Comisia Electorală Centrală atenționează difuzorii și distribuitorii de publicitate că aceștia, până la finele zilei de mâine, 3 noiembrie 2023, au obligația de a înlătura/retrage tot afișajul electoral și alte materiale publicitare electorale, excepție făcând materialele elaborate de organele electorale.
Încălcarea prevederilor constituie contravenție în sensul art. 52 din Codul contravențional nr. 218/2008.
Amintim că, potrivit Codului electoral, agitația electorală este permisă doar până în ziua de vineri înainte de ziua alegerilor.