Reglementări cu privire la depunerea candidaturilor la funcția de primar în cadrul alegerilor locale noi din 30 octombrie 2016

 

Reglementări cu privire la depunerea candidaturilor la funcția de primar în cadrul alegerilor locale noi din 30 octombrie 2016

 

În cadrul alegerilor noi din 30 octombrie 2016 vor fi aleși primarii unor localități. Codul electoral stabileşte cerinţe obligatorii pe care trebuie să le întrunească candidatul la funcţia de primar.

 

1. Reglementări de ordin general

1.1. Alegerile au loc prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

1.2. Au dreptul de a fi aleşi primari cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vîrsta de 25 de ani și nu au restricții de a exercita dreptul de a alege și de a fi aleși conform prevederilor de la art. 13 alin. (2) din Codul electoral.

1.3. Reprezentanţii partidelor, altor organizaţii social-politice, ai blocurilor electorale şi candidaţii independenţi depun actele necesare pentru înregistrare numai după ce consiliile electorale de circumscripţie respective fac publică informaţia privind locul (biroul) şi timpul primirii documentelor.

1.4. Pe durata campaniei electorale candidaţii înregistraţi nu pot fi angajaţi şi nu pot desfăşura activităţi în cadrul nici unui organ electoral.

1.5. Documentele privind înregistrarea candidaţilor la funcţia de primar se depun la consiliul electoral de circumscripție de nivelul întîi.

1.6. Modelele documentelor (cu excepţia listei de subscripţie, ale cărei condiții de întocmire, autentificare și prezentare sînt descrise la pct. 3.2 din prezentele Reglementări) necesare pentru înregistrarea candidaţilor sînt plasate  pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale www.cec.md.

 

2. Reglementări pentru candidaţii la funcţia de primar desemnaţi de către partide, alte organizaţii social-politice şi blocuri electorale

2.1. Desemnarea candidaturilor se efectuează după constituirea circumscripţiilor electorale.

2.2. Candidaturile prezentate de către blocurile electorale se vor depune la consiliul electoral de circumscripție doar după sau concomitent cu cererea de înregistrare a acestora.

2.3. Pentru înregistrare, candidaţii vor prezenta consiliului electoral de circumscripţie următoarele documente:

a) demersul partidului, altei organizaţii social-politice sau blocului electoral prin care se solicită înregistrarea în calitate de concurent electoral;

b) procesul-verbal al şedinţei organului central sau, după caz, teritorial al partidului, a altei organizaţii social-politice sau a blocului electoral privind desemnarea candidatului;

c) datele biografice ale candidatului;

d) declarația candidatului privind consimțămîntul lui de a candida la funcţia pentru care a fost desemnat, conţinînd şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida;

e) declaraţia candidatului privind averea imobiliară și mobilă, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii etc.;

f) declaraţia candidatului pentru funcţia de primar privind abandonarea (suspendarea), pe termenul mandatului, a funcţiilor incompatibile cu funcţia de primar, în cazul în care va fi ales primar și îi va fi validat mandatul;

g) declaraţia despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor ocupate anterior – pentru persoanele care cad sub incidenţa art.13 alin. (3) din Codul electoral, precum și pentru persoanele care, în virtutea funcției pe care o dețin, sînt obligate să-și suspende raporturile de serviciu pe durata campaniei electorale;

 

Notă: Candidații care nu au obligația potrivit legii să-și suspende activitatea/raporturile de serviciu nu completează și nu prezintă declarația prevăzută la lit. g).

 

h) simbolul electoral se prezintă la Comisia Electorală Centrală în versiune electronică[1] şi în format tipărit pe hîrtie în culori alb-negru cu descrierea deplină (pentru imprimare în buletinul de vot);

i) copia de pe actul de identitate.

2.4. Particularităţile privind modul de întocmire şi depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaţilor în alegerile locale, inclusiv formularele acestora, sînt aprobate și descrise prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3267 din 17 aprilie 2015[2].   

2.5. O persoană poate candida doar din partea unui singur partid, altei organizații social-politice sau blocului electoral.

2.6. Partidele, alte organizaţii social-politice şi blocurile electorale pot propune cîte o singură candidatură pentru funcţia de primar în fiecare circumscripţie electorală constituită.

