HOTĂRÂRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Oclanda, raionul Soroca
Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului independent Vacari Lidia din cadrul Consiliului sătesc Oclanda, raionul Soroca, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
Întrucât a devenit vacant un mandat de consilier deținut de un consilier independent, a fost restabilit șirul descrescător în condițiile art. 172 alin. (10) din Codul electoral, iar după restabilirea acestuia, cea mai mare valoare numerică îi revine listei de candidați din partea Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”. Însă, deoarece, prin hotărârea nr. 1 din 14 noiembrie 2023, Consiliul electoral al circumscripției electorale sătești Oclanda nr. 29/15 a validat mandatele tuturor celor 8 candidați de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, din nou a fost restabilit șirul descrescător, rezultând în consecință valori numerice identice aparținând listei de candidați din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și listei de candidați din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Astfel, în vederea atribuirii mandatului de consilier în Consiliul sătesc Oclanda, raionul Soroca, președintele Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Soroca nr. 29 a efectuat procedura tragerii la sorți în conformitate cu pct. 37 din Regulamentul cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1139/2023. Potrivit procesului-verbal din 4 aprilie 2025, care a consemnat rezultatele tragerii la sorți, mandatul i-a revenit listei de candidați din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Oclanda îi revine candidatului supleant Vacari Arcadi de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărârea nr. 1 din 14 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Oclanda nr. 29/15. La adoptarea hotărârii privind atribuirea mandatului, Comisia reține certificatul de deces al candidatului supleant Șram Vladimir de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (9), (10) și (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. h) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. h), 29, 40, 42, 43, 45 lit. b) și 46 lit. a) și d) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea şi atribuirea mandatelor de primar şi de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
1. Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului independent Vacari Lidia în Consiliul sătesc Oclanda, raionul Soroca.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Oclanda, raionul Soroca, candidatului supleant Vacari Arcadi de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Vacari Arcadi asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).
Președintele ședinței Pavel POSTICA
Chișinău, 16 aprilie 2025
Nr. 3495