logo

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Regulament de activitate


https://a.cec.md/ro/regulament-de-activitate-2769_87117.html

 

Aprobat

prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale

nr. 137 din 14 februarie 2006,

modificat şi completat prin hotărîrile CEC

nr.386 din 12 decembrie 2006;

nr.503 din 18 aprilie 2007;

nr.1627 din 8 aprilie 2008;

nr.1933 din 28 octombrie 2008;

nr.3376 din 27 iulie 2010;

nr. 24 din 5 aprilie 2011

 

REGULAMENTUL

 cu privire la activitatea Comisiei Electorale Centrale

 

I. Dispoziţii generale

1. Prezentul Regulament stabileşte condiţiile şi modul de activitate a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova (în continuare – Comisia).

 

2. Comisia este organ de stat constituit pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Mandatul Comisiei este de 5 ani. La expirarea acestui termen, componenţa Comisiei poate fi modificată. În cazul în care mandatul Comisiei Electorale Centrale expiră în cursul perioadei electorale, mandatul se prelungeşte de drept pînă la finele acestei perioade şi intrarea ulterioară în funcţie a noilor membri, dar cu cel mult 90 de zile.

Pct.2 modificat prin hot.CEC nr.3376 din 27.07.2010

 

3. Comisia este organul electoral ierarhic superior şi activează continuu. Comisia este constituită din 9 membri cu drept de vot deliberativ, unul este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sînt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei şi se confirmă prin hotărîre a Parlamentului.     

Pct.3 modificat prin hot.CEC nr.3376 din 27.07.2010

 

4. În activitatea sa Comisia se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, de Codul electoral, de legile şi hotărîrile Parlamentului, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de ordonanţele şi hotărîrile Guvernului, de tratatele internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte, de prezentul Regulament şi de alte acte normative.

 

5. Comisia îşi desfăşoară activitatea în mod colegial, liber şi deschis în limitele competenţei sale.

 

6. Hotărîrile Comisiei, adoptate în limitele competenţei sale, sînt acte administrative cu caracter individual sau normative,executorii pentru organele electorale inferioare,toate autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoane cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele acestora, precum şi pentru toţi cetăţenii.

Pct.6 completat prin hot.CEC nr.3376 din 27.07.2010

 

7. Comisia este persoană juridică, are buget propriu, cont bancar, sigiliu cu imaginea stemei de stat a Republicii Moldova şi denumirea în limba de stat, cont trezorerial, mijloace financiare şi materiale.

 

8. Comisia dispune de stemă, drapel şi insignă proprie, aprobate de Comisia Naţională de Heraldică  prin procesul-verbal nr. 78-III din 13 decembrie 2005. Modul de folosire a acestora este stabilită prin Regulamentul aprobat de Comisia Naţională de Heraldică.

 

9.  Sediul permanent al  Comisiei este Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Vasile Alecsandri 119.  Şedinţele Comisiei se desfăşoară, de regulă, la sediul ei permanent. Comisia este în drept să adopte  hotărîri privind desfăşurarea şedinţelor în deplasare.

 

10. În activitatea sa Comisia conlucrează cu autorităţile publice, instituţii, întreprinderi, organizaţii, partide şi alte organizaţii social-politice.

 

11. În relaţiile cu autorităţile oficiale ale statelor străine Comisia acţionează în limitele competenţei sale.

 

12. Comisia în exercitarea atribuţiilor sale în conformitate cu legislaţia în vigoare asigură respectarea, garantarea şi realizarea drepturilor electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova.

Pct. 12 completat prin hot.CEC nr.386 din 12.12.2006

 

13. Comisia este în drept să se ocupe de editarea cărţilor, broşurilor şi altor materiale ce ţin de asigurarea şi respectarea drepturilor electorale ale cetăţenilor,  participarea acestora la alegeri şi referendumuri.

