Nr. 2260 - cu privire la contestația nr. CEC-10AP/37 din 1 februarie 2019 a domnului Valeri Culacli, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender

  • 08.02.2019
  • 4649
  • 0

HOTĂRÎRE

cu privire la contestația nr. CEC-10AP/37 din 1 februarie 2019 a domnului Valeri Culacli, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48,

or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender

 

            La data de 1 februarie 2019, domnul Valeri Culacli, pretendent la calitatea de candidat independent pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 4, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestație, înregistrată sub nr. CEC-10AP/37, prin care solicită:

  1. admiterea contestației;
  2. anularea parțială a Notei informative din 29 ianuarie 2019 privind rezultatele verificării listelor de subscripție prezentate de domnul Valeri Culacli, candidat independent la funcția de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, emisă de către Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender (în continuare – CECEU nr. 48), pct. 1 și 6, în partea ce ține de invalidarea a 2 liste și cel puțin a 234 de semnături;
  3. anularea parțială a hotărîrii nr. 55 din 29 ianuarie 2019 a CECEU nr. 48, în partea declarării nule și neavenite a 2 liste de subscripție și cel puțin a 234 de semnături nevalabile și neautentice;
  4. emiterea unei noi hotărîri privind validarea a 2 liste de subscripție declarate nule și neavenite și a cel puțin 234 semnături declarate nevalabile și neautentice din cauza a „2 liste sînt completate cu același scris” și „susținător scris cu aceeași mînă”, drept consecință emiterea unei hotărîri de înregistrare a domnului Valeri Culacli în calitate de candidat independent la funcția de deputat în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, emise de CECEU nr. 48.

Contestatarul, în motivarea contestației, susține că în hotărîrea nr. 55 din 29 ianuarie 2019, adoptată de CECEU nr. 48, prin care i-a fost respinsă cererea de înregistrare în calitate candidat independent pentru funcția de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, unicul argument pentru respingere a constituit faptul că materialele depuse au fost verificate și nu corespund rigorilor Codului electoral, cu trimitere la art. 86 alin. (1) și (3) din Codul electoral.

Totodată, conform Notei informative, în urma verificării listelor de subscripție, s-a constatat:

  • Lista completată cu același scris – 2 exemplare cu același susținător;
  • Susținător scris de aceeași mînă – 186 de susținători;
  • Date personale incorecte – 8 susținători;
  • IDNP incorect – 53 de susținători;
  • Lipsește data semnării – 1 susținător;
  • Lipsește semnătura – 1 susținător;
  • Susținătorul se repetă în alte circumscripții – 11 susținători;
  • Susținătorul se repetă pe aceeași întrebare – 2 susținători.   

            Contestatarul face trimitere la prevederile pct. 41 și 43 din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1730 din 3 iulie 2018 (în continuare - regulament), și anume: la temeiurile de declarare nule și neavenite a listelor de subscripție și de declarare nevalabile și neautentice a semnăturilor susținătorilor.

            Astfel, autorul consideră că, prin invalidarea a 234 de semnături din motiv că 2 liste de subscripție sînt completate cu același scris și susținător scris de aceeași mînă în baza unor temeiuri neprevăzute de lege, hotărîrea contestată este emisă arbitrar și contrar prevederilor legale, fiindu-i limitat dreptul de a fi ales, un drept fundamental protejat atît de Constituția Republicii Moldova, cît și de mecanismele internaționale.

            Suplimentar, contestatarul relevă că afirmația precum că înscrisurile ar fi fost completate de aceeași mînă este una subiectivă, deoarece nu este efectuată o expertiză tehnică care ar demonstra întocmirea listelor de către aceeași persoană, de aceeași mînă.

            În contestație se mai invocă necorespunderea Notei informative cu modelul prevăzut în Anexa nr. 5 la regulament.

La data de 5 februarie 2019, domnul Valeri Culacli a depus o contestație suplimentară, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-10AP/37/1, prin care, adițional la cele invocate în contestația nr. CEC-10AP/37 din 1 februarie 2019, susține că hotărîrea nr. 55 din 29 ianuarie 2019 a CECEU nr. 48 nu este motivată, ceea ce constituie un viciu de procedură, fapt atestat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece nu au fost respectate criteriile de claritate, precizie și previzibilitate, iar Nota informativă nu poate substitui o hotărîre a consiliului electoral uninominal, dar constituie o etapă anterioară emiterii hotărîrii.

