Nr. 724 - cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul orășenesc Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă

  • 07.10.2022
  • 2161
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul orășenesc Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă
 
Comisia Electorală Centrală a recepționat cererile de demisie ale consilierilor Ardeleanu Andrei ales pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” și Cuclenco Mircea ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul orășenesc Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă, precum și documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidați supleanți.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul orășenesc Ștefan Vodă le revin candidaților supleanți Malașevschi Valeriu de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” și Ciorici Malvina de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmate prin hotărârea Judecătoriei Căușeni (sediul Ștefan Vodă) din 31 octombrie 2019. La adoptarea hotărârii privind atribuirea mandatului, Comisia reține declarațiile de refuz a candidaților supleanți Crivorucenco Anatolie de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, Baligari Vladimir și Uzun Anatolie de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
În temeiul art. 18, art. 22 alin. (1) lit. u), art. 144 alin. (12) din Codul electoral, art. 10 alin. (1), art. 164 alin. (1) și art. 165 alin. (1) din Codul administrativ, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 15 lit. e), pct. 23 şi pct. 29 lit. b), e) și g) din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
 
1. Se ridică, în baza cererilor de demisie, mandatele consilierilor Ardeleanu Andrei ales pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” și Cuclenco Mircea ales pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul orășenesc Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul orășenesc Ștefan Vodă, raionul Ștefan Vodă, candidaților supleanți Malașevschi Valeriu de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” și Ciorici Malvina de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierii Malașevschi Valeriu și Ciorici Malvina asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119 sau pe adresa de email info@cec.md).
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale                                                          Alexandr BERLINSCHII
 
Chișinău, 7 octombrie 2022
Nr. 724