Nr. 3186 - cu privire la confirmarea persoanei responsabile de finanțe (trezorierul) din partea Partidului Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei pentru alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024

  • 06.11.2024
  • 63
  • 0

H O T Ă R Â R E

cu privire la confirmarea persoanei responsabile de finanțe (trezorierul)

din partea Partidului Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei

pentru alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024

 

Potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) și c) din Codul electoral nr. 325/2022, în calitate de organ independent de supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, Comisia Electorală Centrală elaborează și adoptă actele administrative necesare pentru aplicarea și respectarea legislației cu privire la finanțarea campaniilor electorale, colectează și sistematizează rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurenții electorali.

În corespundere cu art. 55 alin. (1) lit. a), (3) - (5) din același cod, concurentul electoral desemnează și prezintă pentru confirmare Comisiei Electorale Centrale persoana responsabilă de finanțele sale (trezorierul), cu condiția prezentării de către partidul politic a actelor ce atestă că persoana desemnată în această calitate are studii în domeniile economice sau contabile specializate și nu deține funcții de demnitate publică. Calitatea de trezorier este incompatibilă cu oricare altă calitate de subiect implicat în procesul electoral.

Conform art. 56 alin. (6) din Codul electoral și pct. 15 sbp. 7) din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023, partidele politice și blocurile electorale care au desemnat candidați în alegerile locale deschid la bancă un singur cont cu mențiunea „Fond electoral”, prin intermediul căruia vor fi gestionate toate mijloacele financiare aferente finanțării campaniei electorale, și propun pentru confirmare la Comisia Electorală Centrală o persoană responsabilă de finanțe (trezorier), care asigură întocmirea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și prezentarea acestora în termen. Responsabilitatea pentru respectarea condițiilor și a modului de susținere financiară a campaniei electorale, evidența contribuțiilor și a cheltuielilor efectuate, inclusiv întocmirea și prezentarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale în corespundere cu prevederile art. 58 din Codul electoral, revine concurentului electoral și trezorierului. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea, autenticitatea și actualitatea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora.  

Prin adresa înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17976 din 2 noiembrie 2024, Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei a solicitat Comisiei Electorale Centrale confirmarea doamnei Tatiana Voloșciuc în calitate de persoană responsabilă de finanțe (trezorier) pentru perioada campaniei electorale aferente alegerilor locale noi din 17 noiembrie 2024, anexând și actele necesare ce o vizează.

Potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) din Codul electoral, cererea privind confirmarea trezorierului poate fi prezentată organului electoral odată cu depunerea setului de documente aferent înregistrării în calitate de concurent electoral sau, ulterior, după înregistrarea în această calitate.

Prin hotărârea nr. 11 din 18 octombrie 2024, Consiliul electoral al circumscripției electorale orășenești Căușeni nr. 10/1, raionul Căușeni, a înregistrat candidatul din partea Partidului Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei pentru funcția de primar. Ca urmare, în corespundere cu art. 1 din Codul electoral, Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei a obținut statutul de concurent electoral la alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024.

Examinând documentele prezentate, Comisia constată că acestea îndeplinesc condițiile de admisibilitate, fapt pentru care persoana desemnată urmează a fi confirmată în calitate de trezorier.

În temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) și c), 32, 55 alin. (1) lit. a), (2) - (5), 56 alin. (6) și 58 din Codul electoral nr. 325/2022 și pct. 15 sbp. 7) din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se confirmă doamna Tatiana Voloșciuc în calitate de persoană responsabilă de finanțe (trezorier) din partea Partidului Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei pentru perioada campaniei electorale aferente alegerilor locale noi din 17 noiembrie 2024.

2. Hotărârea se aduce la cunoștință concurentului electoral (partidul politic) care a solicitat confirmarea trezorierului.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresă: str. Teilor nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                      Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 6 noiembrie 2024

Nr. 3186