HOTĂRÂRE
cu privire la transportarea organizată a alegătorilor
la secțiile de votare în ziua alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021
În scopul de a combate fenomenul transportului organizat al alegătorilor la secțiile de votare, fără a manifesta un tratament discriminatoriu față de o anumită categorie de alegători și având în vedere că:
i) În cadrul scrutinelor precedente, Comisia Electorală Centrală a fost sesizată în legătură cu transportul organizat la secțiile de votare însoțit de coruperea alegătorilor pe parcursul zilei alegerilor, aceste fapte fiind sesizate și de unele misiuni de observare a alegerilor, precum și de unii concurenți electorali;
ii) Potrivit Hotărârii nr. 34/2016 privind confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova și Hotărârii nr. 4/2019 cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare și la validarea mandatelor deputaților aleși, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a reținut că „transportul organizat al alegătorilor nu reprezintă, în sine, o încălcare electorală, cu excepția cazului în care se probează faptul că au fost exercitate presiuni necuvenite pentru a influența opțiunea alegătorilor.”;
iii) În acelaşi timp, conform aprecierii date de Curtea Constituțională privind corupția electorală, coruperea alegătorilor și repercutarea acestor fenomene asupra legalității și legitimității alegerilor ;
iv) Conform art. 41 alin. (5) din Codul electoral, concurenţilor electorali li se interzice să ofere alegătorilor bani, să le distribuie fără plată bunuri materiale, inclusiv din ajutoare umanitare sau din alte acţiuni de binefacere;
v) Potrivit art.1811 alin.(1) din Codul penal, prin corupere a alegătorilor se înțeleg faptele ce țin de oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite sau să nu îşi exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale ori în cadrul referendumului, care, în cazul persoanei fizice se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 850 de unități convenționale sau cu închisoare de la un an la 5 ani, iar în cazul persoanei juridice - cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice;
vi) Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice măsură privind limitarea drepturilor care nu sunt absolute, inclusiv la libera circulaţie, trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime, să asigure un echilibru adecvat între interesul public şi drepturile individuale şi să fie necesară într-o societate democratică (a se vedea cauzele: Riener v. Bulgaria, 23 mai 2006, §109; Ignatov v. Bulgaria, 2 iulie 2009, § 32; Gochev v. Bulgaria, 26 noiembrie 2009, § 44; Khlyustov v. Federaţia Rusă, 11 iulie 2013, § 65);
vii) În acelaşi timp, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că o limitare a libertăţii de mişcare, [...] nu reprezintă în sine probleme din perspectiva articolului 2 din Protocolul nr.4, atât timp cât această măsură rămâne proporţională cu scopul legitim urmărit, mai ales în privinţa duratei sale (cauza: Petre v. România, 27 iunie 2006, § 47);
viii) Pe motiv că modificarea legii contravenționale în materie de transport al alegătorilor la secția de votare, conform propunerilor înaintate organului legislativ, pentru moment nu a fost operată, iar prin hotărârea Comisiei nr. 4390/2020 a fost identificat un mecanism de prevenire a acestui fenomen în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2020;
ix) În contextul celor arătate supra, Comisia observă că, potrivit actualelor reglementări, examinarea sesizărilor/contestațiilor privind coruperea alegătorilor, prin oferirea serviciilor gratuite de transport organizat la secțiile de votare, se efectuează în ordine generală;
x) Acest fapt face practic imposibilă aplicarea sancţiunilor imediate și descurajante, reprezintă o potențială gravă încălcare a principiilor alegerilor libere şi democratice, iar drept consecință aduce atingere legitimității și rezultatelor alegerilor;
xi) Subsecvent, în contextul unor potențiale ameninţări la adresa valorilor fundamentale constituţionale, printre care și dreptul la alegeri libere și corecte, de a alege și a fi ales, Comisia Electorală Centrală concluzionează că instituțiile statului responsabile de procesul electoral sunt obligate să întreprindă toate măsurile necesare care ar permite prevenirea eficientă a acestor ameninţări;
xii) Astfel, Comisia consideră că cetățenii Republicii Moldova pot și trebuie să voteze în condițiile în care votul acestora este unul liber exprimat, după cum prevede Constituția Republicii Moldova și Codul electoral, și neinfluențat. Totodată, ținând cont de cazurile sesizate în scrutinele anterioare, precum și în conformitate cu art.22 alin.(1) lit. q) din Codul electoral, Comisia trebuie să ia măsuri adecvate, inclusiv în cadrul alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, care să prevină comiterea de noi fraude electorale, să contracareze tentativele de săvârșire a acestora, dar și cele presupuse. În context, este rezonabilă prevenirea și evitarea transportului la secțiile de votare organizat fie de către concurenții electorali, fie de părți terțe în interesul concurenților. Concomitent, trebuie prevenite și evitate cazurile de acordare a beneficiilor/mijloacelor financiare în schimbul votului pentru un concurent electoral sau altul;
