logo

Pagina oficială

Comisia Electorală Centrală

a Republicii Moldova

Referendum constituțional și alegeri prezidențiale peste 64 zile

Nr. 2672 - pentru modificarea unor acte normative ale Comisiei Electorale Centrale

  • 02.08.2024
  • 279
  • 0
HOTĂRÂRE
pentru modificarea unor acte normative ale Comisiei Electorale Centrale
 
În temeiul art. 25 lit. c) și 32 din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1102/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr. 235-236, art. 677) se modifică după cum urmează:
1) la punctul 4, înainte de noțiunea „alocații” se introduce noțiunea „ajutor social”, după noțiunea „alocații” se introduce noțiunea „cont bancar special”, iar după noțiunea „program de femei/tineret” se introduce noțiunea „sisteme de plăți” cu următorul cuprins:
ajutor social – plată lunară în bani acordată familiei defavorizate în condițiile Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social;”;
cont bancar special – cont bancar deschis de către partidul politic, în care se virează mijloace financiare exclusiv din contul său curent sau cel destinat alocațiilor de la bugetul de stat, prin intermediul căruia sunt efectuate operațiunile de plată, ce nu pot fi efectuate direct prin intermediul contului curent sau celui destinat alocațiilor de la bugetul de stat;”;
„sisteme de plăți – sisteme de transfer de fonduri în sensul Legii nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și monedă electronică;”;
terminal POS” - dispozitiv automatizat utilizat de partidul politic pentru încasarea mijloacelor financiare prevăzute la pct. 7, prin operațiuni de plată;”;
2) după punctul 14, se introduce punctul 141, cu următorul cuprins:
„141. Mijloacele financiare prevăzute la pct. 7 pot fi încasate atât în numerar, cât și prin intermediul sistemelor de plăti, cu respectarea limitelor și a regulilor stabilite de cadrul legal.”;
3) la punctul 15, textul „Operațiunile prin intermediul plăților electronice, dar și utilizarea acestora se efectuează conform regulilor stabilite pentru donațiile în numerar (plafoane, termene de depunere în contul bancar, modalitate de raportare etc.)” se exclude;
4) după punctul 15, se introduc punctele 151 și 152, cu următorul cuprins:
„151. Pentru a încasa mijloacele financiare prevăzute la pct. 7 prin operațiuni de plată, partidul politic poate utiliza terminale POS aflate în posesia sa, care sunt interconectate la contul bancar al acestuia. Fiecare terminal POS aflat în posesia partidului politic este însoțit de un registru special, conform modelelor stabilite în prezentul regulament, în care persoana responsabilă desemnată prin act intern (ordin, decizie) pentru gestionarea terminalului înscrie datele complete privind cotizațiile și donațiile încasate. Comisia Electorală Centrală se notifică în decurs de 3 zile despre posesia și utilizarea terminalelor POS.”;
„152. În cazul utilizării instrumentului de plăți, se respectă limitele generale ale plafoanelor stabilite de lege pentru donații prin virament. Datele privind cotizanții și donatorii se înscriu în registrele prevăzute de prezentul regulament, cu anexarea extraselor din contul aplicației.”;
5) la punctul 37, lit. a) va avea următorul cuprins:
„a) 30% din venitul anual al donatorului (venitul îndreptat spre achitare), înregistrat pentru anul calendaristic precedent. În cazul în care nu a înregistrat venituri pentru anul calendaristic precedent, donatorul nu poate face donații;”;
6) se completează cu punctele 421 și 491 cu următorul cuprins:
„421. În cazul donațiilor făcute în numerar de către persoane fizice direct la sediul instituției bancare, declarația privind donația în numerar și acceptarea mijloacelor financiare nu se completează.”;
„491. Donațiile sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii, gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață, se reflectă în mărime totală, atât la categoria venituri, cât și la cea de cheltuieli, în perioada de gestiune în care au fost recepționate.”;
7) punctul 45 se completează la final cu următorul text:
  „Persoanele juridice prezintă „Declarația pe propria răspundere privind lipsa restricțiilor prevăzute la art. 26 alin. (6) din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice”, conform modelului prevăzut în anexa nr. 41.;
8) după punctul 103 se introduce un nou punct, punctul 1031, cu următorul cuprins:
„1031. În exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control, Comisia Electorală Centrală utilizează în mod prioritar procedura notificării persoanelor responsabile din cadrul partidelor politice prin intermediul adresei electronice ale acestora. La discreție, pot fi utilizate și alte forme de notificare reglementate de Codul administrativ nr. 116/2018. Partidele politice asigură accesibilitatea datelor de contact, precum și comunică imediat Comisiei Electorale Centrale despre actualizarea acestora.”;
9) după anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 41, cu următorul cuprins:
„Anexa nr. 41
la Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice,
aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1102/2023
 
