logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

cu privire la supravegherea veniturilor și cheltuielilor concurenților electorali în campania electorală a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, la situația din 13 octombrie 2023 


https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-supravegherea-veniturilor-si-cheltuielilor-concurentilor-electoral-2751_107955.html

HOTĂRÂRE

cu privire la supravegherea veniturilor și cheltuielilor concurenților electorali în campania electorală a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023,

la situația din 13 octombrie 2023 

 

În conformitate cu art. 26 alin. (1) lit. c) și d) și 59 alin. (1) din Codul electoral nr. 325/2022, în calitate de organ independent de supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, Comisia Electorală Centrală colectează și sistematizează rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice, rapoartele privind auditul partidelor politice, rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurenții electorali sau participanții la referendum și rapoartele privind finanțarea grupurilor de inițiativă, analizează și verifică respectarea cadrului normativ, precum și corectitudinea, caracterul complet al informațiilor și termenul prezentării rapoartelor, ulterior adoptă hotărâri executorii privind rezultatele verificării

În temeiul prevederilor art. 58 din Codul electoral nr. 325/2022, ale pct. 15 din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023 (în continuare – regulament) și ale pct. 54 - 55 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1150/2023, concurenții electorali prezintă, prin intermediul subsistemului informatic „Control Financiar”, iar la solicitarea Comisiei Electorale Centrale – și pe suport de hârtie, rapoarte privind veniturile acumulate și cheltuielile efectuate în campania electorală, săptămânal, după deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral”, în zilele de 06.10.2023, 13.10.2023, 20.10.2023, 27.10.2023, 03.11.2023 și în termen de 3 zile după ziua votării (ziua de miercuri) pentru întreaga campanie electorală (raport final). În cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin, săptămânal, de la data stabilită de Comisia Electorală Centrală.

Conform art. 1 în coroborare cu art. 68 și 162 din Codul electoral, indiferent de tipul scrutinului, campania electorală începe la data înregistrării concurentului electoral, dar nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua votării, și se încheie la data anulării înregistrării concurentului electoral sau în ziua de vineri înainte de ziua votării. Astfel, imediat ce candidații înaintați de către partidele politice sunt înregistrați, partidele politice obțin statutul de concurent electoral și pot desfășura campania electorală.

1. Prin hotărârea nr. 1495 din 26 octombrie 2023, Comisia Electorală Centrală a luat act de rapoartele privind finanțarea campaniei electorale a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, pentru situația din 6 octombrie 2023, prezentate de către concurenții electorali, conform Anexelor nr. 1 – 15 și de informațiile cu privire la deschiderea/nedeschiderea contului bancar cu mențiunea „Fond electoral” prezentate de către concurenții electorali menționați în punctul 3 din partea descriptivă a hotărârii.

Conform pct. 3 al hotărârii, concurenții electorali menționați în punctele 4 și 7 din partea descriptivă a hotărârii au fost atenționați și obligați să respecte prevederile legale cu privire la informarea, în termenul stabilit, despre deschiderea sau nedeschiderea contului și/sau despre inexistența tranzacțiilor financiare, inclusiv cu privire la respectarea graficului de raportare prevăzut de programul calendaristic.

 

La fel, potrivit pct. 4 al aceleiași hotărâri, Comisia a atenționat concurenții electorali Partidul politic „Partidul Nostru”, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare pentru utilizarea mijloacelor financiare înainte de declararea acestora Comisiei Electorale Centrale pentru situația din 6 octombrie 2023 și a obligat să prezinte, până la ora 17:00 a zilei de 31 octombrie 2023, declarația privind mijloacele bănești depuse în contul „Fond electoral”.

De asemenea, la pct. 5 al aceleiași hotărâri se dispune concurenților electorali Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare să prezinte, până la ora 17:00 a zilei de 31 octombrie 2023, raportul corectat privind finanțarea campaniei electorale pentru situația din 6 octombrie 2023.

Tot prin aceeași hotărâre a fost atenționat concurentul electoral Partidul politic Partidul Democrat Modern din Moldova și toți ceilalți concurenți electorali, care nu și-au desemnat trezorierul, asupra obligației de a respecta prevederile art. 55 alin. (5) din Codul electoral și au fost obligați să înainteze organului electoral cererea de confirmare a persoanei responsabile de finanțe (trezorier) pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Cu referire la concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, acesta a fost atenționat să respecte prevederile art. 57 alin. (4) punctul 1) lit.a) din Codul electoral și pct.31 subpct.1) din regulament, care interzic depășirea plafonului donațiilor și a fost somat să verse în bugetul de stat sumele primite peste plafonul prevăzut de lege în mărime de 11 400,00 lei (constatate în pct. 23 din partea descriptivă a hotărârii), cu informarea până la 31 octombrie 2023, ora 17:00, despre măsurile întreprinse și prezentarea documentelor care confirmă virarea în bugetul de stat a sumei menționate. La solicitarea partidului, termenul a fost extins cu 3 zile.

Cu referire la concurentul electoral Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, el a fost atenționat să respecte prevederile art. 57 alin. (4) pct. 1) lit.e) din Codul electoral și pct.32 din regulament care interzic depășirea plafonului donațiilor și a fost somat să verse în bugetul de stat sumele primite peste plafonul prevăzut de lege în mărime de 300,00 lei (constatate în pct. 24 din partea descriptivă a hotărârii), cu informarea până la ora 17:00 a zilei de 31 octombrie 2023, despre măsurile întreprinse și prezentarea documentelor care confirmă virarea în bugetul de stat a sumei menționate.

Totodată, având în vedere cele constatate în cadrul verificării rapoartelor, Comisia a obligat concurenții electorali enumerați în punctul 19 din partea descriptivă a hotărârii să prezinte extrasele bancare privind rulajul din contul cu mențiunea „Fond electoral” la situația din 6 octombrie 2023, iar instituțiile bancare, în care își au deschis cont cu mențiunea „Fond electoral” concurenții electorali arătați în punctul 20 din partea descriptivă a hotărârii, au fost atenționate și obligate să prezinte în termen rulajul mijloacelor bănești și soldul din conturile bancare respective.