 

3. Reglementări pentru candidaţii independenţi la funcţia de primar

3.1. Pentru înregistrare, candidaţii independenţi vor prezenta consiliului electoral de circumscripţie următoarele documente:

a) listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor candidatului independent (informaţii suplimentare despre condiţiile pe care trebuie să le întrunească listele de subscripţie sunt expuse mai jos, la pct. 3.2.);

b) datele biografice ale candidatului independent;

c) declaraţia candidatului independent privind consimţămîntul lui de a candida la funcţia de primar, conţinînd şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida;

d) declaraţia candidatului independent privind averea imobiliară și mobilă, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii etc.;

e) declaraţia candidatului independent pentru funcţia de primar privind abandonarea, pe termenul mandatului, a funcţiilor incompatibile cu funcţia de primar, în cazul în care va fi ales primar și îi va fi validat mandatul;

f) declaraţia despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor ocupate anterior – pentru persoanele care cad sub incidenţa art.13 alin.(3) din Codul electoral;

g) simbolul electoral (doar dacă dispun) în versiune electronică (conform formatului solicitat) şi în format tipărit pe hîrtie în culori alb-negru cu descrierea deplină;

h) copia de pe actul de identitate.

3.2. Listele de subscripţie în susţinerea candidatului independent trebuie să întrunească următoarele cerinţe obligatorii:

a) eliberarea listelor de subscripţie pentru colectarea semnăturilor în susţinerea candidatului independent la alegerile locale se face în baza cererii (modelul este prezentat în Anexa nr. 1 la Regulamentul privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 2682 din 1 octombrie 2014[3]), depuse la organul electoral competent. Modelul listei de subscripţie este aprobat de Comisia Electorală Centrală;

b) colectarea semnăturilor în susţinerea candidatului independent se efectuează după constituirea consiliilor electorale de circumscripţie şi în baza listei de subscripţie eliberate de consiliul electoral;

c) are dreptul de a colecta semnături atît candidatul independent, cît şi persoana împuternicită de acesta. Cererea privind eliberarea listelor de subscripție poate fi însoţită de lista persoanelor împuternicite pentru colectarea semnăturilor și va conţine: numele şi prenumele persoanei împuternicite, data, luna şi anul naşterii, numărul de identificare de stat (IDNP), domiciliul și se va aplica semnătura acesteia;

d) susţinătorii candidatului independent şi colectorii de semnături pot fi numai cetăţenii cu drept de vot;

e) semnăturile se colectează numai în circumscripţia în care candidează candidatul independent; 

f) lista de subscripţie trebuie să conţină numai semnături ale susţinătorilor care domiciliază într-o singură localitate;

g) persoana care a colectat semnăturile este obligată să semneze pe fiecare filă din listele de subscripţie, în prezenţa conducătorului autorităţii administraţiei publice locale pe al cărei teritoriu s-au colectat semnăturile;

h) lista de subscripţie trebuie autentificată prin aplicarea, pe fiecare filă, a ştampilei autorităţii administraţiei publice locale respective;

i) responsabili de asigurarea autenticităţii datelor din listele de subscripţie sînt persoanele care colectează semnăturile;

j) nu se admite depunerea listelor de subscripţie suplimentare după ce consiliul electoral de circumscripţie a primit şi a înregistrat setul de documente privind înregistrarea candidatului independent.

 

Notă: Susținătorii candidatului independent completează personal rubricile din lista de subscripție, ei scriu: numărul curent, numele şi prenumele, anul naşterii, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, data la care semnează în listă, după aceea își pun semnătura.

 

3.3. Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi vor prezenta liste de subscripţie cu semnăturile susţinătorilor care trebuie să cuprindă 5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale de bază din circumscripţia în care candidează, dar nu mai puţin de 150 de persoane şi nu mai mult de 10.000 de persoane.

(Exemplu nr. 1: Presupunem că, potrivit  listelor electorale de bază, în circumscripția electorală comunală Gălești, raionul Strășeni, sînt 2425 alegători, iar 5% din numărul total de alegători va constitui – 121,25. Deci, deoarece numărul obținut este mai mic decît numărul minim necesar, candidatul independent pentru a fi înregistrat în calitate de primar trebuie să fie susţinut, prin semnături, de cel puţin 150 de persoane.

Exemplu nr. 2: Presupunem că, potrivit  listelor electorale de bază, în circumscripția electorală sătească Bucuria, raionul Cahul, sînt 624 alegători, iar 5% din numărul total de alegători va constitui – 31,20. Deci, deoarece numărul obținut este mai mic decît numărul minim necesar, candidatul independent pentru a fi înregistrat în calitate de primar trebuie să fie susţinut, prin semnături, de cel puţin 150 de persoane).