DECLARAȚIE
pe propria răspundere privind lipsa restricțiilor
prevăzute la art. 26 alin. (6) din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice
și acceptarea mijloacelor financiare

 

Persoana juridică, _______________________________, cod fiscal ________________________,
                                                     (denumirea)                                                                    (IDNO)
cu sediul în ________________________________, reprezentată de ________________________, IDNP ________________,  domiciliat (ă)
                                                                                                (numele/prenumele administratorului)                                  (cod personal)
__________________, activând în calitate de __________________, la _______________________________________________________,
Declar Comisiei Electorale Centrale că ________________________________________________________________:
                                                                               (denumirea persoanei juridice)
1) la data efectuării donației nu deține datorii restante mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat sau la fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală;
2) în ultimii trei ani până la data efectuării donației, nu a încheiat contracte de achiziții publice de lucrări, bunuri sau servicii în sensul Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice;
3) nu deține capital străin, mixt și nu este constituit în străinătate;
4) nu este o organizație internațională, necomercială, sindicală, de binefacere sau religioasă.
 
La prezenta declarație se anexează informația eliberată de Serviciul Fiscal de Stat despre lipsa restanțelor față de buget de stat, nr.______ din _____ ___________ 20______.
 
Prezenta declarație este dată pentru a face o donație pentru susținerea activității partidului politic  __________________________.
 
De asemenea, declar că îmi sunt cunoscute prevederile art. 483  alin.(2) din Codul contravențional nr. 218/2008, conform cărora finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum de către persoane juridice, manifestată prin încălcarea regulilor stabilite de cadrul normativ existent, se sancționează cu amendă de la 240 la 600 de unități convenționale aplicată persoanei juridice, cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, precum și prevederile art. 3521 alin. (1) din Codul penal, conform cărora declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acestor consecințe, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 950 unități convenționale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
 
________________                                                                      ______________________
        (data)                                                                                                                                  (semnătura și ștampila)
 
Acceptat primirea mijloacelor financiare de către conducător __________________________
                                                                                                                                                       (nume, prenume)          
______________                                _____________________
             (data)                                                                   (semnătura)
Acceptat primirea mijloacelor financiare de către trezorier       ___________________________
                                                                                                                                          (nume, prenume)
______________                              _____________________
             (data)                                                             (semnătura)
”;
10) în anexa nr. 7 „Registrul persoanelor care desfășoară activitate de voluntariat în perioada________”:
      coloana a șasea cu textul „Data oferirii recompensei” se exclude;
      în ultima coloană, textul „recompensei oferite” se substituie prin cuvântul „evaluată”.
 
2. Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr. 338-340, art. 866) se modifică după cum urmează:
1) la punctul 5, după noțiunea „activitate de colectare a semnăturilor” se introduc noțiunile „ajutor social” și „cont bancar special”, iar după noțiunea „Fond electoral” se introduce noțiunea „sisteme de plăți” cu următorul cuprins:
ajutor social – plată lunară în bani acordată familiei defavorizate în condițiile Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social;”;
cont bancar special – cont deschis la bancă destinat virării mijloacelor financiare ale competitorilor electorali din contul cu mențiunea „Fond electoral” pentru plățile care nu pot fi efectuate prin intermediul contului respectiv;”;
„sisteme de plăți – sisteme de transfer de fonduri în sensul Legii nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și monedă electronică;”;
terminal POS” – dispozitiv automatizat utilizat de competitorul electoral pentru încasarea mijloacelor financiare prevăzute la art. 57 alin. (1) din Codul electoral nr. 325/2022, prin operațiuni de plată;”;
2) la punctul 15, subpunctul 6 se completează la final cu următorul text: „În acest caz, se prezintă, conform graficului aprobat de organul electoral în condițiile pct. 73, declarația privind nedeschiderea contului „Fond electoral” și nerealizarea veniturilor și cheltuielilor în campania electorală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.”;
3) Punctul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„29. Mijloacele financiare prevăzute la art. 57 alin. (1) din Codul electoral nr. 325/2022 pot fi încasate atât în numerar, cât și prin intermediul sistemelor de plăti, cu respectarea limitelor și a regulilor stabilite de cadrul normativ în domeniu.”;
4) la punctul 31, subpunctul 1) se completează la final cu următorul text:
„În cazul în care nu a înregistrat venituri pentru anul calendaristic precedent, donatorul nu poate face donații;”;
5) se completează cu punctele 351, 352, 631, 641, 681, 731, 751, 871 și  901 cu următorul cuprins:
„351. În cazul utilizării instrumentului de plăți, se respectă limitele generale ale plafoanelor stabilite de lege pentru donații prin virament. Datele privind cotizanții și donatorii se înscriu în registrele prevăzute de prezentul regulament, cu anexarea extraselor din contul aplicației.”;
352. Pentru a încasa mijloacele financiare în cadrul campaniei electorale prin operațiuni de plată, competitorul electoral poate utiliza terminale POS aflate în posesia sa, care sunt interconectate la contul cu mențiunea „Fond electoral” al acestuia. Fiecare terminal POS aflat în posesia competitorului electoral este însoțit de un registru special, conform modelelor stabilite în prezentul regulament, în care persoana responsabilă desemnată prin act intern (ordin, decizie) pentru gestionarea terminalului înscrie datele complete privind cotizațiile și donațiile încasate. Comisia Electorală Centrală se notifică în termen de 3 zile despre posesia și utilizarea terminalelor POS.”;
„631. Pentru plățile care nu pot fi efectuate prin intermediul contului cu mențiunea „Fond electoral”, dar prevăzute de lege, se utilizează un cont bancar special, în care se transferă sumele de bani necesare din contul cu mențiunea „Fond electoral” pentru destinațiile respective. Despre deschiderea unui cont de card interconectat la contul cu mențiunea „Fond electoral” Comisia Electorală Centrală se notifică în condițiile art. 56 alin. (4) din Codul electoral nr. 325/2022.”;
„641. Donațiile sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii, gratuite ori în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială sau de piață, se reflectă în mărime totală, atât la categoria venituri, cât și la cea de cheltuieli, în perioada de gestiune în care au fost recepționate.”;
„681. Toate serviciile profesionale și/sau care necesită studii și abilități speciale ale membrilor partidului politic oferite competitorului electoral, inclusiv participarea acestora la prestarea de activități organizate și desfășurate de către competitorul electoral, se înscriu ca activități de voluntariat în anexa nr. 4.”;
