Comisia Electorală Centrală a elaborat un nou modul al SIAS “Alegeri” – „Observatorii”

  • 01.07.2020
  • 3339
  • 0

Comisia Electorală Centrală a elaborat un modul nou al SIAS “Alegeri”  - „Observatorii”. Acest instrument va permite optimizarea procesului de înregistrare a observatorilor acreditați atât de CEC, cât și de organele ierarhic inferioare. La fel, acesta va oferi o evidență unică a legitimațiilor, prin prelucrarea centralizată a informațiilor necesare procesului de acreditare a observatorilor și înregistrare a interpreților ce pot asista, conform normelor legale, observatorii internaționali. Funcționalul dat este integrat cu celelalte module ale SIAS “Alegeri”, inclusiv cu Registrul de Stat al Alegătorilor, fapt ce va permite verificarea automată a identității persoanelor propuse pentru acreditare.

În același timp, modulul „Observatorii” va permite semnalarea, de către observatori, a încălcărilor comise în secțiile de votare în ziua alegerilor. Aceștia vor sesiza, în regim online, organele electorale, care ar urma să le examineze în cel mai operativ mod.

Pilotarea modulului „Observatorii” va avea loc în cadrul alegerilor locale noi din 6 septembrie, curent, în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni și satul Nucăreni, raionul Telenești, iar apoi, în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna acestui an, în mai multe secții de votare.

Modul „Observatorii” a fost elaborat cu suportul Consiliului Europei, în cadrul unui program de asistență pentru dezvoltarea proceselor electorale din Republica Moldova.