De asemenea, menționează că Nota informativă este semnată de 3 membri ai CECEU nr. 48 și nu poate reflecta poziția unui organ colegial.

În altă ordine de idei, contestatarul face trimitere la contestația nr. CEC-10AP/40 din 1 februarie a doamnei Inna Nazarenco, pretendentă la calitatea de candidat la funcția de deputat din partea Partidului Politic „Șor”, examinată în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale din 4 februarie 2019, observînd că CEC ar trebui să se ghideze de principiul legalității, egalității și aplicării uniforme a legislației, să demonstreze că pretinsele aplicări selective ale normelor electorale nu își au temei juridic și toate contestațiile sînt examinate în aceleași condiții, indiferent de apartenența politică.

Prin referința depusă la Comisie pe data de 4 februarie 2019 și înregistrată sub nr. CEC-10AP/37/R, CECEU nr. 48 relevă următoarele.

La data de 24 ianuarie 2019, CECEU nr. 48 a recepționat de la domnul Valeri Culacli, împreună cu cererea de înregistrare în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 și 35 de liste de subscripție, dintre care 28 de liste conțineau 648 de semnături ale susținătorilor și 7 liste necompletate.

În urma verificării listelor de subscripție, s-au constatat următoarele încălcări:

  1. lista completată cu același scris – 028266, 038464, 028252 (26, 27), 028258 (4, 5, 8-10), 028259 (1-3, 12, 17), 028260 (3-8, 13, 14, 17-22), 028264 (4, 7-16), 028267 (1-5), 028268 (4-10, 12-17, 20-26, 28-30), 038455 (2-17), 038456 (1-3, 7, 8, 26, 27), 038457 (7, 17, 18), 038458 (7, 8, 11-18, 24-27), 038459 (1, 2, 5-7, 11, 13-17, 19-22), 038460 (1, 2, 16, 17, 24-27, 29-30), 038462 (7, 8, 11-15, 19, 20), 038463 (5, 6, 8, 12-14, 19), 038465 (3, 4), 038466 (2-30), 038468 (19, 20, 22, 23), 038469 (1-4, 6, 26) – pct. 43 subpct. 1) lit. g) din regulament;
  2. date personale incomplete/incorecte – 028259 (13, 16), 038455 (20), 038456 (21), 038457 (14), 038463 (22), 038468 (1, 26) – art. 47 din Codul electoral;
  3. IDNP incorect – 028252 (6. 17. 20), 028528 (3), 028259 (8, 10), 028268 (2, 17, 29), 038455 (20), 038457 (12), 038459 (9, 20), 038460 (14, 24, 25, 28), 038463 (23, 24, 31), 038466 (2-30), 038467 (7), 038468 (1, 17), 038469 (27) – pct. 43 subpct. 2 lit. m) din regulament;
  4. lipsește data semnării – 028258 (3) – pct. 43, supct. 2 lit. m) din regulament;
  5. lipsește semnătura – 028258 (3) – pct. 43 subpct. 2 lit. b) și j) din regulament;
  6. susținător scris de aceeași mînă - 028252 (26, 27), 028258 (4, 5, 8-10), 028259 (1-3, 12, 17), 028260 (3-8, 13, 14, 17-22), 028264 (4, 7-16), 028267 (1-5), 028268 (4-10, 12-17, 20-26, 28-30), 038455 (2-17), 038456 (1-3, 7, 8, 26, 27), 038457 (7, 17, 18), 038458 (7, 8, 11-18, 24-27), 038459 (1, 2, 5-7, 11, 13-17, 19-22), 038460 (1, 2, 16, 17, 24-27, 29-30), 038462 (7, 8, 11-15, 19, 20), 038463 (5, 6, 8, 12-14, 19), 038465 (3, 4), 038466 (2-30), 038468 (19, 20, 22, 23), 038469 (1-4, 6, 26) – art. 47 alin. (4) din Codul electoral;
  7. susținătorii se repetă în alte circumscripții – 11 – pct. 43 din regulament;
  8. susținătorii ce se repetă pe aceeași întrebare – 2 – pct. 43 din regulament.