2. În cadrul actualei raportări, Comisia constată că acei concurenți electorali enumerați în punctele 4-6 și 10 din hotărârea Comisiei nr.1495 din 26 octombrie 2023 (Partidul politic „Partidul Nostru”, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul politic Partidul Democrat Modern din Moldova) au executat dispozițiile hotărârii și și-au onorat obligațiunile față de organul electoral.

Cu referire la concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, acesta, prin adresa nr.47 din 31 octombrie 2023, înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/9320, a solicitat Comisiei prelungirea termenului pentru executarea somației prevăzute la punctul 5 din hotărâre cu 3 zile, invocând imposibilitatea efectuării transferului în bugetul de stat din motivul insuficienței mijloacelor financiare disponibile în contul „Fond electoral”. Solicitarea a fost acceptată de Comisie.

La data de 2 noiembrie curent, prin demersul nr.48 din 1 noiembrie 2023, înregistrat la Comisie sub nr. CEC-7/9455 din 2 noiembrie 2023, concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” a înștiințat organul electoral despre executarea virării la bugetul de stat a sumei percepute peste plafonul stabilit. 

3. Potrivit hotărârilor consiliilor electorale de circumscripție, până la data de 13 octombrie 2023, suplimentar concurenților indicați în hotărârea Comisiei nr.1495 din 26 octombrie 2023, au fost înregistrați candidați din partea a 7 partide politice, după cum urmează:

 

  1. Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда” – la CECEM Chișinău nr. 1;
  2. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ – la CECEM Chișinău nr. 1;
  3. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova – la CECEM Chișinău nr. 1;
  4. Partidul Politic „Democrația Acasă” – la CECER Ștefan Vodă nr. 32;
  5. Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI” – la CECER Criuleni nr. 12;
  6. Partidul Politic „Partidul Progresului Național” – la CECER Drochia nr. 14;
  7. Partidul Politic „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” – la CECEM Chișinău nr. 1.

4. Odată cu depunerea setului de documente aferent înregistrării în calitate de concurent electoral sau, ulterior, după înregistrarea în această calitate, partidul politic prezintă pentru confirmare organului electoral, în condițiile art. 55 din Codul electoral,  o persoană responsabilă de finanțele sale (trezorier). Astfel, conform cererilor depuse până la data de 13 octombrie 2023, suplimentar concurenților indicați în hotărârea Comisiei nr.1495 din 26 octombrie 2023, Comisia a confirmat trezorierii din partea următorilor 4 concurenți electorali:

 

  1. Pаrtidul Politic Partidul Verde Ecologist;
  2. Partidul Naţional Liberal;
  3. Partidul Politic „Democraţia Acasă”;
  4. Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI”.

În context, se relevă că 5 partide politice, din cele 36 care s-au înscris în cursa electorală, nu au prezentat documentele pentru confirmarea trezorierilor pentru perioada campaniei electorale. Astfel, Comisia atrage atenția că rapoartele privind finanțarea campaniei electorale trebuie să fie semnate atât de conducătorul formațiunii, și cât și de trezorierul confirmat prin hotărârea Comisiei, iar rapoartele privind finanțarea campaniei electorale semnate de o persoană neîmputernicită nu pot fi acceptate de Comisie.

5. În conformitate cu art. 56 alin. (3) și (5) din Codul electoral și pct. 15 din regulament, partidul politic sau blocul electoral, care intenționează să-și desfășoare campania electorală cu implicarea surselor financiare, în termen de 3 zile de la înregistrarea sa la Comisia Electorală Centrală sau, după caz, la consiliul electoral de circumscripție, deschide la bancă contul cu mențiunea „Fond electoral”. Contul special poate fi deschis și până la înregistrarea concurentului electoral, cu condiția că încasările mijloacelor bănești pe acest cont se vor face doar după ce concurentul electoral va fi înregistrat, iar transferurile mijloacelor bănești de pe acest cont se vor face nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor, adică nu înainte de a începe campania electorală.

5.1. La situația din 13 octombrie 2023, suplimentar concurenților indicați în hotărârea Comisiei nr.1495 din 26 octombrie 2023, informația cu privire la deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral” a fost prezentată de către următorii 7 concurenți electorali:

  1. la data de 9 octombrie 2023, Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”;
  2. la data de 11 octombrie 2023, Partidul Politic „ȘANSĂ”;
  3. la data de 12 octombrie 2023, Blocul electoral „Ruslan Codreanu”, Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc, Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI” ;
  4. la data de 13 octombrie 2023,  Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;
  5. la data de 14 octombrie 2023, Partidul Politic „Democrația Acasă”.

 

            5.2. La data de 13 octombrie 2023, au comunicat despre nedeschiderea contului special Partidul Liberal  și Partidul Politic „NOI”.

            6. Cu referire la partidele politice care au obținut statutul de concurent electoral, dar nu au prezentat nicio informație la situația din 13 octombrie 2023 cu privire la deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral” sau nedeschiderea acestuia și desfășurarea activităților de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare, acestea sunt următoarele:

 

  1. Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда”;
  2. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ;
  3. Partidul Politic „Partidul Progresului Național”;
  4. Partidul Naţional Liberal;
  5. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova;
  6. Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa;
  7. Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI”;
  8. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
  9. Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”;
  10. Partidul Politic „Partidul Progresului Național”;
  11. Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei;
  12. Partidul Politic „Bugeacul Nostru”.

 

             În context, Comisia consideră necesar de a atenționa asupra respectării prevederilor legale cu privire la informarea, în termenul stabilit, despre deschiderea sau nedeschiderea contului și/sau informarea despre inexistența tranzacțiilor financiare.

