O delegație a CEC, condusă de președintele Angelica Caraman participă la Adunarea Generală a Asociației Oficialilor Electorali din Europa

  • 28.09.2021
  • 405
  • 0

În perioada 28-30 septembrie curent, o delegație a Comisiei Electorale Centrale, condusă de președintele Angelica Caraman, participă la ședința Adunării Generale a Asociației Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO) și la cea de-a 30-a ediție a Conferinței anuale a organizației, care se desfășoară la București, România.

Genericul ediției din acest an este „Participarea tinerilor și finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”. La eveniment participă circa 100 de funcționari electorali și experți internaționali în materie electorală, dar și reprezentanți ai unor prestigioase instituții internaționale de profil.

Agenda Conferinței include sesiuni plenare și mese rotunde, în cadrul cărora participanții vor  discuta despre cele  mai bune practici privind participarea tinerilor în procesul electoral, tendințe și modificări din ultimele decenii privind finanțarea campaniilor electorale, organizarea alegerilor în pandemie, provocările legate de implementarea metodelor alternative de vot, dar și despre comunicarea și informarea alegătorilor.

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova este membru instituțional al ACEEEO din anul 1998, iar din septembrie 2013 face parte din componența comitetului executiv al acestei instituții. De asemenea, în perioada 2014-2015, CEC a deținut președinția ACEEEO.

În acest an, Conferința anuală ACEEEO este găzduită de către Autoritatea Electorală Permanentă din România, care deține, timp de un an, președinția asociației.