Programul vizitei experților Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR care vor pregăti opinia asupra proiectului Codului electoral a debutat la Comisia Electorală Centrală

  • 15.09.2022
  • 383
  • 0

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au deschis seria de întrevederi cu experții Comisiei de la Veneția și ai OSCE/ODIHR, aflați, în aceste zile la Chișinău, într-o vizită de informare și documentare pentru pregătirea opiniei comune asupra reformei electorale din Republicii Moldova. În cadrul vizitei, membrii delegației comune vor avea mai multe întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor relevante, implicate sau vizate de procesul de reformă electorală. Din delegație fac parte reprezentații Comisiei de la Veneția: Richard Barrett (membru, Irlanda), Eirik Holmøyvik (membru, Norvegia), Inga Milašiūtė (membru supleant, Lituania), Pierre Garrone (Secretar, secretariatul Consiliului pentru Alegeri Democratice, Franța) și ai OSCE/ODIHR: Vasil Vashchanka (expert, Belarus) și Goran Petrov (consilier electoral, Croația).

Așa cum în cadrul sesiunii plenare din octombrie a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei va fi discutată și propusă spre adoptare Opinia privind proiectul noului Cod electoral al Republicii Moldova, experții, prezenți la discuții, au fost interesați de mai multe subiecte ce urmăresc perfecționarea cadrului legal și a practicilor electorale.

Membrii CEC au subliniat importanța evaluării proiectului legii electorale de către experții în materie electorală, din perspectiva alinierii legislației electorale din țara noastră la standardele internaționale.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a remarcat că procesul de reformă electorală a demarat cu o analiză amplă a multitudinii de probleme și provocări cu care ne-am confruntat pe parcursul desfășurării scrutinelor din ultimii ani. Totodată, au fost analizate recomandările emise de misiunile de observare a alegerilor, opiniile Comisiei de la Veneția, adresele Curții Constituționale a Republicii Moldova. Procesul de elaborare a proiectului noului Cod electoral a fost unul transparent și incluziv, fiind antrenați în discuții toți subiecții electorali.

Discuțiile oficialilor au vizat, în mod special, subiectele legate de mandatul, constituirea și activitatea organelor electorale, în special cele ierarhic inferioare, procesul de desemnare și înregistrare a candidaților, gestionarea listelor electorale, transparența finanțării campaniei electorale. Alte teme abordate au ținut de optimizarea mecanismelor de soluționare a litigiilor electorale, desfășurarea campaniei electorale, prevenirea dezinformării și combaterea promovării informațiilor false în alegeri, precum și regulile noi propuse în vederea organizării referendumurilor.

Amintim că propunerile de modificare a legislației electorale și celei conexe au fost elaborate de un grup de lucru creat de Comisia Electorală Centrală, cu suportul experților naționali și internaționali. Ulterior, au fost supuse consultărilor cu participarea reprezentanților autorităților publice centrale și locale, partidelor politice, societății civile. La următoarea etapă, proiectul noului Cod electoral a fost examinat de către Parlamentul Republicii și aprobat în prima lectură pe 28 iulie curent.