Nr. 2390 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Iurceni, raionul Nisporeni

  • 27.03.2024
  • 36
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Iurceni, raionul Nisporeni
 
Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului Tabîrța Petru ales pe lista Partidului Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA în Consiliul comunal Iurceni, raionul Nisporeni, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Iurceni îi revine candidatului supleant Panţîru Lidia de pe lista Partidului Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA, confirmată prin hotărârea nr. 24 din 6 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Iurceni nr. 23/14.
În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. h) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. h), 29, 45 lit. b) și 46 lit. a) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea şi atribuirea mandatelor de primar şi de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Tabîrța Petru ales pe lista Partidului Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA în Consiliul comunal Iurceni, raionul Nisporeni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Iurceni, raionul Nisporeni, candidatului supleant Panţîru Lidia de pe lista Partidului Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA.
3. Se preavizează consilierul Panţîru Lidia asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 27 martie 2024
Nr. 2390