„731. În cazul în care concurentul electoral participă în turul doi de scrutin, raportul final privind finanțarea campaniei electorale se prezintă pentru turul doi de scrutin cu includerea datelor aferente primului tur de scrutin.”;
„751. În cazul în care candidatul independent este în imposibilitate de a desemna o persoană responsabilă de finanțe (trezorier) care să depună raportul privind finanțarea campaniei electorale, raportul poate fi semnat doar de către candidatul independent. În acest caz, cu cel puțin 24 ore înainte de data de raportare, candidatul independent va depune la organul electoral competent o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.”;
„871. În exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control, Comisia Electorală Centrală sau, după caz, consiliul electoral de circumscripție, utilizează în mod prioritar procedura notificării subiecților electorali prin intermediul adresei electronice indicate de aceștia în documentele depuse pentru înregistrare în calitate de competitori electorali. La discreție, pot fi utilizate și alte forme de notificare reglementate de Codul administrativ nr. 116/2018. Subiecții electorali asigură accesibilitatea datelor de contact, precum și  comunică imediat organului electoral despre actualizarea acestora.”;
„901. Banca în care sunt deschise conturi bancare speciale aferente contului cu mențiunea „Fond electoral”, în condițiile punctului 631, informează zilnic, prin mijloace electronice, Comisia Electorală Centrală sau, după caz, consiliul electoral de circumscripție despre toate operațiunile de plăți și încasări, precum și despre soldul conturilor respective (extrasul bancar). Banca prezintă și documentele referitoare la operațiunile din aceste conturi bancare la solicitarea organului electoral.”;
6) punctul 41 se completează la final cu următorul text:
„La poziția „Total” de la rubricile „Valoarea declarată de donator, preț pentru o unitate (lei)” și „Valoarea evaluată de concurentul electoral (la prețul de piață) pentru o unitate (lei)” din anexele nr. 5 și 6 se înscrie suma totală calculată din numărul total al donațiilor indicate la rubrica „Număr/cantitate” înmulțit la prețul pentru o unitate a acestora”;
7) la punctul 73 subpunctele 1)-3), lit. a) se completează la final cu următorul text: „ , și anume în ziua de luni pentru întreaga săptămână de raportare precedentă (începând cu ziua de luni, ora 0:00:00, până la sfârșitul zilei de duminică, ora 23:59:59);”;
8) punctul 77 se modifică și va avea următorul cuprins:
„77. Rapoartele recepționate conform pct. 73 sunt verificate în prealabil în ceea ce privește caracterul complet al informației și corespunderea cu cerințele de întocmire a acestora. În cazul în care raportul privind finanțarea grupului de inițiativă/campaniei electorale este incomplet sau neclar, Comisia Electorală Centrală sau, după caz, consiliul electoral de circumscripție are dreptul să solicite date şi/sau documentele primare aferente veniturilor obținute și cheltuielilor operate, extrasele bancare privind rulajul din contul aferent perioadei de raportare. Informația/documentele solicitate se prezintă în termenul indicat de organul electoral, dar nu mai târziu de 48 de ore din momentul solicitării.”;
9) punctul 79 se abrogă;
10) anexele nr. 4-6:
a) în Registrele privind persoanele care desfășoară activitate de voluntariat în perioada ______ pentru ______:
- coloana a șasea cu textul „Data achitării recompensei” se exclude;
- textul „Suma recompensei achitate (lei) conform pct. 67 din regulament” din ultima coloană se substituie prin textul „Valoarea evaluată (lei) conform pct. 68 din regulament”;
b) în anexele nr. 5 și 6, punctele 3.1.14.1 și 3.1.14.2 din compartimentele „Cheltuieli” și „Cheltuieli în campania electorală pe circumscripții” ale rapoartelor privind finanțarea grupului de inițiativă/campaniei electorale se exclud”;
11) după anexa nr. 7 se introduc două noi anexe, anexele nr. 8 și 9, cu următorul cuprins:
„Anexa nr. 8
la Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale,
aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023
 