7. Până la data de 13 octombrie 2023, partidele politice care au desemnat candidați în alegeri, beneficiare de alocații de la bugetul de stat, au dreptul sa transfere în conturile bancare cu mențiunea „Fond electoral” cel mult 70% din sumele alocate din bugetul de stat, existente în contul partidului politic la începerea perioadei electorale, respectând plafonul general la nivel național al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pentru fiecare tip de alegeri. De asemenea, partidele politice, ai căror candidați au fost înregistrați în calitate de concurenți electorali și intenționează să transfere pe contul „Fond electoral” și alte mijloace financiare proprii (deținute pe contul lor la data începerii perioadei electorale), vor prezenta Comisiei Electorale Centrale la data începerii campaniei electorale un raport financiar conform modelului stabilit în Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1102/2023. Astfel, în condițiile art. 51 alin. (10), 54 alin. (1) și 57 alin. (3) din Codul electoral, a prezentat raportul la data începerii campaniei Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” cu sold al mijloacelor financiare proprii din surse private în sumă de 367,88 lei și din surse publice 630,48 lei.

                8. Cu referire la rapoartele privind finanțarea campaniei electorale, acestea conțin date despre toate veniturile și cheltuielile concurentului electoral și se prezintă conform modelului din anexa nr. 6 la regulament. Astfel, pentru situația din 13 octombrie 2023, au prezentat raportul privind finanțarea campaniei electorale următorii concurenți electorali:

  1. Partidul Politic Partidul Social Democrat European;
  2. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova;
  3. Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда”;
  4. Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  5. Partidul politic „Partidul Nostru”;
  6. Partidul Liberal Democrat din Moldova;
  7. Partidul „Patrioții Moldovei”;
  8. Partidul Politic „Democrația Acasă”- peste termenul stabilit, la data de 21.10.23;
  9. Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”;
  10. Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa - peste termenul stabilit, la data de 17.10.23;
  11. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
  12. Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI” - peste termenul stabilit, la data de 20.10.23; 
  13. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
  14. Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI”- peste termenul stabilit, la data de 24.10.23;
  15. Partidul Politic ”Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic”;
  16. Partidul politic Partidul Democrat Modern din Moldova;
  17. Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII;
  18. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
  19. Partidul Politic „ȘANSĂ”peste termenul stabilit, la data de 14.10.23;
  20. Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare;
  21. Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională;
  22. Partidul politic Partidul Naţional Moldovenescpeste termenul stabilit, la data de 16.10.23;
  23. Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor;
  24. Partidul Politic MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA;
  25. Blocul electoral „Ruslan Codreanu” peste termenul stabilit, la data de 22.10.23.

Având în vedere că din cauza lucrărilor de dezvoltare și mentenanță efectuate la SSI „Control Financiar” rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pot fi depuse cu întârziere, Comisia consideră justificat de a evita aplicarea unor sancțiuni pentru această abatere.

            9. Concurentul electoral Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда” nu a notificat Comisia cu privire la deschiderea sau nedeschiderea contului special, în schimb a prezentat raportul privind finanțarea campaniei electorale la situația din 13 octombrie 2023, având toate compartimentele completate cu cifra zero.

            Comisia atrage atenția concurenților electorali asupra obligativității de a respecta condițiile și modul de raportare, întrucât prezentarea tardivă sau neprezentarea raportului privind finanțarea campaniei electorale reprezintă încălcare a legislației și este pasibilă de răspunderea contravențională potrivit art. 481 alin. (5) din Codul contravențional. 

            10. Din perspectiva atribuțiilor de supraveghere a respectării prevederilor legale privind finanțarea campaniilor electorale, rapoartele prezentate Comisiei au fost verificate în prealabil sub aspectul plenitudinii informației și corespunderii cu cerințele de întocmire, constatându-se astfel următoarele.

Concurentul electoral Partidul „Patrioții Moldovei” a prezentat raportul având toate compartimentele completate cu cifra zero. Datele cu valorile zero reflectate în raport se regăsesc în Anexa nr. 21.

11. Raportul prezentat de către concurentul electoral Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa conține informații despre venituri în sumă de 78 000,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid și 10 000,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane juridice. Suma totală de venituri reflectată în raport nu coincide cu suma totală din rulajul bancar prezentat de către instituția bancară. Cheltuieli s-au reflectat în sumă totală de 64 569,14 lei, inclusiv pentru materiale promoționale și alte cheltuieli. Declarații privind mijloacele bănești, în mărime de 72 000,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 9 și 11 octombrie 2023 nu au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 1.

12. Raportul prezentat de către concurentul electoral Partidul Politic Partidul Social Democrat European conține informații despre venituri și cheltuieli din donații de la persoane fizice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață evaluate în mărime de 216 000,00 lei. Cheltuieli s-au făcut în sumă totală de 377 740,56 lei, dintre care pentru materiale promoționale, producția și difuzarea de spoturi publicitare, cheltuieli de protocol, pentru birotică și comision bancar, organizarea de întruniri, manifestații publice, seminare şi/sau cursuri de instruire desfășurate pe teritoriul țării.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este dată în Anexa nr. 2.

De menționat că, prin adresa nr. 27 din 13 octombrie curent, înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/8198 din 13 octombrie 2023, concurentul electoral Partidul Politic Partidul Social Democrat European a comunicat organului electoral că în timpul campaniei electorale pentru scrutinul din 5 noiembrie 2023 toți candidații la funcția de primar și consilier local de nivelul I și II vor fi antrenați în activități de voluntariat pentru acțiuni de agitație electorală, inclusiv pentru distribuirea materialelor electorale cu caracter publicitar.

            13. Raportul prezentat de către concurentul electoral Partidul Comuniștilor din Republica Moldova conține sold la începutul perioadei în sumă de 50 000,00 lei, venituri din mijloace financiare proprii obținute din surse private în mărime de 40 000,00 lei și 78 813,00 lei din mijloace financiare proprii obținute din surse publice. Declarația privind mijloacele bănești, în mărime de 118 813,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 12 octombrie 2023 nu a fost prezentată Comisiei. Cheltuieli s-au făcut în sumă totală 86 816,50 lei, dintre care pentru materiale promoționale, telecomunicații și dezvoltarea aplicațiilor sau a paginilor web necesare activității concurentului electoral, cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar.

 Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este dată în Anexa nr. 3.

