Nr. 4363 - cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi ale primarului comunal Hârtop, raionul Cimișlia

  • 14.10.2020
  • 2171
  • 0

H O T Ă R Â R E

cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi

ale primarului comunal Hârtop, raionul Cimișlia

 

La data de 28 septembrie 2020, secretarul Consiliului comunal Hârtop, raionul Cimișlia, a informat Comisia Electorală Centrală despre demisia primarului Medoni Vladimir, în legătură cu starea de sănătate a acestuia. Prin decizia nr. 05/09 din 22 septembrie 2020, Consiliul comunal Hârtop a luat act de demisia primarului, și a împuternicit secretarul consiliului, doamna Filipciuc Larisa să exercite temporar atribuţiile primarului.

În temeiul art. 18 alin. (2), art. 26 alin. (1) lit. o) şi art. 150 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (4) din Codul electoral nr. 1381/1997, art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, art. 5 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 706/2011 ,,Cu privire la desfășurarea alegerilor locale noi”, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

1. Se ia act de vacanța mandatului de primar al comunei Hârtop, raionul Cimișlia.

2. Se stabilește pentru data de 16 mai 2021 desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar al comunei Hârtop, raionul Cimișlia.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a  Comisiei și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și poate fi contestată în decurs de 30 de zile calendaristice de la data adoptării prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: str. Vasile Alecsandri, nr. 119, mun. Chișinău).

 

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                           Dorin CIMIL

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                                       Maxim LEBEDINSCHI

 

Chișinău, 14 octombrie 2020

Nr. 4363