 

 

II. Organizarea activităţii Comisiei

14. Comisia îşi exercită atribuţiile în perioada dintre alegeri conform art. 22, iar în  perioada electorală potrivit art. 26 din Codul electoral şi al unui plan de calendaristic al acţiunilor electorale, aprobat de Comisie. Acest plan poate fi modificat la propunerea membrilor Comisiei prin hotărîre a acesteia.

 

15. Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin Hotărîre a Parlamentului. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Comisiei sînt aleşi din rîndul membrilor Comisiei cu majoritatea de voturi din numărul total al membrilor acesteia şi activează permanent.

 

16. Procedura şi modul de desemnare a membrilor Comisiei, precum şi de alegere dintre ei a preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei se efectuează în conformitate cu prevederile art. 16 şi 17 din Codul electoral.

 

17. În  cazul apariţiei unei vacanţe în componenţa Comisiei, Comisia înaintează către autoritatea respectivă un demers cu privire la completarea vacanţei, potrivit art. 16 din Codul electoral.

 

18. Realegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei poate fi iniţiată de cel puţin 1/3 din membrii Comisiei în condiţiile prevăzute de Codul electoral.

 

19. Revocarea poate fi iniţiată de către organele care au desemnat persoanele respective în componenţa Comisiei. Revocarea poate fi iniţiată şi la propunerea a cel puţin  1/3 din membrii Comisiei.

 

20. Mandatul membrilor Comisiei începe să curgă efectiv de la data confirmării lor şi durează pînă la data expirării acestuia. Mandatul preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului Comisiei începe efectiv din momentul alegerii şi durează pînă la data expirării acestuia.

 

21. Exercitarea mandatului se efectuează personal. Mandatul nu poate fi transmis unei alte persoane.

Pct.21 modificat prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

22. Mandatul de membru al Comisiei încetează înainte de termen în cazurile prevăzute de art. 19 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) lit. b) – e) din Codul electoral.

 

23. Propunerile de modificare şi completare a Regulamentului se înaintează de către membrii Comisiei.

 

24. Comisia Electorală Centrală este asistată de un aparat al cărui stat de personal se aprobă de către Comisie.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderea funcţionarilor aparatului Comisiei se stabilesc în fişele de post aprobate prin Dispoziţia Preşedintelui, în conformitate cu Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. În perioada electorală, Comisia Electorală Centrală poate angaja, după caz, prin contract individual de muncă, personal în cadrul aparatului Comisiei, degrevînd persoanele respective de atribuţiile de la locul de muncă permanent.

Şoferii Comisiei Electorale Centrale sînt angajaţi prin contract individual de muncă.

Pct.24 modificat prin hot.CEC nr.3376 din 27.07.2010

 

 

III. Drepturile şi obligaţiile membrilor Comisiei

25. Membrii Comisei au  dreptul:

a) să facă propuneri şi obiecţii privind ordinea de zi a şedinţei Comisiei şi a modului de  examinare a problemelor puse în discuţie;

b) să participe la dezbateri, să înainteze propuneri şi să voteze la adoptarea hotărîrilor Comisiei şi în alte cazuri, să adreseze întrebări raportorilor, preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei şi să ceară răspunsuri la ele;

c) să-şi argumenteze propunerile şi să prezinte note informative asupra problemei puse în discuţie;

d) să propună amendamente la proiectele hotărîrilor şi ale altor acte prezentate pentru aprobare Comisiei;

e) să ia cunoştinţă de documentele şi de proiectele hotărîrilor Comisiei ce urmează a fi discutate la şedinţele Comisiei;

f) să ceară în condiţiile prevăzute de Codul electoral convocarea şedinţelor extraordinare ale Comisiei (motivînd în scris necesitatea unei astfel de convocări);

g) să ia cunoştinţă de documentele şi materialele Comisiei;

h) să înainteze, în scris sau verbal, propuneri în probleme ce ţin de competenţa Comisiei şi  să ceară  să fie supuse aprobării;

i) să solicite pe durata mandatului prin intermediul aparatului CEC, în scris sau verbal, de la autorităţi publice, instituţii, întreprinderi şi organizaţii documente, informaţii necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumurilor;

Lit. i) modificată prin hot.CEC nr.386 din 12.12.2006

î) să-şi exprime în scris, în termen de 24 de ore de la adoptare, opinia separată asupra hotărîrii adoptate, care urmează a fi anexată la hotărîrea respectivă.