DECLARAȚIE
privind nedeschiderea contului „Fond electoral” și nerealizarea veniturilor și cheltuielilor
în campania electorală a concurentului electoral
             
Concurentul electoral _____________________________________________, în cadrul alegerilor
                                                                                       (nume, prenume/denumirea)
____________________________________________________________, din circumscripția electorală
                                                    (tipul și data alegerilor)
_________________________________________________________, reprezentat de către ___________
                                      (denumirea circumscripției electorale1)
______________________________________, IDNP______________________,  activând în calitate de
________________________________________________, declar organului electoral că în perioada de
raportare ____________________________________________________________________________,
                                                                 (perioada conform graficului de raportare stabilit)
nu am avut deschis contul cu mențiunea „Fond electoral” și nu am realizat venituri și cheltuieli sub formă de mijloace financiare, de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte sau lucrări/servicii, gratuite sau în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială. Am desfășurat doar activități de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare.
De asemenea, declar că îmi sunt cunoscute prevederile art. 3521 alin. (1) din Codul penal, conform cărora declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acestor consecințe, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 950 unități convenționale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Concurentul electoral:
                  ___________________________________               _____________
                                          (nume, prenume)                                                              (semnătura)
L.Ș.
Trezorierul     ________________________________             _____________
                                                   (nume, prenume)                                                                   (semnătura)                                                       
1 Se completează în cazul alegerilor locale.
 
DECLARAȚIE
privind nedeschiderea contului „Fond electoral” și nerealizarea veniturilor și cheltuielilor
în campania electorală a participantului la referendum
 
Participantul la referendum ___________________________________, în cadrul referendumului
                                                                                    (nume, prenume/denumirea)
_________________________________________________________, reprezentat de către __________
                                                       (tipul și data referendumului)
____________________________, IDNP _________________________,
declar organului electoral că în perioada de raportare _______________________________
                                                                                                                                (perioada conform graficului de raportare stabilit)          
nu am avut deschis contul cu mențiunea „Fond electoral” și nu am realizat venituri și cheltuieli sub formă de mijloace financiare, de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte sau lucrări/servicii, gratuite sau în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială. Am desfășurat doar activități de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare.
De asemenea, declar că îmi sunt cunoscute prevederile art. 3521 alin. (1) din Codul penal, conform cărora declarația necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru o terță persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acestor consecințe, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 950 unități convenționale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Participantul la referendum:
                                                    ___________________________________               ____________
                                                                            (nume, prenume)                                                              (semnătura)
L.Ș.
Trezorierul                               ________________________________                  _____________
                                                                                                (nume, prenume)                                                              (semnătura)  
 
Anexa nr. 9
la Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale,
aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1185/ 2023
 
Către: _______________________________________
                                                                                                                                                                                                                                                              (denumirea organului electoral)
De la: _______________________________________
                                                                                                                                                                                                                                                                     (numele și prenumele candidatului independent)
E-mail: _________________________________
Telefon: _________________________________
 
DECLARAȚIE
pe propria răspundere despre semnarea și prezentarea
raportului privind finanțarea campaniei electorale în lipsa trezorierului desemnat
 
Subsemnatul, ____________________________________________, candidat independent la
                                                        (nume, prenume)
alegerile________________________________________________, din circumscripția electorală
                                                   (tipul și data alegerilor)
_____________________________________________________, declar organului electoral că în
                                                 (denumirea circumscripției electorale1)
perioada de raportare ____________________________
nu am desemnat un trezorier din motiv că _____________________________________________
                                                                                                (se va indica succint motivul de imposibilitate de a desemna un trezorier)
______________________________________________________________________________,
fapt pentru care voi semna și prezenta organului electoral, atât în calitate de concurent electoral,
cât și de trezorier, raportul privind finanțarea campaniei electorale pentru perioada de raportare
_______________________________________.
       (se va indica perioada de raportare conform graficului aprobat)
 
Mențiunea privind necesitatea acordării accesului la SSI „Control Financiar”:1  DA ____   NU ____
 
Data completării2 _____________________. 
 
Candidatul independent:
                                         ___________________________________               _____________
                                                              (nume, prenume)                                                                          (semnătura)
Data recepționării de organul electoral _____________________, ora ___ : ___.
 
1 Se va bifa varianta „DA” în cazul primei raportări în lipsă de trezorier. Pentru următoarele perioade de raportare se va bifa varianta „NU”.
2 Declarația va fi depusă la organul electoral competent cu cel puțin 24 ore înainte de data de raportare.”
 
       3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                        Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 2 august 2024
Nr. 2672