Peste 1 milion de alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 16.00

  • 11.07.2021
  • 703
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, până la ora 16.00, s-au prezentat la urnele de vot peste 1 milion de alegători. Rata de participare a depășit 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, iar, în aceste condiții, scrutinul de astăzi poate fi considerat valabil.

Conform datelor statistice, cei mai activi alegători sunt în circumscripțiile electorale Rezina și Criuleni unde au votat peste 35 % din cei așteptați la urne. În municipiul Chișinău avem o participare de peste 210 mii alegători – sau peste 30 %. În cele 41 secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, au votat peste 23 mii de alegători.

Conform situației până la această oră, în străinătate au votat circa 140 mii de alegători. În acest moment putem informa că la ora 15:00, ora Chișinăului, a fost închisă secția de votare în Japonia, Tokyo, unde au participat la scrutin 31 de alegători.

Anunțăm de asemenea despre deschiderea fără impedimente a secțiilor de votare pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii. Invităm diaspora să voteze în orașele New York, Boston, Washington DC, Asheville, Orlando, Atlanta, Minneapolis, Chicago, Dallas și Denver.

La această oră, în peste 15 secții de votare au fost epuizate peste 2000 de buletine. Majoritatea sunt în Franța, Italia, Germania și Marea Britanie.

Pe parcursul zilei au fost recepționate 5 contestații care au vizat efectuarea agitației electorale pe rețelele sociale, sigilarea necorespunzătoare a urnelor de vot. Referitor la sesizări, suplimentar celor relatate în briefingul anterior, vă anunțăm că au fost depuse încă 3. Acestea țin de infrastructura unei secții de votare din Londra, transportarea organizată a alegătorilor către secția de votare, și o sesizare, depusă de un observator, în care se invocă oferirea unor vauchere alegătorilor care se prezintă la o secție de votare în Federația Rusă. Toate sesizările au fost remise spre examinare, conform competențelor.

În acest context, atragem atenția, în mod repetat, asupra necesității respectării normelor legale în parte ce ține de agitația electorală, care este strict interzisă în ziua alegerilor. Interdicția respectivă nu se referă la informațiile deja plasate pe Internet și pe afișele expuse anterior.

La fel, amintim că în secțiile de votare au fost instalate camere de luat vederi care au înregistrat și vor continua să filmeze evenimentele legate de urna de vot, precum și momentele când vor fi numărate buletinele de vot și totalizate voturile.