Comisia Electorală Centrală anunță că și în cadrul alegerilor de duminică, 20 octombrie curent, în secțiile de votare va funcționa Sistemul de înregistrare video

  • 17.10.2019
  • 3194
  • 0

Comisia Electorală Centrală anunță că și în cadrul alegerilor de duminică, 20 octombrie curent, în secțiile de votare va funcționa Sistemul de înregistrare video

Menționăm că acest sistem nu are conexiune la rețeaua internet, este funcțional și activ doar în ziua votării, va fi pornit în momentul demarării operațiunilor electorale preparatorii privind deschiderea secției de votare (sigilarea urnelor de vot, verificarea existenței listelor electorale, buletinelor de vot, ștampilelor) și oprit până la intrarea în secția de vot a primului alegător. Ulterior, va fi repornit în momentul în care va fi încheiat procesul de votare și va rămâne în funcțiune pe parcursul numărării și totalizării voturilor, după care va fi închis.

 Acest sistem reprezintă o măsură suplimentară de securizare și asigurare a transparenței procesului de votare, a operațiunilor electorale din ziua alegerilor, inclusiv împotriva eventualelor fraude electorale. Totodată, sistemul nu va fi utilizat în cadrul votării cu urna mobilă și al votării la locul aflării alegătorului.

 Comisia reiterează că montarea camerelor video în secțiile de votare nu va compromite secretul votului. Imaginile nu vor fi transmise online, ci stocate pe un dispozitiv aparte, exclusiv în cazul unor eventuale litigii electorale, acestea vor putea fi utilizate în calitate de dovezi pentru examinarea și soluționarea lor.