Nr. 2813 - pentru modificarea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 2725/2024 „Cu privire la cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Octavian Țîcu”

  • 05.09.2024
  • 522
  • 0

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 2725/2024

„Cu privire la cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea

candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Octavian Țîcu”

 

Domnul Liviu Vovc, conducătorul grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea domnului Octavian Țîcu, candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova desemnat de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”, a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere, înregistrată sub nr. CEC-7/15901 din 4 septembrie 2024, prin care solicită de a fi incluse patru persoane în grupul de inițiativă, înregistrat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2725/2024, prezentând lista suplimentară cu acestea, atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic.

Examinând lista suplimentară, Comisia Electorală Centrală a constatat că cele patru persoane propuse ca membri ai grupului de inițiativă întrunesc cerințele legale pentru a fi înregistrate în această calitate, iar numărul total rezultat după includere se încadrează în limita plafonului stabilit pentru componența numerică a grupurilor de inițiativă.

În temeiul art. 32 și 140 alin. (6) din Codul electoral nr. 325/2022 și în conformitate cu pct. 33 din Regulamentul privind constituirea și înregistrarea grupurilor de inițiativă, întocmirea, prezentarea şi verificarea listelor de subscripție, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1166/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

  1. Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2725/2024 „Cu privire la cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Octavian Țîcu”, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. la punctul 1, cifrele „88” se substituie prin cifrele „92”;
    2. tabelul din anexa la hotărâre se completează cu pozițiile 89-92 cu următorul cuprins:

 

„89.

Aga

Sergiu

90.

Burlaca

Ștefan

91.

Apostol

Mihail

92.

Caracuian

Elena

 

”.

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                       Angelica CARAMAN

 

Chişinău, 5 septembrie 2024

Nr. 2813