HOTĂRÂRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul municipal Ungheni
Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului Boboc Victoria aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” în Consiliul municipal Ungheni, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul municipal Ungheni îi revine candidatului supleant Bădia Irina de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, confirmată prin hotărârea nr. 77 din 14 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripție electorale municipale Ungheni nr. 35/1.
În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. h) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. h), 29, 45 lit. b) și 46 lit. a) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea şi atribuirea mandatelor de primar şi de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Boboc Victoria aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” în Consiliul municipal Ungheni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul municipal Ungheni candidatului supleant Bădia Irina de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”.
3. Se preavizează consilierul Bădia Irina asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).
Președinta
Comisiei Electorale Centrale Angelica CARAMAN
Chişinău, 30 noiembrie 2023
Nr. 1660