Lit. î) inclusă  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

26. Membrii Comisiei sînt obligaţi:

a) să respecte prevederile Codului electoral şi ale prezentului Regulament;

b) să manifeste responsabilitate în exercitarea atribuţiilor ce le revin;

c) să participe la şedinţele Comisiei şi să-şi înregistreze prezenţa la secretarul Comisiei, iar în cazul în care membrul Comisiei este în imposibilitatea de a participa la şedinţă, el comunică, din timp, despre absenţa sa şi motivele absenţei nemijlocit preşedintelui, vicepreşedintelui sau secretarului Comisiei;

d) să execute hotărîrile Comisiei şi/sau dispoziţiile preşedintelui, vicepreşedintelui sau ale secretarului Comisiei;

e) să remită toate materialele aferente proiectului odată cu prezentarea acestuia în ordinea de zi în condiţiile prezentului Regulament.

Lit. e) inclusă  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

27. Atribuţiile membrilor Comisiei se stabilesc prin hotărîre a acesteia. Membrii Comisiei conlucrează cu organele centrale şi locale ale administraţiei publice, instituţii, întreprinderi, organizaţii.

În perioada electorală, membrii Comisiei degrevaţi de la locul de muncă permanent semnează scrisori, telegrame şi alte documente de ieşire în domeniul de activitate încredinţat cu acordul prealabil al preşedintelui Comisiei.

În perioada electorală, concurenţii electorali pot desemna în componenţa Comisiei cîte un reprezentant cu drept de vot consultativ.

 

28. Reprezentanţii cu drept de vot consultativ în Comisie au dreptul:

a) să ia cunoştinţă de documentele şi materialele Comisiei, să primească copii de pe aceste documente, să ceară autentificarea  acestora;

b) să ia cuvîntul la şedinţele Comisiei;

c) să conteste hotărîrile Comisiei în instanţele de judecată;

d) să înainteze propuneri, inclusiv la ordinea de zi conform pct.37 din prezentul Regulament;

Lit. d) completată prin hot.CEC nr.386 din 12.12.2006

e) să beneficieze  şi de alte drepturi prevăzute de legislaţie.

 

29.  Reprezentanţii cu drept de vot consultativ în Comisie sînt obligaţi:

a) să respecte prevederile Codului electoral şi ale prezentului Regulament;

b) să manifeste responsabilitate în exercitarea atribuţiilor ce le sînt încredinţate;

c)  să execute hotărîrile Comisiei.

 

 

IV. Atribuţiile preşedintelui, vicepreşedintelui şi  secretarului Comisiei

30. Preşedintele Comisiei exercită următoarele atribuţii principale:

a) convoacă, prezidează şi conduce şedinţele Comisiei;

b) supune votului Comisiei proiectele de hotărîri, asigură numărarea voturilor, anunţă rezultatul votării cu precizarea voturilor „pro”, „contra” şi a abţinerilor;

c) semnează hotărîrile Comisiei, chiar dacă a votat împotriva adoptării acestora, precum şi procesul-verbal al şedinţei;

d) supune votului Comisiei în şedinţă orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a Comisiei;

e) aplică, după caz, sancţiuni în limita competenţei sale sau propune Comisiei aplicarea unor asemenea sancţiuni;

f) reprezintă Comisia în relaţiile cu Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, organele electorale ale altor state ori internaţionale, cu alte autorităţi publice, întreprinderi, instituţii, organizaţii, partide, cu persoanele cu funcţii de răspundere, organizaţii social-politice, precum şi cu cetăţenii;

g) dirijează activitatea aparatului şi emite dispoziţii;

h) soluţionează şi coordonează cu vicepreşedintele, secretarul şi membrii Comisiei probleme referitoare la deplasarea de serviciu a membrilor Comisiei şi a lucrătorilor aparatului;

i) este ordonatorul mijloacelor financiare alocate Comisiei de la bugetul de stat sau din alte surse prevăzute de legislaţie şi este responsabil pentru modul şi condiţiile în care resursele financiare se cheltuiesc;