xiii) Pentru motivele arătate și
pornind de la faptul că organizarea transportului rutier de persoane este un serviciu ce poate fi prestat exclusiv în limitele Codului transporturilor rutiere nr.150/2014,
ținând cont de faptul că normele art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral prevăd că în perioada electorală Comisia are atribuţia de a emite hotărâri referitoare [...] la procedurile electorale și la modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor,
conducându-se de prevederile articolului 18 alin. (4) din Codul electoral, care stabilește că hotărârile Comisiei Electorale Centrale, adoptate în limitele competenţei acesteia, sunt acte administrative cu caracter individual sau normativ, executorii pentru organele electorale inferioare, pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, pentru persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii,
în temeiul art. 18 alin.(2), art. 22 alin. (1) lit. g) din Codul electoral nr. 1381/1997 și în conformitate cu pct. 1 din hotărârea nr. 70/2021 „Cu privire la responsabilitățile suplimentare ale unor autorități ale administrației publice centrale, ale autorităților administrației publice locale, precum și ale unor instituții, în scopul asigurării desfășurării în bune condiții a alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021”, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. În scopul evitării transportării organizate a alegătorilor la secțiile de votare de către concurenții electorali sau alte persoane terțe în interesul concurenților electorali, în ziua alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, în perioada de timp rezervată votării, și anume între orele 07.00 şi 21.00, în municipiul Bălți, satul Opaci și comuna Ucrainca, raionul Căușeni, comuna Hârtop, raionul Cimișlia, orașul Cupcini și satul Hlinaia, raionul Edineț, satul Călinești, comuna Ișcălău și satul Pârlița, raionul Fălești, comuna Camenca, raionul Glodeni, satul Bălceana, raionul Hâncești, comuna Cneazevca, raionul Leova, satele Palanca și Ștefănești, raionul Ștefan Vodă și comuna Negurenii Vechi, raionul Ungheni, se permite deplasarea doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de 8 persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcționează potrivit art.70 din Codul transporturilor rutiere.
2. În ziua alegerilor, între orele 07.00 şi 21.00, se interzice:
a) organizarea, de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral, a transportului alegătorilor la secția de votare;
b) efectuarea transportului alegătorilor la secția de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul dintre candidați;
c) efectuarea transportului alegătorilor către secția de votare cu mijloace de transport a căror capacitate de transportare a pasagerilor este mai mare de 8 persoane sau efectuarea transportului alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înţelegeri cu persoane terţe, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități;
d) efectuarea transportului repetat al alegătorilor către secția de votare cu mijloace de transport a căror capacitate de transportare a pasagerilor nu este mai mare de 8 persoane;
3. Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică în cazul circulației mijloacelor de transport care fac dovada respectării prevederilor art. 71-84 din Codul transporturilor rutiere, cu obligația documentării acestor cazuri de către Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Naționale a Transportului Auto a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale sau Serviciului Fiscal de Stat a Ministerului Finanțelor cu informarea despre aceste cazuri a Comisiei Electorale Centrale.
4. Inspectoratul General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Agenția Națională a Transportului Auto a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Serviciul Fiscal de Stat a Ministerului Finanțelor vor supraveghea și vor asigura respectarea prezentei hotărâri, vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a identifica situațiile ce contravin celor specificate la punctele 1 și 2 și a le întrerupe.
5. Inspectoratul General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Agenția Națională a Transportului Auto a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Serviciul Fiscal de Stat a Ministerului Finanțelor vor raporta la fiecare 4 ore despre toate cazurile înregistrate și/sau documentate Comisiei Electorale Centrale, iar în termen de 24 ore după ziua alegerilor vor prezenta un raport detaliat despre faptele constatate, acțiunile și măsurile întreprinse.
6. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a Ministerului Finanțelor.
7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Angelica CARAMAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Alexandr BERLINSCHII
Chișinău, 16 noiembrie 2021
Nr. 149