Așadar, din numărul total de 648 de semnături, valide sînt 377, iar nule și neavenite - 271 de semnături.

Cu referire la argumentul contestatarului precum că CECEU nr. 48 neîntemeiat a declarat nule și neavenite 234 de semnături ale susținătorilor, fără a se ghida de vreun temei legal, CECEU nr. 48 îl califică drept nefondat și remarcă faptul că, potrivit art. 47 alin. (4) din Codul electoral, în lista de subscripție, susținătorul candidatului, precum și susținătorul inițierii referendumului, completează personal numărul curent, numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, data la care semnează în listă și își aplică semnătura. În cazul în care susținătorul candidatului nu poate, din motive obiective, să completeze personal datele solicitate, acestea sînt completate de membrul grupului de inițiativă sau de o altă persoană împuternicită să colecteze semnăturile, semnătura în lista de subscripție fiind aplicată nemijlocit de susținător, iar în caz de imposibilitate, de un reprezentant legal al acestuia. În caz de nerespectare a normei respective, pe cale de consecință se aplică prevederile art. 48 alin. (4) din Codul electoral, conform cărora se consideră nule și neavenite listele de subscripție care au fost completate fără a fi respectate cerințele prevăzute la art. 47 alin. (4) și (6).

În ceea ce privește anularea în parte a unor semnături din listele de subscripție, CECEU nr. 48 menționează că, potrivit art. 86 alin. (2) din Codul electoral, în cazul în care, la verificarea de către consiliul electoral de circumscripție, în listele de subscripție se depistează semnături false sau semnături repetate în mai multe liste, precum și semnături efectuate cu încălcarea art. 47 și 48, semnăturile respective se exclud.

În aceeași ordine de idei, asupra argumentului invocat în contestație, precum că temeiul de excludere din listele de subscripție a semnăturilor efectuate cu încălcarea prevederilor art. 47 din Codul electoral nu se regăsește în pct. 43 din regulament, CECEU nr. 48 subliniază că, în cazul în care se atestă o discrepanță între prevederile unei legi și ale unui act subordonat legii, aplicat urmează a fi actul juridic ierarhic superior. În speță, CECEU nr. 48 a aplicat prevederile art. 86 alin. (2) din Codul electoral. Totodată, potrivit regulamentului, informația din lista de subscripție urma a fi completată personal de către susținător cu excepția cazurilor cînd, din motive obiective, colectorul poate introduce această informație în locul susținătorului, indicînd temeiul la capitolul „Notă”, cu aplicarea semnăturii personal de către susținător. La caz, listele de subscripție prezentate de către contestatar au fost completate de aceeași persoană, iar la capitolul „Notă” lipsesc mențiuni în acest sens.

Vizavi de alegațiile contestatarului privind verificarea subiectivă, în lipsa unei expertize tehnice în urma căreia ar fi fost constatat temeiul de nulitate a semnăturilor, fapt ce ar permite descalificarea lor în temeiul art. 48 și 86 din Codul electoral, pct. 43 supct. 1 lit. g) din regulament, CECEU nr. 48 le consideră irelevante, deoarece, potrivit art. 47 alin. (4) din Codul electoral, organul electoral are obligația legală de a declara nule în tot sau în parte listele prezentate spre verificare. În circumstanțele în care expertiza grafologică nu este o procedură regăsită în Codul electoral, CECEU nr. 48 consideră că deține o competență funcțională deplină în vederea atestării încălcării prevederilor art. 47 din Codul electoral, cu urmările prevăzute de art. 48 și art. 86 din Codul electoral.

În baza motivelor expuse în referință, CECEU nr. 48 solicită respingerea contestației nr. CEC-10 AP/37 din 1 februarie 2019, ca fiind una neîntemeiată, cu menținerea în vigoare a hotărîrii contestate.

Examinînd materialele cauzei, Comisia constată următoarele.

În conformitate cu art. 72 alin. (1) din Codul electoral, hotărîrile consiliului electoral de circumscripție pot fi contestate la organul electoral ierarhic superior în termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii. Astfel, Comisia reține că termenul legal de depunere a contestației a fost respectat de contestatar, iar contestația corespunde cerințelor de formă și de fond.

