logo

Pagina oficială

Comisia Electorală Centrală

a Republicii Moldova

Referendum constituțional și alegeri prezidențiale peste 11 zile

Observatori internaționali

Organizațiile internaționale, guvernele statelor străine și organizațiile neguvernamentale din străinătate pot depune dosarul pentru acreditare doar în urma obținerii invitației din partea CEC sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale.  

Pentru acreditarea observatorilor internaționali sunt necesare următoarele acte:

a) cererea din partea instituției/organizației care solicită acreditarea observatorilor și/sau

confirmarea interpreților;

b) asociațiile obștești vor prezenta copia de pe statut, precum și copia de pe certificatul de

înregistrare la organul competent sau echivalentul acestuia;

c) instituțiile de instruire și cercetare în domeniul electoral din străinătate vor prezenta copia de pe actul de înregistrare la organul de stat competent;

d) formularul cererii pentru acreditarea observatorului internațional completat de fiecare candidat conform modelului din Anexa nr. 2 la Regulamentul privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora;

e) pentru cetățenii străini – copia de pe pașaportul cetățeanului străin valabil (document de călătorie);

f) pentru cetățenii Republicii Moldova – copia de pe buletinul de identitate valabil sau de pe buletinul de identitate provizoriu valabil, cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova.

Pentru observarea alegerilor în secțiile de votare constituite în afara Republicii Moldova, poate fi prezentată copia de pe pașaportul cetățeanului Republicii Moldova.

Reprezentanții organizațiilor internaționale, ai guvernelor statelor străine și ai organizațiilor neguvernamentale din străinătate pot înregistra la Comisia Electorală Centrală, în caz de necesitate, interpreți, care vor asista observatorii internaționali acreditați pe durata activității lor.

Dosarele incomplete vor fi respinse.

Vă rugăm să transmiteți lista persoanelor desemnate pentru a fi acreditate, însoțită de scrisoarea oficială din partea instituției, copiile actelor de identitate a persoanelor care urmează să fie acreditate la sediul Comisiei Electorale Centrale sau la adresa: str. V. Alecsandri, nr 119, MD 2012, Chișinău, Republica Moldova; e-mail: info@cec.md; fax: + 373 22 234 047.

Termenul limită pentru depunerea cererilor privind acreditarea observatorilor și/sau confirmarea interpreților este 13 octombrie 2024.

Lista observatorilor acreditați

Nr. de ordine Denumirea organizației Date de contact
1. Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova e-mail: amb.md@urm.lt
2.

National Democratic Institute for International Affairs, Washington,

sucursala Chișinău

e-mail: ndi_moldova@ndi.org
3. Comisia Electorală Centrală a Republicii Letonia e-mail: cvk@cvk.lv
4. Comisia Electorală Centrală a Republicii Lituania e-mail: rinkim@vrk.lt
5.  Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) e-mail: info@enemo.eu
6.  Consiliul Electoral Suprem al Republicii Turcia e-mail: disiliskiler@ysk.gov.tr
7. Comisia Electorală Centrală a Georgiei e-mail: ir@cec.gov,ge
8. Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO) e-mail: office@odihr.pl
9. Autoritatea Electorală Permanentă din România e-mail: registratura@roaep.ro
10. Comisia Electorală Centrală a Republicii Azerbaidjan e-mail: office@cec.gov.az
11. Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova e-mail: chs@minbuza.nl
12. Ambasada Republicii Letonia în Republica Moldova e-mail: embassy.moldova@mfa.gov.lv
13. Asociația Pro Democrația Club Târgu Neamț e-mail: apd_tgneamt@yahoo.com
14. International Republican Institute Washington Sucursala Chișinău e-mail: vtanase@iri.org
15. Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice e-mail: info@european-excenge.org
16. Ambasada Republicii Slovace în Republica Moldova e-mail: emb.kisinov@mzv.sk
17. Comisia Electorală Centrală a Republicii Armenia e-mail: cec@elections.am
18. Comisia Electorală Centrală a Ucrainei -
19. Comitetul Electoral Național al Republicii Estonia e-mail: info@valimised.ee
20. Institutul Național Electoral al Statelor Unite Mexicane -
21. Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală  e-mail: info@idea.int
22. Ambasada Republicii Turcia în Republica Moldova e-mail: embassy.chisinau@mfa.gov.tr
23. Adunarea Parlamentară a Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră -
24. Ambasada Republicii Austria în Republica Moldova e-mail: chisinau-ob@bmeia.gov.at
25.  Ambasada Regatului Suediei în Republica Moldova e-mail: ambassaden.chisinau@gov.se
26. Ambasada Canadei cu reședința la București, România e-mail: bucst@international.gc.ca
27. Ambasada Regatului Belgiei în Republica Moldova e-mail:chisinau@diplobel.fed.be
28. Comisia Electorală Centrală a Republicii Kazahstan -
29. Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES) e-mail: media@ifes.org
30. Asociația „Funky Citizens” e-mail: weare@funky.org
31. Consulatul General al Republicii Turcia la Comrat, UTA Găgăuzia e-mail: consulate.comrat@mfa.gov.tr
32. Adunărea Parlamentară a OSCE e-mail: osce@oscepa.dk
33. Ambasada Republicii Croația în Republica Moldova e-mail: croemb.bucharest@mvep.hr
34. Ambasada Japoniei în Republica Moldova e-mail: japan.chisinau@ci.mofa.go.jp
35. Ambasada Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova

e-mail:

Enquiries.Chisinau@fcdo.gov.uk

36. Ambasada Republicii Slovenia în Republica Moldova e-mail: sloembassy.bucharest@gov.sl
37. Comisia Electorală Republicană a Republicii Serbia -
38. Comisia Centrală pentru Alegeri și Desfășurarea Referendumurilor a Republicii Kârgâze e-mail: document@shailoo.gov.kg