3.4. În cadrul alegerilor locale un singur alegător poate susţine o singură persoană care candidează la funcţia de primar.

 

 

4.  Restricţii pentru persoanele care candidează

4.1. Cetăţenii Republicii Moldova care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de răspundere al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi/sau de legile organice, din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali, îşi suspendă activitatea în funcţia pe care o deţin. Persoanele care cad sub incidenţa acestor prevederi sînt:

 a) viceprim-miniştrii, miniştrii şi viceminiştrii, membrii din oficiu ai Guvernului;

 b) conducătorii autorităţilor publice centrale;

 c) preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor;

 d) primarii şi viceprimarii;

 e) pretorii şi vicepretorii.

 

4.2. Nu pot candida şi nu pot fi alese în funcția de primar persoanele care:

- nu deţin cetăţenia Republicii Moldova;

- nu au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vîrsta de 25 ani;

- sînt recunoscute incapabile prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată;

- sînt militari cu serviciul în termen;

- sînt condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărîre judecătorească definitivă şi îşi ispăşesc pedeapsa în instituţii penitenciare;

- au antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

- sînt private de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărîre judecătorească definitivă.

 

5. Drepturile concurenţilor electorali

5.1. Concurenţii electorali participă, pe bază de egalitate, la campania electorală, beneficiază de drepturi egale la folosirea mijloacelor de informare în masă, inclusiv a radioului şi televiziunii, finanţate de la buget.

5.2. Tuturor concurenţilor electorali li se oferă posibilităţi egale în asigurarea tehnico-materială şi financiară a campaniei electorale.

5.3. Candidaţii, pe durata campaniei electorale, beneficiază de dreptul de a fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent fără menţinerea salariului.

5.4. Pe durata perioadei electorale, candidaţii nu pot fi concediaţi ori transferaţi la o altă muncă sau funcţie fără acordul lor, precum şi nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative fără consimţămîntul organului electoral care i-a înregistrat, cu excepţia cazurilor de infracţiuni flagrante.

5.5. Partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de încredere ale candidaţilor au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale candidaţilor, precum şi de a face agitaţie electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin expunerea de afişe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.

5.6. De asemenea, concurenţii electorali au dreptul:

-  să organizeze întîlniri cu alegătorii;

- să desemneze, pentru perioada campaniei electorale, în consiliile electorale de circumscripție care i-au înregistrat, precum şi în birourile electorale ale secțiilor de votare, cîte un reprezentant cu drept de vot consultativ. Partidele, alte organizaţii social-politice şi blocurile electorale care iau parte la scrutin pot desemna, pentru perioada campaniei electorale, cîte un reprezentant cu drept de vot consultativ şi în Comisia Electorală Centrală;

- să aibă persoane de încredere în fiecare circumscripţie electorală; 

- să depună contestaţii în condiţiile Codului electoral;

- să solicite acreditarea observatorilor pentru monitorizarea alegerilor în secţiile de votare.

 

6. Obligaţiile concurenţilor electorali

6.1. Concurentul electoral care şi-a retras candidatura este obligat să returneze mijloacele tehnico-materiale şi financiare ce i-au fost alocate din buget pentru a-şi desfăşura campania electorală.

6.2. Candidaţii nu pot folosi mijloacele şi bunurile publice (resursele administrative) în campaniile electorale, iar autorităţile/instituţiile publice şi cele asimilate acestora nu pot transmite/acorda concurenţilor electorali bunuri publice sau alte favoruri decît pe bază de contract, în condiţii de egalitate pentru toţi concurenţii electorali.

6.3. Partidele, alte organizaţii social-politice şi blocurile electorale vor prezenta Comisiei Electorale Centrale, iar candidaţii independenţi vor prezenta la consiliul electoral de circumscripţie care i-a înregistrat, în termen de 3 zile de la deschiderea contului cu menţiunea „Fond electoral” şi, ulterior, o dată la două săptămîni, un raport despre mijloacele băneşti acumulate şi cheltuielile efectuate în campania electorală, atît în format electronic cît şi pe suport de hîrtie, sub semnătura persoanelor responsabile.

 


[1] La prezentarea simbolului electoral în versiune electronică se vor lua în considerare următoarele cerinţe:

  1. fişierul grafic cu simbolul electoral trebuie prezentat în format .TIFF/.PNG/.JPG;
  2. simbolul va fi prezentat în două fişiere avînd dimensiunile 15×15 mm şi 50×50 mm;
  3. versiunea electronică a simbolului va conţine doar culorile alb şi negru.