14. În ceea ce privește Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, acesta a prezentat raportul ce conține sold la începutul perioadei în sumă de 2 658 741,85 lei, cu informații despre venituri din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid în sumă de 3 500,00 lei, din mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din țară în sumă de 23 700,00 lei și 45 500,00 lei din mijloace financiare primite din partea altor persoane cu statut special, în sensul Legii nr.133/2016. Utilizarea veniturilor obținute s-au operat pentru locațiunea, întreținerea și funcționarea sediilor, pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, pentru organizarea activităților cu caracter politic și electoral, pentru cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar și pentru combustibili/carburanți și transport în sumă totală de 901 722,04 lei. Declarațiile privind mijloacele bănești, în sumă totală de 72 700,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 9, 10, 11 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei în termen.

Registrul privind persoanele care desfășoară activitatea de voluntariat conține valori zero, însă este prezentat cu un număr total de 276 voluntari. Totodată, prin adresa  nr.106 din 13 octombrie curent, înregistrată la Comisie sub nr. CEC 7-8090 din 13 octombrie 2023, concurentul electoral a informat că în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 a înregistrat aproximativ 7700 de candidați la funcția de consilier în consilii locale de nivelul I și nivelul II și aproximativ 540 de candidați la funcția de primar. Făcând trimitere la prevederile art.70 alin. (1) și (11) din Codul electoral, conform cărora „Cetățenii Republicii Moldova, partidele politice, blocurile electorale, candidații și persoanele de încredere ale candidaților au dreptul de a supune discuțiilor libere și sub toate aspectele programele electorale ale concurenților electorali, calitățile politice, profesionale și personale ale candidaților, precum și de a face agitație electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mass-mediei, prin expunerea de afișe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.” […] „Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, autoritățile administrației publice locale fiind obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termene și în condiții egale. […], concurentul electoral a comunicat organului electoral că toți candidații înregistrați nu vor fi raportați în calitate de persoane care desfășoară activitate de voluntariat.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este prezentată în Anexa nr. 4.

15. Raportul financiar al concurentului electoral Partidul politic „Partidul Nostru” conține sold la începutul perioadei în sumă de 52 494,50 lei, venituri din mijloace financiare proprii obținute din surse private în sumă de 100 000,00 lei, din mijloace financiare proprii obținute din surse publice în sumă de 1 265 780,00 lei, din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid în sumă de 15 000,00 lei, de asemenea venituri  și cheltuieli din donații de la persoane fizice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață, evaluate în mărime de 22 624,43 lei. Declarațiile privind mijloacele bănești în mărime de 1 380 780,00 lei depuse în contul „Fond electoral” pe 9, 10, 11, 12 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei. Cheltuieli operate pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar, pentru combustibili/carburanți și transport și pentru organizarea de întruniri, manifestații publice, seminare și/sau cursuri de instruire desfășurate pe teritoriul țării au fost în sumă totală de 1 433 151,91 lei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitatea de voluntariat conține un număr total de 619 voluntari și suma totală evaluată de 307 667,76 lei.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este dată în Anexa nr. 5.

16. Raportul financiar al concurentului electoral Partidul Liberal Democrat din Moldova conține sold la începutul perioadei în sumă de 243 609,84 lei, total venituri în sumă de 410 000,00 lei, dintre care 345 000,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid și 65 000,00 lei din mijloace financiare primite din partea altor persoane cu statut special, în sensul Legii nr.133/2016. Declarații privind mijloacele bănești, în mărime de 410 000,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 9, 11, 12 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei. Cheltuieli totale s-au făcut în sumă de 340 708,43 lei, dintre care pentru locațiunea, întreținerea și funcționarea sediilor, pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, organizarea activităților cu caracter politic și electoral, pentru telecomunicații și dezvoltarea aplicațiilor sau a paginilor web necesare activității concurentului electoral, cheltuieli de protocol, birotică, comision bancar, precum și pentru combustibili/carburanți și transport. Cu referire la registrul donațiilor rambursate ca urmare a depășirii plafoanelor stabilite în conformitate cu prevederile Codului electoral, la data de 9 octombrie 2023, concurentul electoral a restituit donatorului suma de 50 000, lei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 6.

17. Raportul prezentat de către concurentul electoral Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE” conține informații despre venituri în sumă totală de 427 000,00 lei, dintre care 105 000,00 lei obținute din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid și 322 000,00 lei din mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din țară, fiind utilizate pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar. Declarații privind mijloacele bănești în mărime de 427 000,00 lei depuse în contul „Fond electoral” pe 10, 12 și 13 octombrie 2023 nu au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero. În context, prin adresa din 9 octombrie 2023, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/7765, concurentul electoral a informat că odată cu începerea campaniei electorale va desfășura campanie de agitație electorală în toate circumscripțiile electorale unde are înregistrați candidați. În aceste activități de promovare politică vor fi atrași atât candidații înregistrați ai concurentului electoral, cât și persoanele de încredere care dețin calitatea de membru de partid și voluntari neremunerați care au atins vârsta de 18 ani, nu sunt supuși tutelei și nu au interdicții de a desfășura astfel de activități. Cheltuieli au fost operate în sumă totală de 240 365,81 lei.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este dată în Anexa nr. 7.

18. Raportul prezentat de către concurentul electoral Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” conține informații despre venituri totale în sumă de 220 000,00 lei, dintre care 200 000,00 lei din mijloace financiare proprii obținute din surse publice și 20 000,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice, fiind utilizați în total 233 178,70 lei, dintre care pentru locațiunea, întreținerea și funcționarea sediilor, pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar și pentru organizarea de întruniri, manifestații publice, seminare și/sau cursuri de instruire desfășurate pe teritoriul țări. Declarația privind mijloacele bănești, în mărime de 20 000,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 11 octombrie 2023 nu a fost prezentată Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitatea de voluntariat conține un număr total de 198 voluntari și suma totală evaluată de 80 300,00 lei.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este dată în Anexa nr. 8.

19. Concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a prezentat raportul financiar cu sold la începutul perioadei în sumă de 664 085,89 lei, venituri totale în sumă de 365 580,00 lei, dintre care 59 260,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid, 86 300,00 lei din mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din țară, 2 350,00 lei din mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din afara țării, 159 520,00 lei din mijloace financiare primite din partea altor persoane cu statut special, în sensul Legii nr.133/2016, și 54 000,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane juridice. De asemenea, a obținut venituri și a făcut cheltuieli din donații de la persoane fizice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață, evaluate la 1 600,00 lei și din donații de la persoane juridice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață, evaluate la 2 550,00 lei. Declarația privind mijloacele bănești, în mărime de 250 516,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei, iar pentru 9, 10 și 12 declarații în acest sens nu au fost prezentate. Sunt indicate cheltuieli în sumă totală de 810 525,14 lei, dintre care plăți pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar și pentru organizarea de întruniri, manifestații publice, seminare şi/sau cursuri de instruire desfășurate pe teritoriul țării. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 9.

20. Raportul privind finanțarea campaniei electorale al concurentului electoral Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI conține informații despre venituri în sumă totală de 6 000,00 lei, obținute din mijloace financiare proprii din surse publice și cheltuieli totale în sumă de 4 020,00 lei, dintre care pentru materiale promoționale și cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar.

Declarația privind mijloacele bănești, în mărime de 6 000,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 6 octombrie 2023 nu a fost prezentată Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 10.

21. Concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic” a depus raportul cu informații despre venituri în sumă totală de 46 100,00 lei, provenite din mijloace financiare obținute din donații de la persoane fizice membri de partid, fiind utilizate în sumă totală de 40 067,00 lei pentru materiale promoționale, pentru telecomunicații și dezvoltarea aplicațiilor sau a paginilor web necesare activității concurentului electoral și cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar. Declarații privind mijloacele bănești, în mărime de 46 100,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 11, 12 și 13 octombrie 2023 nu au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 11.

23. Cu referire la raportul privind finanțarea campaniei electorale al concurentului electoral Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”, deși este indicată greșit perioada de raportare, acesta conține informații despre venituri totale în sumă de 150 100,00 lei, dintre care 135 100,00 lei din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid și 15 000,00 lei din mijloace financiare proprii din surse private. Prin urmare, suma totală de venituri reflectată în raport nu coincide cu suma totală din rulajul bancar prezentat de către instituția bancară. Cheltuieli sunt în sumă totală de 130 506,42 lei, dintre care pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare, cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar și pentru combustibili/carburanți și transport. Declarații privind mijloacele bănești, în mărime de 138 200,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 9, 12 și 13 octombrie 2023 nu au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 12.

24. Raportul financiar al concurentului electoral Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” conține sold la începutul perioadei în sumă de 5 613,22 lei, venituri totale în sumă de 219 156,00 lei, dintre care mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid în sumă de 88 000,00 lei, din mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din țară în sumă de 82 995,00 lei și din mijloace financiare primite din partea altor persoane cu statut special, în sensul Legii nr.133/2016, în sumă de 48 161,00 lei. Declarațiile privind mijloacele bănești, în mărime de 219 156, 00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 9, 10, 11, 12 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 13.

25. Concurentul electoral Partidul Politic „ȘANSĂ” a prezentat raportul privind finanțarea campaniei electorale cu informații privind venituri totale provenite din donații de la persoane fizice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață evaluate în sumă totală de 64 706,40 lei.

De menționat că datele cu privire la valoarea evaluată de partid pentrudonațiile obținute de la persoane fizice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață evaluate” sunt incomplete în raport, ceea ce este contrar prevederilor punctului 79 din regulament.

Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 14.

26. Raportul financiar al concurentului electoral Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare conține sold la începutul perioadei în sumă de 1244,72 lei, venituri totale în sumă de 158 600,00 lei, dintre care 34 600,00 lei mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid, 53 000,00 lei mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din țară, 21 000,00 lei mijloace financiare primite din partea altor persoane cu statut special, în sensul Legii nr.133/2016, și 50 000,00 lei mijloace financiare provenite din donații de la persoane juridice, fiind utilizați în total 101035,53 lei pentru locațiunea, întreținerea și funcționarea sediilor, pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare și cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar. Declarațiile privind mijloacele bănești, în mărime de 158 600, 00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 9,  10, 11, 12 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 15.

27.  Concurentul electoral Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională a prezentat raportul ce conține venituri totale în sumă de 1 541 100,00 lei, obținute din mijloace financiare primite din partea altor persoane fizice cu venituri din țară, fiind utilizați doar 618 141,02 lei, dintre care pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare și cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar. Declarația privind mijloacele bănești, în mărime de 1 541 100,00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe  9 octombrie 2023 a fost prezentată Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 16.

28. Raportul privind finanțarea campaniei electorale a concurentului electoral Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc conține informații despre venituri acumulate în sumă totală de 30 000,00 lei din mijloace financiare proprii obținute din surse private și fără cheltuieli. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat, la fel, conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 17.

29. Cu referire la concurentul electoral Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor, acesta a prezentat raportul privind finanțarea campaniei electorale ce conține informații despre venituri în sumă totală de 70 000,00 lei, obținute din mijloace financiare primite din partea altor persoane cu statut special, în sensul Legii nr.133/2016, în sumă de 20 000,00 lei și mijloace financiare provenite din donații de la persoane juridice în sumă de 50 000,00 lei. Cheltuieli au fost raportate în sumă totală de 54 000,00 lei, dintre care pentru materiale promoționale și alte cheltuieli. Declarațiile privind mijloacele bănești, în mărime de 70 000, 00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 10, 12 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 18.

30. Concurentul electoral Partidul Politic MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA a prezentat raportul privind finanțarea campaniei electorale ce conține informații despre venituri totale în sumă de 84 000,00 lei obținute din mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid, fiind utilizați în total 64 708,00 lei, dintre care pentru materiale promoționale și cheltuieli de protocol, birotică și comision bancar. Declarațiile privind mijloacele bănești, în mărime de 84 000, 00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe  11 și 13 octombrie 2023 au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 19.