î) este responsabil  de întocmirea proiectului de buget al Comisiei pe anul următor şi de prezentarea acestuia în termen organelor abilitate;

j) exercită şi  alte atribuţii prevăzute de Codul electoral şi de prezentul Regulament.

 

31. Vicepreşedintele Comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) exercită atribuţiile preşedintelui Comisiei în caz de imposibilitate a acestuia de a-şi îndeplini atribuţiile;

b) coordonează întocmirea planului  calendaristic al acţiunilor electorale, verifică executarea în termenele stabilite a măsurilor programate;

c) este responsabil de examinarea contestaţiilor parvenite la Comisie,  după caz, acordă consultaţii consiliilor electorale de circumscripţie în examinarea contestaţiilor;

d) coordonează în comun cu preşedintele, secretarul şi membrii Comisiei problemele financiare ale Comisiei (normele de finanţare a organelor electorale inferioare, cuantumul mijloacelor financiare în perioada electorală, controlul finanţării campaniilor electorale ale concurenţilor electorali);

e) efectuează studii şi, după caz, elaborează proiecte de acte legislative şi normative în domeniul electoral;

f) conlucrează cu autorităţile publice,  întreprinderi, instituţii, organizaţii, partide, cu persoane cu funcţii de răspundere, organizaţii social-politice, precum şi cu cetăţenii în domeniul ce ţine pregătirea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumurilor;

g) monitorizează utilizarea, conform destinaţiei, a resurselor financiare ale concurenţilor electorali;

Lit. g) modificată prin hot.CEC nr.386 din 12.12.2006

h) este responsabil de organizarea seminarelor şi implementarea programelor de educaţie civică ce ţin de procesul electoral;

i) exercită şi  alte atribuţii prevăzute de Codul electoral şi de prezentul Regulament.

 

32. Secretarul Comisiei exercită următoarele atribuţii principale:

a) asigură înştiinţarea membrilor Comisiei despre convocarea şedinţelor, iar la cererea preşedintelui sau a majorităţii membrilor Comisiei organizează îndeplinirea şi a altor acţiuni necesare înştiinţării membrilor şi convocării şedinţei;

b) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat aferente şedinţei;

c) face apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a membrilor Comisiei;

d) numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă preşedintelui Comisiei;

e) informează, în caz de necesitate, preşedintele Comisiei despre numărul de voturi necesare pentru adoptarea unei sau altei hotărîri a Comisiei;

f) asigură întocmirea procesului-verbal al şedinţei, precum şi a dosarelor în care se păstrează materialele privind fiecare chestiune de pe ordinea de zi a şedinţei;

g) semnează hotărîrile şi procesele-verbale ale Comisiei;

h) acordă membrilor Comisiei asistenţă şi sprijin în activitatea lor, inclusiv la redactarea proiectelor de hotărîre sau la definitivarea celor discutate şi aprobate de Comisie;

i) coordonează activitatea  aparatului Comisiei;

î) la propunerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a membrilor Comisiei întocmeşte planul de lucru al Comisiei şi îl înaintează spre aprobare;

j) exercită controlul asupra executării hotărîrilor Comisiei şi a dispoziţiilor preşedintelui;

k) asigură aducerea la cunoştinţa membrilor Comisiei, consiliilor electorale de circumscripţie, altor organe electorale, organelor administraţiei publice, instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor, partidelor, organizaţiilor social-politice, persoanelor cu funcţii de răspundere a hotărîrilor Comisiei, dispoziţiilor preşedintelui, precum şi  a altor materiale;

l) conlucrează cu mass-media în reflectarea activităţii Comisiei;

m) coordonează activităţile ce ţin de implementarea tehnologiilor informaţionale, precum şi a procedurii de votare electronică;

n) conlucrează cu organizaţii internaţionale guvernamentale, precum şi cele neguvernamentale, organe electorale ale altor state în scopul efectuării schimbului de experienţă în domeniul electoral;

o) coordonează modelele documentelor electorale;

p) exercită şi  alte atribuţii prevăzute de Codul electoral şi de prezentul Regulament.

