Nr. 211 - cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi pentru funcția de primar al satului Tătărești, raionul Strășeni

  • 15.12.2021
  • 2088
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi
pentru funcția de primar al satului Tătărești, raionul Strășeni
 
La data de 6 decembrie 2021, secretarul Consiliului sătesc Tătărești, raionul Strășeni, a informat Comisia Electorală Centrală despre decesul primarului Panuș Oleg. Prin decizia nr. 7/1 din 3 decembrie 2021, Consiliul sătesc Tătărești a luat act de decesul primarului și l-a împuternicit pe domnul Celeev Vladimir, consilier al Consiliului sătesc Tătărești, să exercite temporar atribuţiile primarului.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 26 alin. (1) lit. o) și art. 150 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (4) din Codul electoral nr. 1381/1997, art. 28 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, art. 5 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local și în conformitate cu hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 706/2011 „Cu privire la desfășurarea alegerilor locale noi”, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
 
1. Se ia act de vacanța mandatului de primar al satului Tătărești, raionul Strășeni.
2. Se stabilește data de 15 mai 2022 pentru desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar al satului Tătărești, raionul Strășeni.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119).
 
Președintele
Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN
 
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale                                                          Alexandr BERLINSCHII
 
Chișinău, 15 decembrie 2021
Nr. 211