CEC a participat la cea de-a 20-a Conferință Europeană a organismelor de management electoral

  • 16.04.2025
  • 422
  • 0

O delegație a Comisiei Electorale Centrale, condusă de Dana Munteanu, secretara Comisiei, a participat la cea de-a 20-a Conferință Europeană a Organismelor de Management Electoral. Evenimentul a avut loc în perioada 15-16 aprilie 2025, la Vilnius, fiind organizat de către Consiliul pentru Alegeri Democratice al Consiliului Europei și Comisia Electorală Centrală a Republicii Lituania.

Conferința din acest an a abordat subiectul „Stabilității legislației electorale – aspecte practice” și a reunit circa 120 de reprezentanți ai autorităților electorale din peste 35 de țări, experți în materie electorală și reprezentanți ai organizațiilor internaționale: Comisia de la Veneția, Adunarea Parlamentară și Congresul Autorităților Locale și Regionale ale Consiliului Europei, OSCE/ODIHR, International IDEA și IFES.

Conferința a debutat cu o sesiune introductivă, în cadrul căreia au fost prezentate standardele și recomandările din acquis-ul Comisiei de la Veneția și al Consiliului Europei în domeniul asigurării stabilității legislației electorale. Ulterior, participanții au fost invitați să discute despre principiul stabilității din perspectivă practică, precum și în relație cu activitatea autorităților electorale și altor părți interesate, în special a forului legislativ, care, în procesul de elaborare a legislației electorale și celei conexe, ar trebui să anticipeze necesitățile și eventualele constrângeri ale autorităților electorale. Accentul a fost pus pe clauza de fezabilitate, care este esențială pentru acestea.

Sesiunile s-au concentrat asupra elementelor de drept electoral care sunt fundamentale în Codul bunelor practici în materie electorală și în Declarația interpretativă revizuită.

Evenimentul s-a axat pe următoarele aspecte:

·dreptul de vot și de a candida, inclusiv înregistrarea alegătorilor și a candidaților, precum și votarea în afara țării;

·perfecționarea proceselor electorale și numărarea/transmiterea rezultatelor, în special introducerea de noi modalități de vot și tehnologii electorale;

·examinarea și soluționarea litigiilor electorale;

·extinderea competențelor autorităților electorale.

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și-a prezentat experiența referitoare la extinderea atribuțiilor autorității electorale, cu accent pe bunele practici, lecțiile învățate și provocările întâmpinate. În discursul său, Secretara CEC, Dana Munteanu, a menționat că „Stabilitatea legislației electorale este esențială pentru asigurarea predictibilității, încrederii și șanselor egale. Dar stabilitatea nu însemnă stagnare. Aceasta trebuie să fie suficient de flexibilă pentru a permite instituțiilor să răspundă eficient la riscurile emergente și la așteptările cetățenilor”.

La final, participanții au adoptat o Declarație care conține principalele concluzii ale Conferinței.