 

V. Şedinţele Comisiei

33. Forma de lucru a Comisiei este şedinţa. Şedinţele Comisiei sînt deliberative, dacă la ele participă majoritatea membrilor cu drept de vot deliberativ. Prezenţa membrilor Comisiei la şedinţă este obligatorie. Şedinţele Comisiei sînt ordinare şi extraordinare.

 

34. În perioada dintre alegeri, şedinţele ordinare se desfăşoară o dată la două săptămîni - marţi, în perioada alegerilor - de două ori pe săptămînă, marţi şi vineri.

Pct. 34 modificat prin hot.CEC nr.1627 din 08.04.2008

 

35. Şedinţele extraordinare se convoacă ori de cîte ori este necesar prin dispoziţia preşedintelui Comisiei. Şedinţele extraordinare pot fi convocate şi la cererea a cel puţin 3 membri ai Comisiei.

Pct. 35  modificat  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

36. Ordinea de zi a şedinţei cuprinde chestiunile ce urmează a fi examinate în şedinţă şi numele raportorului (coraportorului).

 

37. Ordinea de zi se aduce la cunoştinţa membrilor Comisiei, de regulă, cu 24 ore înainte de începerea şedinţei ordinare sau cu 12 ore înainte de începerea şedinţei extraordinare. Ordinea de zi a şedinţelor anunţate se publică pe site-ul oficial al Comisiei (www.cec.md), în termenele stabilite.

 

38. În avizul despre convocarea şedinţei, pe lîngă ordinea de zi, data, ora şi locul şedinţei, se indică modul de familiarizare a membrilor Comisiei cu proiectul şi/sau proiectele de documente ce urmează a fi examinate la şedinţă, cu timpul acordat pentru raport, discuţii, luări de cuvînt şi alte probleme care se supun examinării în şedinţa Comisiei.

 

39. Proiectul ordinii de zi se întocmeşte la propunerea preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului sau a membrilor Comisiei care au cerut convocarea Comisiei în condiţiile art. 25 din  Codul electoral şi se supune aprobării Comisiei la începutul şedinţei.

 

40. Dacă şedinţa se va desfăşura în lipsa unui sau mai multor membri ai Comisiei, preşedintele, vicepreşedintele sau secretarul Comisiei sînt obligaţi să aducă la cunoştinţa membrilor Comisiei prezenţi în şedinţă informaţia privind motivul absenţei membrului respectiv.

 

41. Dezbaterile asupra problemelor se fac în ordinea în care acestea sînt înscrise pe ordinea de zi. Dezbaterile încep cu prezentarea succintă de către raportor a problemei înscrise pe ordinea de zi.

 

42. Se interzice intervenţia unui membru al Comisiei în discuţii în timpul prezentării de către un alt membru al punctului său de vedere.

 

43. Preşedintele Comisiei are dreptul să limiteze timpul acordat pentru luările de cuvînt în funcţie de obiectul dezbaterii. În acest scop, el poate propune Comisiei spre aprobare durata de timp ce va fi oferită fiecărui vorbitor, precum şi durata totală pentru dezbaterea proiectului de hotărîre, care nu poate depăşi:

pentru prezentarea proiectului de hotărîre – 15 minute,

cuvîntul de totalizare – 5 minute,

dezbateri – 3 minute,

informaţii şi comentarii – 2 minute.

Membrul Comisiei este obligat ca în luarea sa de cuvînt să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii.

