Nr. 2131 - cu privire la contestaţia nr. CEC-10 AP/7 din 14 ianuarie 2019 a domnului Iurie Apostolachi, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender

  • 23.01.2019
  • 4576
  • 0

 

 

 

 

 

 

H O T Ă R Î R E

cu privire la contestaţia nr. CEC-10 AP/7 din 14 ianuarie 2019 a domnului Iurie Apostolachi, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat

în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48,

orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender

 

La 14 ianuarie 2019, domnul Iurie Apostolachi, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestaţie, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-10 AP/7, prin care solicită:

1) admiterea acesteia;

2) abrogarea hotărîrii nr. 21 din 11 ianuarie 2019 a Consiliului electoral al circumscripției uninominale nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender (în continuare – CECEU nr. 48);

3) constatarea că documentele depuse la CECEU nr. 48 pentru înregistrarea sa în calitate de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender corespund rigorilor Codului electoral;

4) înregistrarea sa în calitate de candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender.

 

În motivarea contestaţiei, autorul arată că la 27 decembrie 2018 a depus la CECEU nr. 48 cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă, eliberarea legitimațiilor membrilor grupului de inițiativă și a listelor de subscripție în vederea colectării semnăturilor pentru susținerea sa în calitate de candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender.

La 28 decembrie 2018, CECEU nr. 48 a adoptat hotărîrea nr. 8 privind înregistrarea grupului de inițiativă, iar la 30 decembrie 2018 i-a eliberat conducătorului grupului de inițiativă, domnului Turculeț Ștefan, 35 de liste de subscripție și 12 legitimații ale membrilor grupului de inițiativă.

La 5 ianuarie 2019, domnul Iurie Apostolachi a depus la CECEU nr. 48 cererea privind înregistrarea sa în calitate de candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender, la care au fost anexate 35 de liste de subscripție cu 1038 de semnături ale susținătorilor și alte acte stabilite de Codul electoral.

Prin hotărîrea nr. 21 din 11 ianuarie 2019, CECEU nr. 48 a refuzat să-l înregistreze în calitate de candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender.

Contestatarul își exprimă dezacordul cu hotărîrea menționată și Nota informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripție, întocmită de CECEU nr. 48. În opinia sa, constatările din Nota informativă sînt neîntemeiate, contrare legii și făcute prin verificare subiectivă și tendențioasă a listelor de subscripție prezentate. Autorul consideră că cea mai mare parte a listelor de subscripție și a semnăturilor susținătorilor sînt valabile, corespund condițiilor stabilite de Codul electoral și permit înregistrarea sa în calitate de candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

 

CECEU nr. 48, în referința depusă la Comisie pe data de 16 ianuarie 2019 și înregistrată sub nr. CEC-10AP/7/R, relevă următoarele.

La 5 ianuarie 2019, contestatarul a prezentat 35 de liste de subscripție, conținînd 1038 de semnături ale susținătorilor.

Din cele 35 de liste de subscripție depuse, au fost verificate 34  conținînd un număr de 1008 de semnături (2 liste de subscripție au fost verificate prin intermediul aplicației SIASA – Verificare Liste de Subscripție, iar 32 – fără utilizarea aplicației).

 

În urma verificării listelor de subscripție, s-au constatat următoarele abateri:

1) liste de subscripție semnate de un colector neautorizat și completate cu același scris – în total  9 (nr. 038446 – nr. 038454);

2) liste de subscripție în care lipsește semnătura colectorului și, totodată, completate cu același scris – în total 4 (nr. 02835, nr. 02837 – nr. 02839);

3) liste de subscripție în care pe prima pagină nu este indicată apartenența politică a pretendentului și, totodată, completate cu același scris – în total 8 (nr. 038437 – nr. 038440, nr. 038442 – nr. 038445);

4) liste de subscripție completate cu același scris – în total 12 (nr. 028240, pozițiile 2-29 – nr. 028249, nr. 028251, nr. 038441);

5) liste de subscripție cu semnături vădit false – în total 2 (nr. 028242, pozițiile 1, 8, 9, 10, 15, 16, 25, 26; nr. 038450, pozițiile 7, 8, 9);

6) liste de subscripție cu IDNP incorect – o listă (nr. 028250, pozițiile 20, 28);

7) liste de subscripție în care lipsește data și luna nașterii pentru persoanele care au împlinit vîrsta de 18 ani în anul în care au semnat lista – o listă (nr. 028250, poziția 10).

În total, au fost stabilite 29 semnături valabile și 979 nule și neavenite.

Astfel, pentru motivele arătate, CECEU nr. 48 solicită respingerea contestației nr. CEC-10 AP/7 din 14 ianuarie 2019, ca fiind una neîntemeiată și nefondată, cu menținerea în vigoare a hotărîrii contestate.

 

La data de 17 ianuarie 2019, autorul a depus un supliment la contestație la care a fost atașat un număr de 564 de declarații în copie ale susținătorilor candidaturii domnului Apostolachi Iurie pentru funcția de deputat în Parlament în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender, prin care titularii declară că au semnat personal lista de subscripție.

