HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul municipal Chișinău
La Comisia Electorală Centrală au fost depuse cererile de demisie ale consilierilor Burduja Petru, Vartanean Gaik și Ceban Ion, aleși pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Consiliul municipal Chișinău. Ulterior a fost depusă doar o singură declarație de consimțămînt a următorului candidat supleant.
Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău îi revine candidatului supleant Cernomoreț Iurie de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău, din 13 iulie 2015.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art.144 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local și în conformitate cu pct. 23, pct. 29 și pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se ridică, în baza cererilor de demisie, mandatele consilierilor Burduja Petru, Vartanean Gaik și Ceban Ion, aleși pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Consiliul municipal Chișinău.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău candidatului supleant Cernomoreț Iurie de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
3. Se preavizează consilierul Cernomoreț Iurie asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se declară vacante două mandate de consilier în Consiliul municipal Chișinău.
5. Secretarul Consiliului municipal Chișinău, în termen de zece zile, va transmite Comisiei Electorale Centrale documentele necesare atribuirii mandatelor următorilor candidați supleanți de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chişinău, 09 aprilie 2019
Nr. 2449