 

44. Asupra unui subiect aflat în discuţie un membru al Comisiei poate să intervină cel mult de două ori.

 

45. Preşedintele poate propune să fie încheiate dezbaterile asupra unor probleme luate în discuţie la şedinţă. Propunerea privind încheierea dezbaterilor se aprobă cu acordul majorităţii membrilor prezenţi.

 

46. Preşedintele asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor. În cazul în care ordinea este perturbată, preşedintele poate să întrerupă dezbaterile şi să ceară respectarea prezentului Regulament, fiind în drept:

a) să cheme la ordine;

b) să lipsească vorbitorul de cuvînt;

c) să ceară eliminarea din sală a persoanelor, altele decît membrii Comisiei, care împiedică desfăşurarea şedinţei.

 

47. Membrilor Comisiei li se acorda dreptul la replică, în situaţia în care la adresa lor au fost aduse acuzaţii de un alt membru.

 

48. Şedinţele Comisiei se desfăşoară în limba de stat sau, după caz, în limba rusă, asigurîndu-se în caz de necesitate traducerea în altă limbă. Actele Comisiei se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmînd, după caz, să fie traduse în limba rusă.

 

49. Şedinţele Comisiei sînt publice. Reprezentanţilor mijloacelor mass-media din ţară şi străinătate li se garantează dreptul de a asista la şedinţele Comisiei.

 

50. Dacă la şedinţa Comisiei participă  persoane invitate, preşedintele Comisiei informează membrii Comisiei despre componenţa şi numărul de persoane invitate la şedinţă.

 

51. Lucrările şedinţei  se consemnează în procesul-verbal. În procesul-verbal al şedinţei se introduc în mod obligatoriu toate observaţiile şi propunerile membrilor Comisiei privind problemele luate în discuţie şi, după caz, opinia separată prezentată în scris de către reprezentanţii cu drept de vot consultativ. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele şi secretarul Comisiei.

Pct. 51  modificat  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

52. În cazul în care preşedintele Comisiei este în imposibilitatea de a participa la şedinţa respectivă, atribuţiile acestuia sînt exercitate de către vicepreşedintele Comisiei.

 

53. Secretarul Comisiei este responsabil de întocmirea proceselor-verbale, ţine evidenţa hotărîrilor adoptate şi mersul executării lor, asistă preşedintele în realizarea atribuţiilor ce-i revin.

 

54. Sesizările oficiale (prezentate în scris) ale partidelor, organizaţiilor social-politice, blocurilor electorale, precum şi ale candidaţilor independenţi depuse la Comisie în perioada dintre şedinţe, urmează a fi examinate la şedinţa imediat următoare cu adoptarea unei hotărîri.

Pct. 54  modificat  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008, nr.24 din 5.04.2011

 

 

VI. Hotărîrile Comisiei şi procedura adoptării lor

55. Întru exercitarea atribuţiilor Comisia adoptă hotărîri cu votul majorităţii membrilor cu drept de vot deliberativ.

Pct. 55  modificat  prin hot.CEC nr.386 din 12.12.2006

Pct. 55  expus în redacţie nouă  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

56. La examinarea proiectului de hotărîre Comisia este în drept să adopte sau să amîne examinarea acestuia pentru a fi transmis pentru perfecţionare membrilor Comisiei care au elaborat proiectul, cu implicarea, după caz, şi a altor membri ai Comisiei. La examinarea repetată a proiectului de hotărîre se introduc rectificările ce au parvenit după examinarea prealabilă. În caz de necesitate, pentru examinarea cazurilor ce nu se află în competenţa directă a Comisiei, Comisia poate solicita organelor abilitate în chestiunile discutate să se expună pe marginea acestora. 

 

57. Votul membrului Comisiei este individual şi nu poate fi transmis altei persoane. Votul membrului Comisiei se exprimă public, prin ridicarea mîinii, în cadrul votării deschise. Procedura votării deschise poate fi efectuată şi prin apel nominal.

