logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Membrii CEC în discuții cu 30 de experți electorali internaționali care vor observa procesul electoral de duminică, 5 noiembrie 2023

https://a.cec.md/ro/membrii-cec-in-discutii-cu-30-de-experti-electorali-2781_107953.html

Acțiunile întreprinse de Comisia Electorală Centrală în procesul de organizare a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 au fost discutate de către membrii Comisiei cu experții electorali din cadrul autorităților electorale partenere. Aceștia reprezintă entități omoloage din Ucraina, România, Republica Azerbaidjan, Georgia, Republica Turcia, Republica Kazahstan, Republica Kîrgîstan, Republica Lituania, Republica Croația, Republica Albania, Republica Armenia, Republica Estonia și Republica Uzbekistan.

Colegii din autoritățile electorale din alte țări au apreciat eforturile Comisiei pentru desfășurarea unui scrutin anticipat în condițiile noilor prevederi ale Codului electoral. Ei s-au arătat interesați despre modalitatea de pregătirea a scrutinului, în special de activitatea consiliilor electorale de circumscripție, modalitatea de gestionare a listelor electorale, condițiile de a candida la funcțiile elective, funcționarea SIAS „Alegeri”, dar și de activitățile de comunicare și informare a alegătorilor și a altor subiecți electorali privind modificările la legislația națională în domeniul electoral.

Conducerea CEC a mulțumit colegilor pentru receptivitate și participarea lor în procesul de observare a scrutinului de mâine. Aflarea lor, în aceste zile, în Republica Moldova, e o bună oportunitate pentru toți colegii să realizeze schimb de experiență și bune practici pentru organizarea proceselor electorale în țările lor.

Pe parcursul zilei de mâine, experții electorali vor observa desfășurarea procesului electoral în câteva circumscripții electorale, vizitând mai multe secții de votare.

Pentru scrutinul din 5 noiembrie 2023, CEC a acreditat 30 de experți electorali internaționali din partea a 13 autorități electorale străine.