 

În referința suplimentară, depusă la Comisie pe data de 18 ianuarie 2019 și înregistrată sub nr. CEC-10AP/7/R/1, CECEU nr. 48 menționează că suplimentul la contestație este inadmisibil și își reiterează poziția expusă inițial. În opinia CECEU nr. 48, soluția organului electoral privind înregistrarea/neînregistrarea unui solicitant care aspiră la calitatea de concurent electoral se bazează exclusiv pe actele enumerate la art. 49 alin. (1) din Codul electoral, iar necorespunderile constatate reprezintă abateri de la prevederile legislației, în condițiile în care organele electorale trebuie să creeze condiții egale pentru toți participanții la procesul electoral.

 

Examinînd documentele prezentate, Comisia constată următoarele.

În conformitate cu art. 72 alin. (1) din Codul electoral, hotărîrile consiliului electoral de circumscripție pot fi contestate la organul electoral ierarhic superior în termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii. Astfel, Comisia reține că termenul legal de depunere a contestației a fost respectat de contestatar și contestația corespunde tuturor cerințelor de formă și de fond.

Potrivit art. 71 alin. (5) din Codul electoral, în cazul contestațiilor privind hotărîrile organelor electorale, sarcina probării legalității revine acestor organe. Respectiv, conform probelor prezentate de CECEU nr. 48, în data de 5 ianuarie 2019, la organul electoral au fost depuse 35 de liste de subscripție pentru susținerea domnului Iurie Apostolachi în calitate de candidat independent pentru funcția de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, ce conțineau un număr de 1038 de semnături.

Potrivit art. 48 alin. (1) din Codul electoral, după primirea listelor de subscripție, organul electoral respectiv începe verificarea autenticității semnăturilor de pe liste, dacă persoanele semnatare au drept de vot, adresa de domiciliu a fiecărui semnatar. Verificarea listelor de subscripție se efectuează în decursul a 5 zile de la data primirii listelor.

În conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) din Codul electoral, pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripție, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă, în condițiile art. 47 și art. 48, liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze.

Din acest considerent, din cele 35 de liste prezentate CECEU nr. 48 a verificat numai 34 de liste.

Examinînd modul de întocmire a listelor de subscripție prin prisma prevederilor art. 47, 48 din Codul electoral și ale Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare a listelor de subscripție, CECEU nr. 48 a constatat următoarele:

1) 32 de liste de subscripție, inclusiv cele semnate de colectorul Olga Donțu, au fost completate de aceeași persoană (nr. 028235, nr. 02837 - nr. 028239, nr. 028240 (pozițiile 2-29) – nr. 028249, nr. 028251, nr.038437 - nr. 038454), iar 4 dintre acestea (nr. 028235, nr. 02837 - nr. 028239) nu au fost semnate de colectorul, Turculeț Ștefan, care are calitatea și conducător al grupului de inițiativă;

2) în lista de subscripție cu nr. 028250 la poziția 10 nu s-a indicat data și luna nașterii pentru persoana care a împlinit vîrsta de 18 ani în anul în care și-a pus semnătura în listă, iar la pozițiile 20 și 28 s-a indicat incorect IDNP-ul.

În urma verificării semnăturilor, CECEU nr. 48, din 1008 de semnături verificate, a declarat nule și neavenite 979 de semnături, iar 29 de semnături le-a validat.

Încălcările constatate au fost reflectate de către organul electoral în Nota informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripție.

Cu toate acestea, audiind părțile contestației, Comisia constată că domnul Iurie Apostolachi  a fost invitat la ședința CECEU nr. 48 într-o manieră care l-a pus în imposibilitate să se prezinte la examinarea cererii sale și, drept rezultat, nu a putut să-și susțină argumentele.

În plus, nici Nota informativă privind verificarea listelor de subscripție nu i-a fost adusă la cunoștință în termenul stabilit la pct. 28 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor Parlamentului Republicii Moldova, aprobat prin hotarîrea CEC nr. 1898 din 5 decembrie 2018.

Prin urmare, Comisia constată abateri de procedură la examinarea cererii privind înregistrarea domnului Iurie Apostolachi.

Contestatarul a prezentat suplimentar înscrisuri care, din punctul său de vedere, ar confirma corectitudinea listelor de subscripție. Deși în referința suplimentară CECEU nr. 48 și-a exprimat o poziție critică față de înscrisurile menționate, Comisia consideră că CECEU nr. 48 trebuie să le examineze în ședința publică cu participarea domnului Iurie Apostolachi și să adopte o hotărîre în acest sens.

În acest context, Comisia concluzionează că cererea domnului Iurie Apostolachi privind înregistrarea în calitate de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender, împreună cu toate documentele atașate urmează să fie restituită CECEU nr. 48 pentru reexaminare.

Pentru motivele expuse și în temeiul art.18 alin. (2), art. 49 alin. (1) lit. b), art. 72 alin. (1), art. 86 alin. (1) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, pct. 26 lit. b) din Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

1. Se admite parțial contestația nr. CEC-10AP/7 din 14 ianuarie 2019 a domnului Iurie Apostolachi, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender.

2. Se anulează hotărîrea nr. 21 din 11 ianuarie 2019 emisă de Consiliul electoral al circumscripției uninominale nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender prin care s-a respins cererea privind înregistrarea domnului Iurie Apostolachi în calitate de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender.

3. Se restituie Consiliului electoral al circumscripției uninominale nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender, spre reexaminare, cererea privind înregistrarea domnului Iulie Apostolachi, pretendent la calitate de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, orașul Slobozia, municipiile Tiraspol și Bender.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Preşedintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                            Alina RUSSU

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                                    Veaceslav AGRIGOROAE

 

Chişinău, 23 ianuarie 2019

Nr. 2131