logo

Pagina oficială

Comisia Electorală Centrală

a Republicii Moldova

Referendum constituțional și alegeri prezidențiale peste 10 zile

Nr. 2660 - cu privire la particularitățile reflectării în mass-media a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024

  • 31.07.2024
  • 1254
  • 0
H O T Ă R Â R E
cu privire la particularitățile reflectării în mass-media a alegerilor
pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova
și referendumului republican constituțional
din 20 octombrie 2024
 
          În scopul unei reflectări echitabile, echilibrate și imparțiale a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, stabilite prin Hotărârile Parlamentului nr.121 și 122 din 16 mai 2024, în temeiul art. 27, 89-90 din Codul electoral nr.325/2022, art.75 alin. (4) lit. g) din Codul serviciilor media audiovizuale nr.174/2018 și în conformitate cu Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media, aprobat prin hotărârea CEC nr.1137/2023, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
  1. În primele 7 zile de la începerea perioadei electorale, furnizorii de servicii media care intenționează să asigure reflectarea atât a alegerilor prezidențiale, cât și a referendumului republican constituțional (în continuare – FSM) depun la Consiliul Audiovizualului, conform modelului stabilit de acesta, o singură declarație privind politica editorială, ce va conține două compartimente distincte pentru fiecare tip de scrutin, sau o singură  notificare prin care informează că nu participă la reflectarea alegerilor. 
  2. În programele de știri și actualități, subiectele cu caracter electoral vor fi incluse la o singură rubrică specială „Electorala_2024”, dedicată alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional.
  3. Programele de dezbateri electorale vor fi organizate în mod separat pentru fiecare tip de alegeri (alegeri prezidențiale și referendumul republican constituțional).
  4. FSM publici vor acorda gratuit concurenților electorali înregistrați la funcția de Președinte al Republicii Moldova și/sau participanților la referendum, în fiecare serviciu media audiovizual generalist și de știri, câte un minut pe zi, timp de antenă, pentru fiecare tip de alegeri (prezidențiale și referendum republican constituțional), în vederea plasării publicității electorale.
  5. FSM naționali care vor reflecta campania electorală, a căror listă este actualizată și adusă la cunoștința publică de către Consiliul Audiovizualului, vor acorda concurenților electorali înregistrați la funcția de Președinte al Republicii Moldova și/sau participanților la referendum timpi de antenă gratuit, câte 5 minute la serviciile de televiziune și câte 10 minute la serviciile de radiodifuziune, pentru fiecare tip de alegeri (prezidențiale și referendum republican constituțional), în scopul expunerii programelor electorale și al informării alegătorilor.
  6. Pentru publicitate electorală, contra plată, fiecărui grup de inițiativă, pe durata activității acestuia, și fiecărui concurent electoral și participant la referendum, pe durata campaniei electorale, i se oferă cel mult 2 minute pe zi în cadrul fiecărui serviciu media audiovizual, pentru fiecare tip de alegeri (prezidențiale și referendum republican constituțional). 
  7. FSM care vor reflecta alegerile prezidențiale și vor organiza dezbateri electorale sunt în drept să discute cu toți invitații la dezbateri tematica referendumului republican constituțional ca parte a domeniului de atribuții ale politicii externe a Republicii Moldova, dar această tematică nu poate depăși 1/3 din timpul total alocat emisiunii de dezbateri. Volumul de emisie de 1/3 este stabilit având în vedere importanța subiectului raportat la atribuțiile constituționale ale Președintelui, stipulate în art. 85-88 din Constituția Republicii Moldova.
  8. FSM care vor reflecta doar alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și vor difuza programe de știri și actualități sunt în drept să reflecte tematica referendumului republican constituțional ca parte a domeniului de atribuții ale politicii externe a Republicii Moldova, dar această tematică nu poate depăși 1/3 din timpul total alocat programului. Volumul de emisie de 1/3 este stabilit având în vedere importanța subiectului raportat la atribuțiile constituționale ale Președintelui stipulate în art. 85-88 din Constituția Republicii Moldova. FSM, în aceste situații, va asigura respectarea principiilor stabilite la art.89 alin. (2) din Codul electoral nr.325/2022.
  9. Pe parcursul campaniei electorale în programele audiovizuale, altele decât cele prevăzute la art. 90 alin. (2) din Codul electoral nr.325/2022, pot fi utilizate imagini ce reprezintă culte religioase sau părți componente ale acestora, persoane oficiale străine, instituții de stat sau autorități publice de peste hotare, organizații internaționale, dacă acestea nu sunt agitație electorală și nu duc la contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și alte manifestări ce atentează la regimul constituțional. FSM, în aceste situații, va asigura inclusiv respectarea principiilor și garanțiilor stabilite la art.89 alin. (2) și alin. (5) din Codul electoral nr.325/2022.
  10. Prezenta hotărâre se transmite Consiliului Audiovizualului pentru aducere la cunoștința furnizorilor de servicii media și monitorizarea modului de aplicare.
  11. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale.
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 31 iulie 2024
Nr. 2660