Potrivit art. 71 alin. (5) din Codul electoral, în cazul contestării hotărîrii organului electoral, sarcina probării legalității revine acestui organ. Respectiv, din materialele prezentate de către CECEU nr. 48 reiese că pe 24 ianuarie 2019 la organul electoral au fost depuse 35 de liste de subscripție pentru susținerea domnului Valeri Culacli în calitate de candidat independent la funcția de deputat în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, emisă de către CECEU nr. 48. Din listele de subscripție prezentate, 28 de liste conțineau în total 648 de semnături ale susținătorilor, iar alte 7 liste de subscripție au fost prezentate necompletate.

Rezultatele verificării modului de completare a listelor de subscripție și semnăturilor de pe aceste liste au fost reflectate în Nota informativă din 29 ianuarie 2019, în dreptul fiecărei neconformități fiind indicat expres numărul listei de subscripție, numărul poziției, precum și temeiul în baza căruia semnătura susținătorului a fost invalidată. Prin urmare, argumentul invocat de contestatar precum că hotărîrea nr. 55 din 29 ianuarie 2019 a CECEU nr. 48 care se contestă este nemotivată nu poate fi reținut de către Comisie, întrucît temeiurile de invalidare a semnăturilor au fost reflectate expres în Nota informativă privind rezultatele verificării listelor de subscripție, iar aceasta constituie un act de totalizare a rezultatelor care stă la baza adoptării hotărîrii de admitere sau respingere a cererii de înregistrare a candidatului.

În ceea ce privește solicitarea nr. 2 și 3 din contestație privind anularea pct. 1 și 6 din Nota informativă din 29 ianuarie 2019 în partea ce ține de invalidarea a 2 liste și cel puțin a 234 de semnături și abrogarea parțială a hotărîrii nr. 55 din 29 ianuarie 2019 a CECEU nr. 48, Comisia relevă următoarele.

Potrivit art. 47 alin. (4) din Codul electoral, în lista de subscripție, susținătorul candidatului, precum și susținătorul inițierii referendumului, completează personal numărul curent, numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, data la care semnează în listă și își aplică semnătura. În cazul în care susținătorul candidatului nu poate, din motive obiective, să completeze personal datele solicitate, acestea sînt completate de membrul grupului de inițiativă sau de o altă persoană împuternicită să colecteze semnăturile, semnătura în lista de subscripție fiind aplicată nemijlocit de susținător, iar în caz de imposibilitate, de un reprezentant legal al acestuia.

            Totodată, pct. 18 lit. j) din regulament stabilește structura obligatorie a listei de subscripție pentru susținerea candidatului la una din funcțiile elective, potrivit căruia lista de subscripție cuprinde o rubrică „Notă” în care se înscriu mențiunile privind completarea datelor solicitate de către membrul grupului de inițiativă sau de o altă persoană împuternicită să colecteze semnăturile, precum și în cazul aplicării semnăturii de un reprezentant al susținătorului. Astfel, dacă lista este completată de o altă persoană decît susținătorul, motivul completării trebuie să fie consemnat în rubrica „Notă” din listă, în caz contrar semnăturile se consideră nule în temeiul art. 48 alin. (4) lit. c) din Codul electoral.

            Vizavi de nerespectarea formei Notei informative potrivit modelului din Anexa nr. 5 a regulamentului, se relevă că la baza Notei informative privind rezultatele verificării listelor de subscripție și a semnăturilor stă informația generată de Tabelul totalizator din aplicația SIASA – Verificare Liste de Subscripție, astfel fără a o încadra în forma din Anexa nr. 5 a regulamentului, CECEU nr. 48 a transpus informația din Tabel direct în hotărîre care în esență nu a afectat sau denaturat conținutul rezultatelor.

            Cu referire la argumentul contestatarului, expus în contestația suplimentară, potrivit căruia hotărîrea nr. 55 din 29 ianuarie 2019 a CECEU nr. 48 nu este motivată, iar Nota informativă nu poate substitui o hotărîre a consiliului electoral de circumscripție uninominală, Comisia reține că potrivit pct. 45 din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, dacă la verificarea listelor de subscripție se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau numărul lor s-a redus față de plafonul minim stabilit la art. 86 alin. (1) din Codul electoral, organul electoral respectiv adoptă o hotărîre prin care refuză înregistrarea candidatului la alegeri. Totodată, se precizează că Nota informativă, întocmită potrivit pct. 44 din același regulament, reprezintă un act totalizator și stă la baza adoptării hotărîrii de admitere sau respingere a cererii de înregistrare a candidatului în alegeri.

