Nr. 2494 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Step-Soci, raionul Orhei

  • 30.04.2024
  • 231
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Step-Soci, raionul Orhei
 
Consiliul comunal Step-Soci, prin decizia nr. 2.10 din 26 martie 2024, a ridicat mandatul consilierului Purice Victor ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, în legătură cu absența fără motive întemeiate de la trei ședințe consecutive ale consiliului. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit concurentului electoral respectiv.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Step-Soci îi revine candidatului supleant Lipceanu Ion de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărârea nr. 22 din 10 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Step-Soci nr. 25/31.
În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. a), 29, 45 lit. d) și 46 lit. a) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea şi atribuirea mandatelor de primar şi de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul comunal Step-Soci, raionul Orhei.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Step-Soci, raionul Orhei, candidatului supleant Lipceanu Ion de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Lipceanu Ion asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).  
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 30 aprilie 2024
Nr. 2494