 

58. Comisia poate decide votarea secretă, la propunerea preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului sau a unui dintre membrii Comisiei, cu excepţia cazurilor cînd, prin lege sau regulament, se stabileşte o altă modalitate.

 

59. Votarea prin apel nominal se desfăşoară în modul următor:

Preşedintele oferă explicaţii asupra obiectului votării şi sensului cuvintelor „pro”, „contra” şi „abţinut”. Secretarul Comisiei dă citire numelui şi prenumelui fiecărui membru în ordinea alfabetică.

Membrul nominalizat se ridică şi pronunţă cuvîntul „pro”, „contra” sau „abţinut”, în funcţie de opţiunea sa.

 

60. Pentru exercitarea votului secret se folosesc buletine de vot. Textul buletinelor de vot trebuie să fie clar şi precis. Pentru exprimarea opţiunii se folosesc cuvintele „pro”, „contra” şi „abţinut”.

Buletinele de vot se introduc în urna de votare. La numărarea voturilor nu se iau în calcul buletinele de vot în care nu a fost exprimată opţiunea membrilor Comisiei sau au fost folosite mai multe cuvinte decît cele prevăzute în prezentul punct pentru exprimarea opţiunii.

 

61. Membrii Comisiei au dreptul să solicite ca în procesul-verbal al şedinţei să fie consemnat expres modul în care au votat.

 

62. Proiectele de hotărîri sau propunerile respinse de membrii Comisiei nu pot fi supuse examinării  în cadrul aceleiaşi şedinţe.

 

63. Hotărîrile după adoptarea lor sînt semnate de preşedintele şi de secretarul Comisiei, se plasează în termen de 24 de ore de la adoptare pe site-ul oficial al Comisiei şi se publică în termen de 5 zile în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Pct. 63  modificat  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008

 

64. În perioada electorală, hotărîrile Comisiei Electorale Centrale intră în vigoare la data adoptării.

Pct. 64 introdus prin hot.CEC nr.503 din 18.04.2007

 

65. Fiecare act adoptat de Comisie este trecut în registrul de acte al Comisiei, cu atribuirea numărului de ordine corespunzător.

 

VII. Atribuţiile de control ale Comisiei

66. Comisia exercită controlul asupra corectitudinii şi exactităţii aplicării Codului electoral şi a altor acte normative în domeniu pe teritoriul ţării şi asupra executării propriilor hotărîri.

 

67. În limitele competenţei sale, Comisia examinează rapoartele primite de la autorităţile publice, instituţii, întreprinderi, organizaţii, partide, alte organizaţii social-politice, persoane cu funcţii de răspundere, precum şi de la cetăţeni, adoptă hotărîri asupra lor, iar în caz de necesitate înaintează propunerile sale. Propunerile respective în mod obligatoriu urmează a fi examinate de către cei cărora le sînt adresate cu comunicarea ulterioară Comisiei a rezultatelor examinării, în termenele prevăzute de legislaţie.

 

68. În baza hotărîrilor Comisiei şi la dispoziţia preşedintelui, membrul Comisiei poate să verifice activitatea autorităţilor publice, instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor, partidelor, organizaţiilor social-politice, blocurilor electorale privind chestiunile ce ţin ce competenţa Comisiei şi să ia cunoştinţă de materialul şi documentele necesare.

 Pct. 68 (anterior 67) modificat  prin hot.CEC nr.1933 din 28.10.2008,  nr.24 din 5.04.2011

 

VIII. Informarea membrilor Comisiei

69. Comisia, în limitele competenţei sale, poate solicita informaţii de la autorităţile publice, instituţii, întreprinderi, organizaţii, partide, alte organizaţii social-politice, persoane cu funcţii de răspundere, iar acestea sînt obligate să le prezinte Comisiei în termenul solicitat. Informaţiile pot fi cerute şi comunicate în scris sau verbal.

 

IX. Dispoziţii finale şi tranzitorii

70. Prezentul Regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

71. În perioada electorală nu se admite modificarea şi completarea Regulamentului Comisiei Electorale Centrale.