            De asemenea, în partea ce ține de semnarea Notei informative de către trei membri ai consiliului electoral, ceea ce nu poate reflecta poziția unui organ electoral, de reținut că, potrivit pct. 34 din Regulamentul sus-menționat, recepționarea și verificarea listelor de subscripție se realizează de către Comisia de recepționare, în componența căreia se includ membrii organului electoral și funcționari ai aparatului acestuia, instituită prin dispoziția președintelui organului electoral respectiv. În conformitate cu art. 28 alin. (10) din Codul electoral, hotărîrile consiliului electoral de circumscripție se adoptă cu votul majorității membrilor.

În partea ce ține de anularea înscrisurilor din listă pe motiv că ar fi completate de aceeași mînă fără o expertiză tehnică, după cum se indică în contestație, Comisia menționează că,  potrivit art. 47 alin. (4), art. 48 alin. (4) lit. c) în coroborare cu prevederile art. 86 alin. (2) din Codul electoral, organul electoral are obligația legală de a declara nule în tot sau în parte listele prezentate spre verificare în cazul în care se constată nerespectarea cerinței de a completa personal datele în rubricile din listă, cu excepția prevăzută de lege. Astfel, în temeiul normelor arătate mai sus, organele electorale au competența funcțională deplină în vederea atestării încălcării prevederilor art. 47 din Cod electoral, cu urmările prevăzute de art. 48 și art. 86 din Codul electoral.

Cu referire la invocarea unei alte contestații, precum și cu privire la argumentul că toate contestațiile sînt examinate în aceleași condiții, indiferent de apartenența politică, Comisia precizează că procedura de examinare a contestațiilor se realizează în ordinea prevăzută de art. 71 – 73 din Codul electoral și de Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010.    

 Astfel, invocarea unei alte contestații, cu titlu de exemplu, pentru motivarea solicitării de anulare a hotărîrii consiliului electoral nu are suport juridic, deoarece fiecare contestație se examinează individual, în baza probelor prezentate, motivelor de fapt și de drept expuse în contestație și argumentelor prezentate în referință. Mai mult ca atît, motivele de neînregistrare a contestatarului nu sînt identice cu speța la care face trimitere.

În conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) din Codul electoral, pentru a fi înregistrat de consiliul electoral de circumscripție, candidatul pentru circumscripția uninominală prezintă, în condițiile art. 47 și art. 48, liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 500 și cel mult 1000 de susținători cu drept de vot din circumscripția uninominală unde intenționează să candideze.

Conform alin. (3) al art. 86 din Codul electoral, pct. 45 lit. a) din regulament, pct. 66 din Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1731 din 3 iulie 2018, dacă la verificarea listelor de subscripție se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, în urma excluderii semnăturilor nevalabile, numărul lor s-a redus față de plafonul minim prevăzut la alin. (1) al art. 86 din Codul electoral, organul electoral refuză înregistrarea candidatului la alegeri.

Pentru motivele arătate și în temeiul art. 18 alin. (2), art. 47, art. 48, art. 71 alin. (5), art. 72 alin. (1), art. 86 din Codul electoral, al Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare și verificare a listelor de subscripție, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1730 din 3 iulie 2018, și al pct. 26 lit. b) din Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:

                                           

  1. Se respinge contestația nr. CEC-10AP/37 din 1 februarie 2019 a domnului Valeri Culacli, candidat independent pentru funcția de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, emisă de către Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender.
  2. Se menține hotărîrea nr. 55 din 29 ianuarie 2019 emisă de Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender, prin care s-a respins cererea domnului Valeri Culacli privind înregistrarea în calitate de candidat  la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția uninominală nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender, pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
  3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

            

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                 Alina RUSSU

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                            Veaceslav AGRIGOROAE

 

Chișinău, 08 februarie 2019

Nr. 2260