31. Raportul privind finanțarea campaniei electorale a concurentului electoral Blocul electoral „Ruslan Codreanu” conține informații despre venituri totale în sumă de 300 250,00 lei, dintre care 46 500,00 lei mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid, 100 000,00 lei mijloace financiare provenite din donații de la persoane fizice membri de partid, precum și venituri și cheltuieli din donații de la persoane fizice sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață, evaluate în sumă de 153 750,00 lei. Cheltuieli au fost operate în sumă totală de 111 118,58 lei, dintre care pentru materiale promoționale, pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare și pentru organizarea activităților cu caracter politic și electoral. Declarații privind mijloacele bănești, în mărime de 146 500, 00 lei, depuse în contul „Fond electoral” pe 12 și 13 octombrie 2023 nu au fost prezentate Comisiei. Registrul privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat conține valori zero, însă cu 6 voluntari înregistrați.

Informația detaliată despre cheltuielile suportate pentru fiecare circumscripție electorală este inclusă în Anexa nr. 20.

            32. Partidul Politic „Democrația Acasă” și  Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI” au prezentat raportul financiar cu informații aferente perioadei următoare de raportare. Astfel, Comisia nu poate lua act de datele prezentate.

33. Cu referire la raportul privind finanțarea campaniei electorale al concurentului electoral Partidul politic Partidul Democrat Modern, acesta este prezentat în modul corespunzător, doar că semnat de concurentul Foca Boris și trezorierul partidului politic, Drangoi Sergiu. Ultimul nu a fost confirmat de Comisia Electorală Centrală în calitate de trezorier al concurentului electoral. Astfel, se atestă că raportul prezentat de către concurentul electoral Partidul politic Partidul Democrat Modern nu este semnat de o persoană împuternicită și nu poate fi acceptat de Comisie.

            34. Potrivit art. 56 alin. (9) din Codul electoral și pct. 63 din regulament, „mijloacele financiare din fondul electoral pot fi utilizate numai după declararea lor în scris la Comisia Electorală Centrală sau la consiliul electoral de circumscripție, în cazul candidaților independenți în alegerile locale”, conform modelului din anexa nr.3 la regulament.

În context, Comisia a constatat că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI, Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic”, Partidul politic Partidul Democrat Modern, Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”, Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională și Blocul electoral „Ruslan Codreanu”, având statutul de concurent electoral, au utilizat mijloace financiare fără a le declara în prealabil la Comisia Electorală Centrală în modul stabilit, ceea ce este contrar prevederilor citate mai sus.

Comisia consideră judicios de a atenționa concurenții vizați referitor la necesitatea respectării prevederilor legislației în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare doar după declararea acestora Comisiei.

            35. Totodată,  Comisia reține pct. 77 din regulament, conform căruia raportul privind finanțarea grupului de inițiativă şi a campaniei electorale se prezintă împreună cu extrasele bancare privind rulajul din contul aferent perioadei de raportare. În acest sens, nu s-au conformat acestor prevederi următorii concurenți electoral: Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”, Partidul politic Partidul Democrat Modern, Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI, Partidul „Patrioții Moldovei”, Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc, Partidul Politic „ȘANSĂ”, Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic”.

            36. În conformitate cu art. 56 alin. (11) din Codul electoral, banca la care este deschis contul cu mențiunea „Fond electoral” informează zilnic Comisia prin mijloace electronice despre rulajul mijloacelor bănești și soldul pe conturile bancare respective. În acest sens, nu și-au onorat obligațiunea de a prezenta informația pentru unele perioade cu privire la rulajul mijloacelor bănești în contul cu mențiunea „Fond electoral” acele instituții bancare la care și-au deschis contul respectiv Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI și Partidul „Patrioții Moldovei”.

            În aceste condiții, Comisia atenționează instituțiile bancare să respecte prevederile legale cu privire la prezentarea informațiilor bancare zilnice despre rulajul în contul cu mențiunea „Fond electoral” al concurenților electorali menționați și să prezinte informațiile lipsă sau cele neprezentate din ziua deschiderii contului respectiv.

            Cu privire la concurenții electorali Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic”, Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда” și Partidul Liberal, prin scrisoarea înregistrată la Comisie sub nr.CEC-7/8702 din 24 octombrie 2023, instituția bancară B.C. Victoriabank S.A. a informat organul electoral că pentru concurenții electorali menționați contul bancar cu statut special a fost închis și ulterior deschis sub alt cont atribuit fiecărui concurent împreună cu virarea soldului rămas, făcând referire la punctul 13 din regulament, care le erau necunoscute la momentul solicitării deschiderii contului.        

37. Verificând respectarea prevederilor art. 54 alin. (5) lit. d), f) și g) de către concurenții electorali Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor, care au beneficiat de donații din partea persoanelor juridice, Comisia nu a constatat abateri.

38. În conformitate cu art. 57 – 59 din Codul electoral nr. 325/2022 și pct. 40 din regulament, donațiile ce depășesc 3 salarii medii pe economie stabilite pentru anul respectiv se verifică de Comisia Electorală Centrală sub aspectul declarării surselor de venit sau obligațiilor fiscale ce decurg din acesta. În cazul existenței bănuielilor rezonabile privind nerespectarea legislației fiscale, Comisia Electorală Centrală face verificări și, dacă e cazul, întreprinde măsuri pentru tragerea la răspundere contravențională și/sau, după caz, sesizează Serviciului Fiscal de Stat pentru a fi efectuate verificări în limitele competențelor funcționale. Prin urmare, prin platforma de interoperabilitate MConnect ce permite schimbul de date în cadrul sectorului public, precum și între sectorul public și cel privat, Comisia a verificat existența surselor de venit ce vizează 1 donator care figurează în raportul financiar prezentat de Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, 2 donatori din raportul Partidului Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”, 1 donator din raportul Partidului Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, 1 donator din raportul Blocului electoral „Ruslan Codreanu”, 1 donator din raportul Partidului Politic Partidul „RENAŞTERE”, 3 donatori din raportul Partidului Liberal Democrat din Moldova.

 

Informația detaliată pentru fiecare partid din cele menționate în prezentul punct despre acești donatori și sumele donate este dată în tabelele ce urmează.

