Nr. 1544 - cu privire la declararea alegerilor nevalabile și efectuarea votării repetate pentru alegerea primarului și/sau a consiliului local în unele circumscripții electorale de nivelul întâi în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023

  • 08.11.2023
  • 2174
  • 0

H O T Ă R ÂR E

cu privire la declararea alegerilor nevalabile și efectuarea votării repetate

pentru alegerea primarului și/sau a consiliului local în unele circumscripții

electorale de nivelul întâi în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023

 

În conformitate cu art. 175 din Codul electoral nr. 325/2023, alegerile sunt considerate nevalabile în anumite circumscripții dacă la ele au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Hotărârea cu privire la declararea alegerilor nevalabile se adoptă de către Comisia Electorală Centrală în baza actelor prezentate de consiliile electorale de circumscripție.

Respectiv, ca urmare a examinării hotărârilor cu privire la aprobarea proceselor-verbale privind centralizarea rezultatelor votării din 5 noiembrie 2023 pentru alegerea primarului satului Cunicea și a consilierilor în Consiliul sătesc Cunicea, raionul Florești, pentru alegerea primarului comunei Nicolaevca și a consilierilor în Consiliul comunal Nicolaevca, raionul Florești, pentru alegerea primarului satului Sămănanca și a consilierilor în Consiliul sătesc Sămănanca, raionul Orhei, pentru alegerea primarului satului Aluatu și a consilierilor în Consiliul sătesc Aluatu, raionul Taraclia, pentru alegerea primarului comunei Salcia și a consilierilor în Consiliul comunal Salcia, raionul Taraclia, pentru alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia, pentru alegerea primarului satului Chirsova și a consilierilor în Consiliul sătesc Chirsova, UTA Găgăuzia, pentru alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Cotovscoe, adoptate de consiliile electorale de circumscripție vizate, Comisia Electorală Centrală a constatat că la alegeri au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

În temeiul art. 27 lit. t), 32, 175 și 177 din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:

 

1. Se ia act de hotărârile cu privire la aprobarea proceselor-verbale privind centralizarea rezultatelor votării, după cum urmează:

a) Hotărârile nr. 16 și nr. 17 din 5 noiembrie 2023 ale Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Cunicea nr. 18/13 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Cunicea și, respectiv, la alegerea primarului satului Cunicea, raionul Florești;

b) Hotărârile nr. 18 și nr. 19 din 5 noiembrie 2023 ale Consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Nicolaevca nr. 18/25 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea consilierilor în Consiliul comunal Nicolaevca și, respectiv, la alegerea primarului comunei Nicolaevca, raionul Florești;

c) Hotărârile nr. 29 și nr. 30 din 5 noiembrie 2023 ale Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Sămănanca nr. 25/29 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea primarului satului Sămănanca și, respectiv, la alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Sămănanca, raionul Orhei;

d) Hotărârile nr. 13/1 și nr. 15/1 din 5 noiembrie 2023 ale Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Aluatu nr. 33/5 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea primarului satului Aluatu și, respectiv, la alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Aluatu, raionul Taraclia;

e) Hotărârile nr. 19 și nr. 21 din 5 noiembrie 2023 ale Consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Salcia nr. 33/13 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea primarului comunei Salcia și, respectiv, la alegerea consilierilor în Consiliul comunal Salcia, raionul Taraclia;

f) Hotărârea nr. 16 din 5 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Chioselia Rusă nr. 36/11 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia;

g) Hotărârile nr. 42 și nr. 43 din 5 noiembrie 2023 ale Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Chirsova nr. 36/13 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea primarului satului Chirsova și, respectiv, la alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Chirsova, UTA Găgăuzia;

h) Hotărârea nr. 23 din 5 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Cotovscoe nr. 36/19 cu privire la aprobarea procesului-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Cotovscoe, UTA Găgăuzia.

 

2. Se declară nevalabile alegerile din 5 noiembrie 2023:

a) pentru primarul satului Cunicea și Consiliul sătesc Cunicea, raionul Florești, în circumscripția electorală sătească Cunicea nr. 18/13;

b) pentru primarul comunei Nicolaevca și Consiliul comunal Nicolaevca, raionul Florești, în circumscripția electorală comunală Nicolaevca nr. 18/25;

c) pentru primarul satului Sămănanca și Consiliul sătesc Sămănanca, raionul Orhei, în circumscripția electorală sătească Sămănanca nr. 25/29;

d) pentru primarul satului Aluatu și Consiliul sătesc Aluatu, raionul Taraclia, în circumscripția electorală sătească Aluatu nr. 33/5;

e) pentru primarul comunei Salcia și Consiliul comunal Salcia, raionul Taraclia, în circumscripția electorală comunală Salcia nr. 33/13;

f) pentru Consiliul sătesc Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia, în circumscripția electorală sătească Chioselia Rusă nr. 36/11;

g) pentru primarul satului Chirsova și Consiliul sătesc Chirsova, UTA Găgăuzia, în circumscripția electorală sătească Chirsova nr. 36/13;

h) pentru Consiliul sătesc Cotovscoe, UTA Găgăuzia, în circumscripția electorală sătească Cotovscoe nr. 36/19.

 

3. Se stabilește pentru data de 19 noiembrie 2023 desfășurarea votării repetate pentru alegerea primarilor și/sau a consilierilor locali în unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la pct. 2. Votarea repetată se va efectua în baza acelorași date din listele electorale, cu aceleași consilii și birouri electorale.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                           Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 8 noiembrie 2023

Nr. 1544