logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

cu privire la stabilirea datei alegerilor parlamentare noi pentru funcția de deputat în circumscripțiile electorale uninominale nr. 33, 48 și 50


https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-stabilirea-datei-alegerilor-parlamentare-noi-pentru-functia-2751_92944.html

H O T Ă R Î R E cu privire la stabilirea datei alegerilor parlamentare noi pentru funcția de deputat în circumscripțiile electorale uninominale nr. 33, 48 și 50   Prin hotărîrile nr. 92, 95, 96 din 26 iulie 2019, Parlamentul Republicii Moldova a luat act de demisiile a trei deputați și a declarat vacante mandatele de deputat, după cum urmează: domnul Andrei Năstase - deputat ales din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” &

H O T Ă R Î R E

cu privire la stabilirea datei alegerilor parlamentare noi

pentru funcția de deputat în circumscripțiile electorale uninominale nr. 33, 48 și 50

 

Prin hotărîrile nr. 92, 95, 96 din 26 iulie 2019, Parlamentul Republicii Moldova a luat act de demisiile a trei deputați și a declarat vacante mandatele de deputat, după cum urmează: domnul Andrei Năstase - deputat ales din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în circumscripția electorală uninominală nr. 33, municipiul Chișinău, domnul Viorel Melnic - deputat independent ales în circumscripția electorală uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiul Tiraspol și Bender, doamna Maia Sandu - deputat aleasă din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în circumscripția electorală uninominală nr. 50, la vest de Republica Moldova.

În temeiul art. 18 alin. (2), art. 26 alin. (1) lit. o), art. 105 alin. (1) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 2 alin. (6) și alin. (8) din Legea nr. 39 din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se stabilește pentru data de 20 octombrie 2019 desfășurarea alegerilor parlamentare noi pentru funcția de deputat în circumscripțiile electorale uninominale nr. 33, 48 și 50.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: str. Vasile Alecsandri, nr. 119, mun. Chișinău).

 

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                           Dorin CIMIL

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                                       Maxim LEBEDINSCHI

                   

Chișinău, 29 iulie 2019

Nr. 2543