logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Modificarea legislației electorale subiect de discuții cu reprezentanții Comisiei de la Veneția

https://a.cec.md/ro/modificarea-legislatiei-electorale-subiect-de-discutii-cu-reprezentantii-comisie-2781_112704.html

Membri ai Comisiei Electorale Centrale au avut o discuție în format online cu reprezentanți ai Comisiei de la Veneția. Subiectul principal a vizat aspecte ale legislației electorale în contextul actual și al alegerilor parlamentare din acest an. La discuții au participat și reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova și Ministerului justiției.

Întâlnirea a oferit o platformă pentru un schimb de opinii constructiv și pentru prezentarea detaliată a inițiativelor legislative aflate în proces de examinare. Părțile au subliniat importanța alinierii legislației naționale la standardele internaționale și la bunele practici în domeniul electoral, evidențiind necesitatea de a asigura un proces electoral transparent, corect și integru.

Discuțiile s-au concentrat în special pe inițiativele legislative aflate pe agenda parlamentară legate de integritatea alegerilor (combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe acestuia) și votul prin corespondență.

Reprezentanții Comisiei de la Veneția au salutat eforturile autorităților de îmbunătățire a legislației electorale care demonstrează angajamentul Republicii Moldova de a asigura alegeri libere, corecte și în conformitate cu standardele internaționale. Scopul final este de a consolida democrația și de a spori încrederea cetățenilor în procesul electoral din Republica Moldova.