea domnului Alexandr Minzianov, candidat la funcția de deputat în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 din partea PSRM.
În opinia acestora, hotărîrea adoptată de CECEU nr. 5 este una abuzivă, din motivul că aceasta a fost adoptată fără informarea membrului revocat și fără solicitarea considerentelor acestuia, fiind contrară art. 36 alin. (2) din Codul electoral care prevede situația în care calitatea de membru al consiliului încetează. De asemenea, în contestații se menționează că nu este clar cum și în ce condiții a fost adoptată hotărîrea nr. 37, avînd în vedere că la momentul adoptării domnul Andrei Rau era antrenat în procesul de verificare a listelor de subscripție ale unui alt candidat.
CECEU nr. 5, prin referința sa, menționează că în acțiunile și activitățile desfășurate de domnul Andrei Rau se întrunesc toate condițiile pentru constatarea temeiului pentru revocarea acestuia din rîndul membrilor CECEU nr. 5, întrucît acesta s-a implicat direct în procesul de colectare a semnăturilor pentru candidatul din partea PSRM, semnînd în lista de subscripție a candidatului desemnat de formațiunea politică respectivă și a făcut agitație electorală în favoarea membrilor PSRM din consiliul raional în cadrul ședinței de lucru a CECEU nr. 5 etc.
Examinînd argumentele invocate de către părți, precum și copiile înscrisurilor prezentate în calitate de probe, Comisia constată următoarele.
Potrivit art. 72 alin. (1) din Codul electoral, hotărîrile consiliului electoral de circumscripție pot fi contestate la organul electoral ierarhic superior în termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii. Astfel, Comisia reține că termenul legal de depunere a contestațiilor a fost respectat de contestatari și contestațiile corespund tuturor cerințelor de formă și de fond.
În conformitate cu art. 28 din Codul electoral, în cazul alegerilor parlamentare, pentru constituirea consiliului electoral de circumscripție, Comisiei Electorale Centrale se înaintează candidaturile a doi membri de către judecătorie sau, după caz, de către curtea de apel; candidaturile a doi membri de către consiliul local de nivelul al doilea din raza unității administrativ-teritoriale unde își va avea sediul consiliul electoral de circumscripție și de către Adunarea Populară a Găgăuziei; cîte un membru de către partidele și alte organizații social-politice reprezentate în Parlament.
Astfel, contestatarul Andrei Rau a fost inclus în componența CECEU nr. 5 la propunerea PSRM, prin hotărîrea CEC nr. 1939 din 21 decembrie 2018 „Cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 5, orașul Glodeni”.
Conform art. 36 alin. (1) și (2) din Codul electoral, calitatea de membru al consiliului încetează în legătură cu depunerea cererii de demisie ori în legătură cu revocarea acestuia. Revocarea membrului se face de către organul sau concurentul electoral care l-a desemnat, pentru încălcarea interdicţiilor stabilite la art. 35 alin. (7) din Codul electoral: pentru lezarea drepturilor electorale ale alegătorilor, pentru absenţa nemotivată de la 2 şedinţe consecutive ale organului electoral sau pentru refuzul de a executa deciziile organului electoral din care face parte, constatate prin hotărîre a organului electoral din care acesta face parte. În cazul în care hotărîrea privind revocarea a fost contestată în termen de 3 zile de la data adoptării, revocarea se face după confirmare de către organul electoral ierarhic superior.
Totodată art. 35 alin. (7) din Codul electoral și pct. 21 din Regulamentul privind activitatea consiliului electoral de circumscripție, aprobat prin hotărîrea Comisiei nr. 1702 din 19 iunie 2018, stabilesc incompatibilitățile generale și restricțiile privind calitatea de membru al consiliului electoral de circumscripție, printre acestea numărîndu-se și interdicțiile: de a efectua agitație în favoarea sau în defavoarea persoanelor ce candidează la o funcție eligibilă; de a se implica în activități politice în susținerea vreunuia din concurenții electorali; de a se afilia vreunuia dintre concurenții electorali și de a sprijini financiar sau prin alte modalități direct sau indirect vreun concurent electoral.
Din materialele prezentate de CECEU nr. 5 nu rezultă că domnul Andrei Rau s-ar fi implicat direct în procesul de colectare a semnăturilor pentru candidatul din partea PSRM, se constată doar faptul că domnul Andrei Rau a semnat în lista de subscripție în calitate de susținător. Aplicarea semnăturii în susținerea unui pretendent la calitatea de candidat nu poate fi calificată drept implicare în activitate politică în susținerea vreunuia dintre concurenții electorali și efectuare a agitației electorale, care să cadă sub incidența prevederilor art. 35 alin (7) din Codul electoral.
Comisia reține că orice cetățean al Republicii Moldova care întrunește condițiile stabilite de Codul electoral, chiar și dacă are calitatea de membru al unui organ electoral, poate semna în listele de subscripție în susținerea unei persoane care pretinde de a fi înregistrată în calitate de candidat la o funcție electivă.
În ceea ce privește alegația CECEU nr. 5 precum că domnul Andrei Rau în cadrul ședinței de lucru a CECEU nr. 5 a făcut agitație electorală în favoarea membrilor PSRM din consiliul raional, Comisia observă că la art. 1 din Codul electoral noțiunea de agitație electorală este definită ca acțiuni de pregătire și difuzare a informației, care au ca scop determinarea alegătorilor să voteze pentru unii sau alți concurenți electorali. În speța de față, declarațiile domnului Andrei Rau referitoare la membrii PSRM din cadrul consiliului raional nu pot fi catalogate drept agitație electorală în sensul Codului electoral.
În legătură cu cele constatate, Comisia ajunge la concluzia despre lipsa temeiurilor legale pe care s-a bazat CECEU nr. 5 la adoptarea hotărîrii nr. 37 din 30 ianuarie 2019 privind constatarea temeiului de revocare a domnului Andrei Rau din calitatea de membru al CECEU nr. 5.
Pentru motivele expuse și în temeiul art.18 alin. (2), art. 71, art. 72 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și al pct. 26 lit. b) din Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se admit contestațiile nr. CEC-10AP/42 și nr. CEC-10AP/43 din 1 februarie 2019 a domnului Andrei Rau și a domnului Maxim Lebedinschi, reprezentant cu drept de vot consultativ al Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Comisia Electorală Centrală.
2. Se anulează hotărîrea nr. 37 din 30 ianuarie 2019 emisă de Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 5, orașul Glodeni.
3. Se respinge propunerea Consiliului electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 5, orașul Glodeni de revocare din calitate de membru a domnului Andrei Rau.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chişinău, 04 februarie 2019
Nr. 2239