 

Anexa nr.22

 

Partidul Politic „Partidul dezvoltării și Consolidării Moldovei”

Nr. d/o

Numele, prenumele donatorului

Sex                                                    (masculin / feminin)

Membru                      (da/nu)

Ziua, luna și anul nașterii

Locul de muncă

Funcția deținută (ocupația/genul de activitate)  

Statut special, în sensul Legii nr.133/2016 (da/nu)

 

Data încasării

Suma donației (lei)

Sursa de venit

Persoane fizice cu venituri din țară

Persoane fizice cu venituri din străinătate

 

în numerar

prin transfer

în numerar

prin transfer

1

Doros Valentina

f

nu

1962

Politrans  Broker SRL

Contabil șef

nu

salariu

09.10.2023

0,00

40 000,00

0,00

0,00

 

Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”

Nr. d/o

Numele, prenumele donatorului

Sex                                                    (masculin / feminin)

Membru                      (da/nu)

Ziua, luna și anul nașterii

Locul de muncă

Funcția deținută (ocupația/genul de activitate)  

Statut special, în sensul Legii nr.133/2016 (da/nu)

 

Data încasării

Suma donației (lei)

Sursa de venit

Persoane fizice cu venituri din țară

Persoane fizice cu venituri din străinătate

 

în numerar

prin transfer

în numerar

prin transfer

1

Gligor Margareta

f

da

1982

Case de pin SRL

director

nu

salariu

09.10.2023

0,00

50 000,00

0,00

0,00

2

Avram Mihai

m

da

1991

Lozimpex SRL

administrator

nu

salariu

13.10.2023

0,00

50 000,00

0,00

0,00

 

Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare

Nr. d/o

Numele, prenumele donatorului

Sex                                                    (masculin / feminin)

Membru                      (da/nu)

Ziua, luna și anul nașterii

Locul de muncă

Funcția deținută (ocupația/genul de activitate)  

Statut special, în sensul Legii nr.133/2016 (da/nu)

 

Data încasării

Suma donației (lei)

Sursa de venit

Persoane fizice cu venituri din țară

Persoane fizice cu venituri din străinătate

 

în numerar

prin transfer

în numerar

prin transfer

1

Pascari Grigore

m

nu

1965

I.I Pascari Oxana

administrator

nu

salariu

11.10.2023

0,00

42 000,00

0,00

0,00

 

 

 

 

 

Blocul electoral „Ruslan Codreanu”

Nr. d/o

Numele, prenumele donatorului

Sex                                                    (masculin / feminin)

Membru                      (da/nu)

Ziua, luna și anul nașterii

Locul de muncă

Funcția deținută (ocupația/genul de activitate)  

Statut special, în sensul Legii nr.133/2016 (da/nu)

 

Data încasării

Suma donației (lei)

Sursa de venit

Persoane fizice cu venituri din țară

Persoane fizice cu venituri din străinătate

 

în numerar

prin transfer

în numerar

prin transfer

1

Sîli Eugenia

f

da

1985

SRL „Dr. Detailing”

administrator

nu

salariu

12.10.2023

0,00

42 000,00

0,00

0,00

 

Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”

Nr. d/o

Numele, prenumele donatorului

Sex                                                    (masculin / feminin)

Membru                      (da/nu)

Ziua, luna și anul nașterii

Locul de muncă

Funcția deținută (ocupația/genul de activitate)  

Statut special, în sensul Legii nr.133/2016 (da/nu)

 

Data încasării

Suma donației (lei)

Sursa de venit

Persoane fizice cu venituri din țară

Persoane fizice cu venituri din străinătate

 

în numerar

prin transfer

în numerar

prin transfer

1

Suslov Oleg

m

da

1975

SRL IVESOLDO

administrator

nu

salariu

12.10.2023

0,00

40 000,00

0,00

0,00

 

Partidul Liberal Democrat din Moldova

Nr. d/o

Numele, prenumele donatorului

Sex                                                    (masculin / feminin)

Membru                      (da/nu)

Ziua, luna și anul nașterii

Locul de muncă

Funcția deținută (ocupația/genul de activitate)  

Statut special, în sensul Legii nr.133/2016 (da/nu)

 

Data încasării

Suma donației (lei)

Sursa de venit

Persoane fizice cu venituri din țară

Persoane fizice cu venituri din străinătate

 

în numerar

prin transfer

în numerar

prin transfer

1

Galus Ion

m

da

1963

IMSP Sangerei

medic

nu

salariu

09.10.2023

0,00

50 000,00

0,00

0,00

2

Oboroc Oleg

m

da

1971

Contact Company SRL

administrator

nu

salariu

09.10.2023

0,00

40 000,00

0,00

0,00

3

Versinin Alexandru

m

da

1987

Marketing and PR SRL

administrator

nu

Venit din dividende

13.10.2023

0,00

70 000,00

0,00

0,00

 

 

 

            Astfel, în ceea ce privește donațiile oferite concurentului electoral Blocul electoral „Ruslan Codreanu” de către donatorul Sîli Eugenia în sumă de 42 000,00 lei, acestea depășesc cu 41 247,06 lei limita de 30% din venitul acestuia înregistrat pentru anul calendaristic precedent (a se vedea Anexa nr.23).

            În ceea ce privește donațiile oferite concurentului electoral Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare de către donatorul Pascari Grigore în sumă de 42 000,00 lei, acestea depășesc cu 30 036,00 lei limita de 30% din venitul acestuia înregistrat pentru anul calendaristic precedent (a se vedea Anexa nr.24).

            În privința celorlalți donatori, în folosul Partidului Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, Partidului Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”, Partidului Politic Partidul „RENAŞTERE”, precum și al Partidului Liberal Democrat din Moldova, în urma verificării s-a constatat că plafonul stabilit de lege a fost respectat.

            De reținut că, în cazul în care un concurent electoral primește donații cu încălcarea prevederilor art. 57 alin. (4) pct. 1) lit.a) din Codul electoral și pct.31 subpct.1) din regulament, acesta este obligat, în termen de 3 zile lucrătoare din data adoptării hotărârii, să verse la bugetul de stat sumele primite cu încălcarea legii, prezentându-i Comisiei Electorale Centrale dovada.

