Nr. 2397 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Căzănești, raionul Telenești

  • 27.03.2024
  • 254
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Căzănești, raionul Telenești
 
Consiliul comunal Căzănești, raionul Telenești, prin decizia nr. 2/19 din 15 februarie 2024, a ridicat mandatul consilierului Sîrbu Vasile ales pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în legătură cu absența fără motive întemeiate de la trei ședințe consecutive ale consiliului. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit concurentului electoral respectiv.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Căzănești îi revine candidatului supleant Agachii Gheorghe de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, confirmată prin hotărârea nr. 26 din 13 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Căzănești nr. 34/6.
În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. a), 29, 45 lit. d) și 46 lit. a) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea şi atribuirea mandatelor de primar şi de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul comunal Căzănești, raionul Telenești.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Căzănești, raionul Telenești, candidatului supleant Agachii Gheorghe de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
3. Se preavizează consilierul Agachii Gheorghe asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 27 martie 2024
Nr. 2397