Pe 15 mai 2022 vor fi organizate alegeri locale noi în satul Păulești, raionul Călărași

  • 22.12.2021
  • 2408
  • 0

Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea, pe 15 mai 2022, a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în satul Păulești, raionul Călărași.

Încetarea înainte de termen a mandatului de primar a survenit în legătură cu imposibilitatea alesului local de a-și exercita atribuțiile pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive, inclusiv pe motiv de boală.

Anterior, Comisia a stabilit desfășurarea, în aceiași zi, a alegerilor locale noi pentru alte 6 localități din țară: comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodiște, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia, satul Tătărești, raionul Strășeni și satul Glinjeni, raionul Fălești.