Nr. 1538 - cu privire la condițiile speciale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023

  • 01.11.2023
  • 4251
  • 0

 

H O T Ă R Î R E

cu privire la condițiile speciale pentru exercitarea dreptului de vot

la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023

 

În scopul bunei desfășurări a procesului de votare la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 și aplicării uniforme a prevederilor legale aferente procesului de votare a unor categorii de alegători, în temeiul art. 9, 27 lit. e), 32, 78 alin. (5) și 160 din Codul electoral nr. 325/2022 și în conformitate cu pct. 21 și 51 din Regulamentul cu privire la întocmirea, administrarea, difuzarea și actualizarea listelor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1153/2023, cu modificările ulterioare,  pct. 4 sbpct. 5) din Instrucțiunea cu privire la procedura de vot cu urna mobilă, aprobată prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1154/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

  1. La alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, au dreptul să voteze alegătorii, care și-au stabilit până la data de 5 august 2023 domiciliul sau reședința temporară în circumscripția în care au loc alegerile, în condițiile art. 78 alin. (5) și 160 din Codul electoral nr. 325/2022.
  2. Se exceptează de la norma generală următoarele categorii de alegători care votează cu respectarea unor condiții speciale:
  1. alegătorii, care au atins vârsta de 18 ani după data de 5 august 2023 și au obținut pentru prima dată buletinul de identitate în care se atestă domiciliul titularului, pot vota pentru alegerea primarului și consiliului local (de nivelul întâi și al doilea), fiind înscriși în lista electorală suplimentară;
  2. alegătorii, care și-au modificat domiciliul sau reședința temporară în raza (interiorul) aceleiași unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, cu mai puțin de 3 luni până la ziua alegerilor, pot vota la secția la care sunt arondați conform domiciliului/reședintei recente doar pentru alegerea consiliului local de nivelul al doilea, primarului general al municipiului Chișinău sau primarului municipiului Bălți, fiind înscriși în lista electorală suplimentară;
  3. alegătorii, care în ziua votării se află în sanatorii, case de odihnă, spitale, alte instituţii curative staţionare, aziluri și domiciliază sau își au reședința temporară în unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi în a cărei rază teritorială își are sediul instituția respectivă, pot vota în condițiile art. 160 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022, conform procedurii cu urna de vot mobilă, pentru alegerea primarului și consiliului local (de nivelul întâi și al doilea), fiind înscriși în lista electorală de bază pentru votarea la locul aflării.

În cazul în care domiciliază sau își au reședința temporară, indiferent de data la care și-au stabilit domiciliul sau reședința, în unitatea administrativ-teritorială de nivelul al doilea în a cărei rază teritorială se află sediul instituției respective, acești alegători votează conform procedurii cu urna de vot mobilă, pentru alegerea consiliului local de nivelul al doilea, primarului general al municipiului Chișinău și primarului municipiului Bălți, fiind înscriși în lista electorală suplimentară pentru votarea la locul aflării;

  1. persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, persoanele în privința cărora este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu precum și cele deținute în instituțiile penitenciare pot vota la locul aflării, dacă domiciliază sau își au reședința temporară în unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi în a cărei rază teritorială își are sediul instituția respectivă, în condițiile art. 160 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022, fiind înscriși în lista electorală de bază pentru votarea la locul aflării.

În cazul în care domiciliază sau își au reședința temporară, indiferent de data la care și-au stabilit domiciliul sau reședința, în raza aceleiași unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, aceste persoane votează conform procedurii cu urna de vot mobilă, pentru alegerea consiliului local de nivelul al doilea, primarului general al municipiului Chișinău și primarului municipiului Bălți, fiind înscriși în lista electorală suplimentară pentru votarea la localul aflării;

  1.  funcționarii electorali, care domiciliază sau își au reședința temporară, indiferent de data la care și-au stabilit domiciliul sau reședința, în unitatea administrativ-teritorială de nivelul al doilea în a cărei rază teritorială se află secția de votare în care își desfășoară activitatea, pot vota la această secție doar pentru alegerea consiliului local de nivelul al doilea, primarului general al municipiului Chișinău sau primarului municipiului Bălți, fiind înscriși în lista electorală suplimentară;
  2. alegătorii care locuiesc pe teritoriul comunei Corjova raionul Dubăsari, în hotarele indicate în decizia Consiliului local nr. 02/02 din 29 martie 2019 „Cu privire la confirmarea granițelor satelor Corjova și Mahala ce intră în componența comunei Corjova”, dar în actul de identitate pe care îl dețin este înscris domiciliul în or. Dubăsari, pot vota fiind înscriși în lista electorală suplimentară. 
  1. La rubrica „Notă” din lista electorală suplimentară, secretarul biroului electoral va face, după caz, următoarele mențiuni:
  1. „18 ani”, în cazul existenței temeiului prevăzut la pct. 2 sbpct. 1);
  2. „Nivelul II” în cazul temeiurilor precizate la pct. 2 sbpct. 2), 3), 4) și 5);
  3. „Decizia 02/02”, în cazul temeiurilor de la pct. 2 sbpct. 6).

În fiecare dintre procesele-verbale privind rezultatele numărării voturilor (pentru alegerea primarului, pentru alegerea consiliului local de nivelul întâi și pentru alegerea consiliului local de nivelul al doilea), la litera „b) Numărul de alegători incluși în listele electorale suplimentare” se va înscrie cifra rezultată din însumarea semnăturilor de pe lista suplimentară ținând cont de mențiunile de la rubrica „Notă”.

  1. Alegătorul, care prezintă pașaportul sau buletinul de identitate de generația întâi fără fișă de însoțire, va fi admis să-și exercite dreptul de vot dacă sistemul electronic va confirma că este arondat la această secție de votare, precum și dacă figurează în lista electorală de bază a secției. În cazul alegătorilor care votează în baza pașaportului, la rubrica „Notă” din lista electorală se va înscrie seria și numărul acestuia. 
  2. Prezenta hotărâre se transmite consiliilor electorale de circumscripție de nivelul întâi și al doilea și birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru aplicare și aducere la cunoștința alegătorilor.
  3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă hotărârea nr. 2734/2019 „Pentru aprobarea Instrucțiunii cu privire la particularitățile exercitării dreptului de vot la alegerile locale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr. 306-309,  art. 1723), cu modificările ulterioare.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale.

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                              Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 1 noiembrie 2023

Nr. 1538