            39. Adițional, conform art.57 alin. (4) pct.1) lit. e) din Codul electoral și pct.32 din regulament, persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova pot face donații în numerar în valoare de până la un salariu mediu pe economie stabilit pe anul respectiv. Donațiile făcute în numerar pot fi utilizate doar după depunerea lor în contul cu mențiunea „Fond electoral”. În context, ca urmare a verificării rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale depuse de concurenții electorali, Comisia a constatat depășirea plafonului donației în cazul Partidului Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, care a primit donații în numerar în sumă de 20 000,00 lei, deci cu 8 300,00 lei peste plafon (a se vedea Anexa nr.25).

            În context, Comisia a constatat depășirea plafonului donației și în cazul Partidului Politic Partidul „RENAŞTERE”, care a primit donații în numerar în sumă de 15 000,00 lei, peste plafon fiind 3 300,00 lei (a se vedea Anexa nr.26).

            Comisia reține că salariul mediu pe economie pentru anul 2022 constituie 11 700,00 lei, iar persoana fizică poate face donații în numerar în valoare de până la un salariu mediu pe economie stabilit pe anul respectiv. Donațiile care depășesc această limită se vor face exclusiv prin operațiuni bancare.

Conform art. 26 alin. (1) lit e), 58 alin. (5), (8) și (9) din Codul electoral și pct. 81 și pct. 88 din regulament, rapoartele prezentate de către concurenții electorali au fost plasate pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale (www.cec.md), la rubrica „Alegeri și referendumuri”/„Alegeri locale generale din 05.11.2023”/ „Rapoarte la începerea campaniei electorale” și „Susținerea financiară”, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.

În temeiul art. 26, 50-59 și 102 alin. (5) lit. a) din Codul electoral nr. 325/2023 și în conformitate cu Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

1. Se ia act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, pentru situația din 13 octombrie 2023, prezentate de către concurenții electorali, conform Anexelor nr. 1 - 21.

2. Se ia act de informația cu privire la deschiderea/nedeschiderea contului bancar cu mențiunea „Fond electoral” prezentată de către concurenții electorali menționați în punctele 5.1 și 5.2 din partea descriptivă a prezentei hotărâri.

3. Se atenționează concurenții electorali menționați în punctele 6 și 8 din partea descriptivă a prezentei hotărâri și se obligă să respecte prevederile legale cu privire la informarea, în termenul stabilit, despre deschiderea sau nedeschiderea contului și/sau despre inexistența tranzacțiilor financiare, inclusiv cu privire la respectarea graficului de raportare prevăzut de programul calendaristic.

4. Se atenționează concurenții electorali Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI, Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic”, Partidul politic Partidul Democrat Modern, Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII” și Blocul electoral „Ruslan Codreanu” asupra interdicției de a utiliza mijloacele financiare din contul „Fond electoral” înainte de declararea acestora Comisiei Electorale Centrale pentru situația din 13 octombrie 2023 și se obligă să prezinte, până la ora 17:00 a zilei de 4 noiembrie 2023, declarația privind mijloacele bănești depuse în contul „Fond electoral”.

5. Se obligă concurenții electorali Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”, Partidul Politic „Democrația Acasă” și Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI” să prezinte, până la ora 17:00 a zilei de 4 noiembrie 2023, raportul corectat privind finanțarea campaniei electorale pentru situația din 13 octombrie 2023.

6. Se atenționează concurentul electoral Partidul politic Partidul Democrat Modern din Moldova asupra obligației de a respecta prevederile pct.75 din regulament și se obligă să prezinte organului electoral, sub semnătura persoanelor responsabile, rapoartele corectate privind finanțarea campaniei electorale.

7. Se atenționează concurentul electoral Partidul Politic „ȘANSĂ” asupra obligației de a respecta prevederile pct.79 din regulament și se obligă să prezinte organului electoral raportul corectat privind finanțarea campaniei electorale pentru situația din 13 octombrie 2023.

8. Se atenționează concurenții electorali Blocul electoral „Ruslan Codreanu” și Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare asupra obligației de a respecta prevederile art. 57 alin. (4) punctul 1) lit.a) din Codul electoral și pct.31 subpct.1) din regulament, care interzic depășirea plafonului donațiilor.

9. Se somează concurenții electorali Blocul electoral „Ruslan Codreanu” și Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare să verse în bugetul de stat sumele primite peste plafonul prevăzut de lege în mărime de 41 247,06 lei și, respectiv, 30 036,00 lei  (constatate în pct. 38 din partea descriptivă a prezentei hotărâri), cu informarea, până la ora 17:00 a zilei de 6 noiembrie 2023, despre măsurile întreprinse și prezentarea documentelor care confirmă virarea în bugetul de stat a sumei menționate.

10. Se atenționează concurenții electorali Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa și Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE” asupra obligației de a respecta prevederile art. 57 alin. (4) pct. 1) lit.e) din Codul electoral și pct.32 din regulament, care interzic depășirea plafonului donațiilor.

11. Se somează concurenții electorali Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa și Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE” să verse în bugetul de stat sumele primite peste plafonul prevăzut de lege în mărime de 8 300,00 lei și, respectiv, 3 300,00 lei (constatate în pct. 39 din partea descriptivă a prezentei hotărâri), cu informarea, până la ora 17:00 a zilei de 6 noiembrie 2023, despre măsurile întreprinse și prezentarea documentelor care confirmă virarea în bugetul de stat a sumei menționate.

12. Se obligă concurenții electorali enumerați în punctul 35 din partea descriptivă a prezentei hotărâri să prezinte extrasele bancare privind rulajul din contul cu mențiunea „Fond electoral” la situația din 13 octombrie 2023.

13. Se atenționează instituțiile bancare în care își au deschis cont cu mențiunea „Fond electoral” concurenții electorali arătați în punctul 36 din partea descriptivă a prezentei hotărâri să prezinte în termen rulajul mijloacelor bănești și soldul din conturile bancare respective.

14. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresă: str. Teilor nr. 4, mun. Chișinău).

 

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                              Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 3 noiembrie 2023

Nr. 1541