Nr. 2979 - cu privire la confirmarea persoanei responsabile de finanțe (trezorierul) din partea Partidului Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024

  • 29.09.2024
  • 104
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la confirmarea persoanei responsabile de finanțe (trezorierul)
din partea Partidului Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024
 
Potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) și c) din Codul electoral nr. 325/2022, în calitate de organ independent de supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, Comisia Electorală Centrală elaborează și adoptă actele administrative necesare pentru aplicarea și respectarea legislației cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, colectează și sistematizează rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de participanții la referendum.
În corespundere cu art. 55 alin. (1) lit. a), (2) - (5) din același cod, participantul la referendum desemnează și prezintă pentru confirmare Comisiei Electorale Centrale persoana responsabilă de finanțele sale (trezorierul), cu condiția prezentării de către participantul la referendum a actelor ce atestă că persoana desemnată în această calitate are studii în domeniile economice sau contabile specializate și nu deține funcții de demnitate publică. Calitatea de trezorier este incompatibilă cu oricare altă calitate de subiect implicat în procesul electoral.
Conform art. 56 alin. (1) din Codul electoral și pct. 15 subpct. 7) din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023, participantul la referendum, în termen de 3 zile după înregistrare, deschide la bancă un cont cu mențiunea „Fond electoral”, transferând în el mijloace financiare proprii, precum și mijloacele bănești primite în condițiile legii de la persoane fizice cetățeni ai Republicii Moldova ori de la persoane juridice din țară, și propune pentru confirmare la Comisia Electorală Centrală o persoană responsabilă de finanțe (trezorier), care asigură întocmirea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și prezentarea acestora în termen. Responsabilitatea pentru respectarea condițiilor și a modului de susținere financiară a campaniei electorale, evidența contribuțiilor și a cheltuielilor efectuate, inclusiv întocmirea și prezentarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale în corespundere cu prevederile art. 58 din Codul electoral, revine participantului la referendum și trezorierului. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea, autenticitatea și actualitatea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora.
Prin adresele înregistrate la Comisie sub nr. CEC-7/16581 din 24 septembrie 2024 și nr. CEC-7/16708 din 27 septembrie 2024, Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR a solicitat Comisiei Electorale Centrale confirmarea doamnei Maria Plămădeală în calitate de persoană responsabilă de finanțe (trezorier) pentru perioada campaniei electorale aferente referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, anexând și actele necesare ce o vizează.
Potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) din Codul electoral, cererea privind confirmarea trezorierului poate fi prezentată organului electoral odată cu depunerea setului de documente aferent înregistrării în calitate de participant la referendum sau, ulterior, după înregistrarea în această calitate.
Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2914/2024 „Cu privire la cererea de înregistrare a Partidului Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024”, Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR a fost înregistrat în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, cu opțiunea „DA”.
Examinând documentele prezentate, Comisia constată că acestea îndeplinesc condițiile de admisibilitate, fapt pentru care persoana desemnată urmează a fi confirmată în calitate de trezorier.
În temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) și c), 32, 55 alin. (1) lit. a), (2) - (5), 56 alin. (1) și 58 din Codul electoral nr. 325/2022 și pct. 15 subpct. 7) din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Se confirmă doamna Maria Plămădeală în calitate de persoană responsabilă de finanțe (trezorier) din partea Partidului Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR pentru perioada campaniei electorale aferente referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024.
2. Hotărârea se aduce la cunoștință participantului la referendum care a solicitat confirmarea trezorierului.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresă: str. Teilor nr. 4, mun. Chișinău).
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 29 septembrie 2024
Nr. 2979